5 minciuni oficiale în comunicatul DNA. Cum profită Kovesi de nepriceperea și naivitatea noastră!

Distribuie!

Deși dezbaterea propriu-zisă privind modificarea Codului de procedură penală încă nu a început oficial, ci doar a fost prezentată lista cu amendamente propuse de partidele politice, Direcția Națională Anti-Corupție a simțit nevoia să emită un comunicat de presă pentru a-și manifesta dezacordul total față de modificările propuse. Iar totul ar fi fost încă în limite normale, dacă DNA s-ar fi limitat la a-și exprima dezacordul. Lucrurile au mers însă mai departe, iar procurorii anti-corupție ajuns chiar să scrie minciuni oficiale în comunicat cu intenția vădită de a genera îngrijorare în rândul opiniei publice cu privire la modificarea Codurilor.

Înainte de a intra în analiza comunicatului DNA trebuie spus că toată dezbaterea privind modificarea Codurilor penale are ca o obiect transpunerea în legislația românească a prevederilor din Directiva Uniunii Europene 2016/343 referitoare la respectarea prezumției de nevinovăție în cursul procedurilor penale. Așadar, nevoia nu vine de la PSD sau ALDE, ci direct de la Bruxelles.

Dar să vedem care sunt cele mai importante 5 minciuni oficiale din comunicatul DNA. Așa cum le-am deslușit, fiind ajutat de alți specialiști în drept decât cei ai lui Kovesi.

De notat, că această listă nu epuizează toate aspectele discutabile din comunicatul instituției. Există numeroase omisiuni, distorsionări, interpretări care nu sunt tratate aici.„[1]

Mai multe pe larg aici -> http://evz.ro/minciuni-comunicatul-dna-kovesi.html

SURSE


  1. http://evz.ro/minciuni-comunicatul-dna-kovesi.html
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

La CIA se vorbea de moartea lui Nicolae Ceaușescu. Enigmatica ședință, cu 3 ani și 3 zile înainte de execuția de la Târgoviște
Frans Timmermans, un globalist arogant, care se crede stăpânul României
Liviu Dragnea: "Am decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituției pe tema familiei în această toamnă"
Președintele României, Klaus Iohannis, este enervat de adoptarea legilor justiției, care înseamnă sfârșitul Statului Paralel și acuză o "dictatură a majorității"! În democrație, majoritatea oamenilor conduc o țară! Nu există "dictatura majorității", ci doar "dictatura minorității" pe care Klaus Iohannis și globaliștii o susțin!
Ce ascund protestele procurorilor?
În 2008, Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloș, dorea soia modificată genetic
Starețul Mănăstirii Putna acuză ”maimuțăreala europeană” și amestecul ambasadelor: Mai este acest popor liber? Eu nu prea mai văd libertate
Șeful Masoneriei române a binecuvântat o organizație dubioasă
Dan Puric: Să-ți fie rușine că ești român sau creștin, să te aducă până la limita asta? Uitați-vă ce dezastru e-n Europa acum. Valorile tradiționale sunt distruse și e un paradox. În țara asta mică, amărâtă, valorile se păstrează
Curtea Constituțională a României a stabilit ca Referendumul pentru familie să aibă loc la data de 7 octombrie 2018! Veniți la Referendum și susțineți familia tradițională!
Un meteorit s-a prăbușit într-o comună din Buzău
Conspirația DNA împotriva României! Globaliștii SUA-UE-Soros au creat și susțin Statul Paralel din România! Globaliștii SUA-UE-Soros au încercat să transforme România într-un stat totalitar!

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...