Actualul sistem financiar mondial este în pragul prăbușirii

by “Sistemul financiar reprezintă – alături de componenta politică și de cea militară – o pârghie esențială a exercitării din umbră a controlului mondial. Tocmai de aceea „elitele” globaliste au orchestrat funcționarea mecanismelor financiare astfel încât să asigure dominația dolarului american, valuta din țara pe care ele o controlează cel […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Sistemul financiar reprezintă – alături de componenta politică și de cea militară – o pârghie esențială a exercitării din umbră a controlului mondial. Tocmai de aceea „elitele” globaliste au orchestrat funcționarea mecanismelor financiare astfel încât să asigure dominația dolarului american, valuta din țara pe care ele o controlează cel mai bine. În ultima perioadă au apărut însă semnale evidente că actualul sistem financiar, care urmărește să înrobească toate națiunile, este pe cale să colapseze. O spun nu doar cei care cunosc resorturile ascunse ale sistemului, dar și reprezentanții oficiali ai multor state.

Vom urmări în acest articol să prezentăm o serie de date semnificative ce indică faptul că o resetare globală a sistemului financiar este iminentă. Pentru a înțelege mai bine dinamicile specifice, este util să începem cu un scurt istoric al modului în care a fost fundamentat stabilimentul financiar aflat încă în desfășurare.


Crearea sistemului financiar internațional bazat pe dolar

Din motive care au fost în principal legate de rațiuni de securitate, după al Doilea Război Mondial puterile învingătoare au convenit să își conserve o importantă parte din rezervele lor naționale de aur în America. Mai exact, la Banca Federală a Rezervelor (FED) din New York. În lumea postbelică, acest lucru apărea ca fiind cât se poate de justificat: nu numai că Statele Unite erau atunci cea mai bogată și mai prosperă națiune din lume, dar America era, de asemenea, foarte bine protejată de orice atac exterior. Astfel, în iulie 1944, reprezentanți ai 44 de națiuni aliate s-au întâlnit în Bretton Woods, New Hampshire, într-un efort de a crea o nouă ordine economică globală. Cu o mare parte a economiei țărilor participante distruse de război, Statele Unite, care suferise cele mai mici pierderi în război, apăreau atunci ca noul lider economic mondial. Ca țară relativ tânără și impetuoasă din punct de vedere economic, SUA a devenit atunci proaspătul înlocuitor al fostului hegemon al lumii, Marea Britanie, ruinată de datorii și de război.


Pe lângă introducerea unui număr de agenții financiare globale, întâlnirea istorică de la Bretton Woods a creat, de asemenea, un standard internațional monetar garantat prin echivalarea sa în aur, care s-a bazat în mare măsură pe dolarul american. S-a stabilit ca în cadrul comunității economice mondiale dolarul SUA să fie considerat complet convertibil în aur la o rată fixă de 35 de dolari pe uncie. Această convertibilitate internațională în aur a potolit îngrijorarea cu privire la regimul ratei fixe și a creat un sentiment de securitate financiară între națiuni în stabilirea valorii fiecărei monede în raport cu dolarul. Totul părea în regulă, nimeni nu se simțea constrâns pentru că, la urma urmei, dacă o anumită națiune nu se mai simțea confortabil în ideea de a face tranzacții în dolari, ea putea cu ușurință să-și convertească/schimbe dolarii înapoi în aur și să facă tranzacțiile în acest fel. Acordul de la Bretton Woods a contribuit la refacerea unei stabilități atât de necesare după război în sistemul financiar. Dar, atenție, a realizat și un alt lucru foarte important: a generat implicit o cerere globală puternică pentru dolari americani, ca mijloc preferat de schimb. Pentru că – nu-i așa? – era mult mai complicat să faci plăți în monede și lingouri de aur.

În acest punct devine necesar să clarificăm un aspect: sistemul global financiar nu avantajează Statele Unite ca stat, ci doar „Elita” financiară internațională, care și-a stabilit centre de control global în această țară. Așa cum vom detalia în continuare, SUA însăși este o țară îngenuncheată și dominată prin scamatorii financiare.

Ce reprezintă dolarul american?

Dolarul este o bancnotă emisă de banca Rezervei Federale (FED), un cartel privat ce are puterea și autoritatea de a transforma pur și simplu hârtia în bani. Această putere a fost statuată în Legea privind rezervele federale din 1913 (Federal Reserve Act, 1913, Section 16 – detalii aici). De fapt, Banca Federală nu doar că „produce” bani din nimic, dar îi și împrumută guvernului SUA cu titulatura de „Note ale Rezervei Federale”. Iar pentru acest împrumut, desigur, percepe și o dobândă, a cărei rată tot FED o stabilește. Evident, cu cât sumele sunt mai mari, cu atât dobânzile sunt mai uriașe. Așa se face că Statele Unite au căzut în această capcană și au început să acumuleze datorii colosale.

Înțelegând foarte bine că acest sistem financiar înrobește și distruge economia americană, în anul 1963, preşedintele J.F. Kennedy a emis un ordin executiv (ordinul cu nr. 11110) prin care a autorizat Trezoreria SUA să tipărească dolari. El urmărea în felul acesta să stopeze frauda prin care Federal Reserve extorca poporul american prin bani falși pentru care lua și dobândă. După cum știm, la foarte scurt timp după ce a semnat acest ordin, în noiembrie 1963, J.F. Kennedy a fost asasinat.

Lucrurile au mers și mai departe pentru că FED era încă limitată de condiția de a menține aparența că dolarii au acoperire în aur. În data de 15 august 1971, președintele american Richard M. Nixon a șocat piața globală atunci când în mod oficial a pus capăt convertibilității internaționale a dolarilor americani în aur, aducând astfel sfârșitul acordului Bretton Woods. Din acel moment moneda americană a devenit „monedă fiat” (o entitate abstractă, care nu mai este susținută de vreo valoare fizică) și întreaga autoritate a tipăririi dolarilor a trecut de la Departamentul de Trezorerie – așa cum stabilise Kennedy – la Banca Rezervelor Federale. De atunci toate bancnotele emise de FED au inscripționate (de obicei în partea de sus) mențiunea „Notă a Băncii Federale”.

Este important să înțelegem că prin anularea acoperirii în aur a dolarilor, Washingtonul a afectat nu numai politica economică americană, ci și politica economică globală. În sistemul Bretton Woods toate monedele își echivalau valoarea în raport cu dolarul. Iar dolarul își deriva valoarea din prețul fix stabilit al rezervelor de aur. Dar când valoarea dolarului a fost detașată de aur, el a devenit ceea ce economiștii numesc o „monedă plutitoare” (floating currency). Prin termenul „plutitor” se înțelege că moneda nu este atașată și nici nu își derivă valoarea dintr-o valoare fizică, externă. Termenul cel mai utilizat este „fiat money” sau în limba română „monedă fiduciară”. Bineînțeles, de când dolarul a devenit o monedă „plutitoare”, și restul monedelor care anterior fuseseră echivalate în dolari, au devenit la rândul lor „valute plutitoare” (monede fiat).

Crearea sistemului petrodolar

Doi ani mai târziu, în 1973, într-un efort de a menține cererea globală pentru dolari SUA, „elitele” globaliste de la Washington au creat un alt sistem, numit „sistemul petrodolar”. S-a ajuns la o înțelegere între Arabia Saudită (a doua țară cea mai bogată în petrol după Venezuela) și Statele Unite conform căreia fiecare baril de petrol achiziționat de orice stat de la saudiți să fie cuantificat (valorizat) în dolari americani. Așadar de atunci s-a stabilit că orice țară care dorește să achiziționeze petrol din Arabia Saudită trebuie să își schimbe mai întâi propria monedă națională în dolari SUA. În schimbul condiției ca Arabia Saudită să își efectueze vânzările de petrol exclusiv în dolari americani, Statele Unite i-au oferit arme și protecția câmpurilor petroliere față de țările vecine. În plus, cele mai multe dintre națiunile care dețineau mari rezerve de petrol au fost integrate într-o mare organizație (considerată de mulți ca fiind un cartel) numită „Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC – Organization of the Petroleum Exporting Countries). Până în 1975, toate națiunile OPEC au fost convinse să își valorizeze propriile resurse petroliere exclusiv în dolari SUA. Ca argument stimulativ, Casa Albă le-a promis armament și protecție militară.

Sistemul petrodolar, sau mai simplu cunoscut sub numele de sistemul „petrol pentru dolari”, a creat în mod suplimentar și artificial o cerere imediată de dolari SUA pe piața mondială. Aceasta deoarece pe măsură ce cererea de petrol a crescut (prin dezvoltarea exponențială a industriei pe plan global) a crescut și cererea de dolari americani.

Mecanismul de înrobire a statelor

Prin emiterea la scară mondială a unei valute care nu este fixată de vreo valoare fizică, Federal Reserve Banck și-a dezvoltat un interes puternic în menținerea unei cereri globale stabile și în creștere pentru dolari SUA. Să nu uităm că FED creează dolari din nimic și apoi câștigă profit cu dobânzi pe care și le-a stabilit singură. Ce sistem minunat și-a stabilit Rezerva Federală pentru ea însăși, nu-i așa? Nu e de mirare că grupul privat care gestionează Rezerva Federală (cunoscut și ca „Elita de pe Wall Street”) ignoră toate încercările de audit, adică de a fi supravegheat de guvern sau de a se interveni în vreun fel în propriul sistem.

În felul acesta puterea de dominație a dolarului american a crescut continuu, iar celelalte state ale lumii au ajuns să funcționeze în pierdere. Plini de „solicitudine umanitară” cămătarii de pe Wall Street propun însă oricărui stat aflat în dificultate să îl ajute printr-o soluție „salvatoare”: să îi acorde împrumuturi. De fapt ei se asigură prin marionetele lor instalate prin corupție la conducerea acelor țări că respectivele guverne vor accepta ofertele FMI sau ale Băncii Mondiale. Prin această cursă statele intră într-o spirală a datoriilor care cresc amețitor de la an la an, fapt care le face și mai ușor de controlat (șantajat). Iată pe scurt cum statele lumii ajung progresiv prin acest sistem în postura de state vasale.

Bineînțeles, situația a generat în timp din partea statelor înșelate o serie de inițiative de a trece la alte monede de referință. Dar aceste încercări au fost prompt și aspru pedepsite de elitele globaliste. Sub diferite pretexte, respectivele țări au fost atacate economic și chiar militar de NATO (condusă de SUA) și nu de puține ori conducătorii acelor state au fost asasinați și înlocuiți cu alții mai… cooperanți. Exact din aceste motive au fost atacate țări precum Libia, Iran, Irak, Venezuela, Siria și multe altele. România a reușit performanța extraordinară ca în 1989, sub conducerea lui Ceaușescu, să își plătească integral datoria externă. Mai mult decât atât, Ceaușescu intenționa să instituie alături de țările arabe o bancă ce ar fi oferit împrumuturi într-o altă monedă decât dolarul, la o rată a dobânzii mult mai mică decât cea impusă de FMI. Bineînțeles, după asasinarea brutală a lui Ceaușescu acest plan a fost abandonat.

Și în Statele Unite au existat inițiative de eliberare a țării de sub dominația devastatoare a oligarhiei financiare globaliste. Una dintre aceste inițiative, pe care o vom detalia mai jos, este cunoscută ca „Planul NESARA”. Subliniem încă o dată că în pofida a ceea ce mulți au impresia, sclavia statelor lumii nu are loc față de statul american în sine, ci față de „Elitele” financiar-bancare globaliste, care au importante sedii acolo. SUA însăși a fost (în mod necesar – în viziunea kabalistă) supusă și sclavizată, tocmai pentru a fi folosită fără crâcnire ca instrument al exercitării controlului planetar. Este semnificativ că Statele Unite au în prezent o datorie uriașă, cea mai mare din lume! Dar v-ați întrebat cui datorează America acești bani? Ei bine, răspunsul este edificator: în primul rând instituțiilor financiare care au „împrumutat”-o, desigur! Deja nu mai este un secret că administrațiile de la Washington, împreună cu Congresul SUA, au devenit simple instrumente docile în mâinile bancherilor internaționali.

Conform site-lui US Debt Clock, la mijlocul lui aprilie 2019 datoria publică a Statelor Unite era de 22,2 trilioane de dolari (22.030 de miliarde de dolari). Adică aproximativ 180.000 de dolari pentru fiecare contribuabil la fiscul american. De la sfârșitul anului fiscal 2017 și până la sfârșitul anului fiscal 2018, datoria guvernului SUA a urcat cu 1.271 miliarde dolari, ceea ce înseamnă că, în medie, datoria națională a crescut în fiecare zi cu 3,5 miliarde de dolari. Iar datoria se află de mulți ani într-un ritm amețitor de creștere, practic vorbind, fără șanse de a mai fi plătită vreodată! Chiar dacă în administrația Trump economia americană înregistrează o evidentă ameliorare.

Preocuparea majoră a Federal Reserve este ca cererea globală pentru dolarul american să continue pentru a menține astfel marea majoritate a statelor în condiția de sclavie. În lumea unipolară dorită de păpușarii care acționează din spatele administrației SUA nu mai există nici măcar aparența de aderare la normele internaționale formale, ca să nu mai vorbim de respectarea legilor sau tratatelor.

Bineînțeles, pe măsură ce FED a tipărit în neștire dolari, aceștia au ajuns să aibă o tot mai mică valoare. În anul 2008, „Elita” bancară kabalistă a ajuns la concluzia că a sosit timpul să reseteze sistemul financiar global și tocmai de aceea l-au introdus în mod intenționat în faliment. Ei au dat în felul acesta o lovitură devastatoare economiei mondiale, eliminând practic clasa de mijloc a societății. Lumea a devenit dramatic împărțită într-o infimă minoritate a celor super-bogați, și, de cealaltă parte, marea majoritate a populației, care a rămas captivă într-o acută capcană a sărăciei.

Pentru a-și salva propriile afaceri și instituții de criza din 2008, pe care tot ei au provocat-o, bancherii internaționali au introdus politici fiscale cu denumiri pretențioase (de exemplu „bail out”, „quantitative easing” sau „dobândă negativă”) care au avut scopul real de a injecta bani în anumite sectoare (în special bănci) considerate a fi „too big to fail” (prea mari pentru a fi lăsate să eșueze). Este semnificativ că, așa cum a explicat Steve Bannon, fost consilier de campanie electorală al lui Donald Trump, pentru a salva afacerile globaliste de pe teritoriul SUA, „elitele” de pe Wall Street au deschis robinetele de lichidități și au tipărit nu mai puțin de 4.000 de miliarde de dolari. Acești bani au fost însă integral direcționați spre interesele celor bogați și nu i-au ajutat cu absolut nimic pe oamenii de rând, care au fost devastați.

Elita financiară întreține un continuu război economic

Păpușărite de globaliști, administrațiile Statelor Unite sancționează economic pe oricine nu se supune directivelor sale. Printre statele intensiv atacate în perioada actuală se numără Rusia, China, Iran, Turcia sau Venezuela. Departe de a fi simple „amenzi”, sancțiunile pot avea un impact deosebit de sever în economia unei țări pentru că implică blocarea unor tranzacții de vânzare/cumpărare pe piața globală și multe alte restricții deosebit de incomode.

Pentru a ne face o imagine despre efectul dezastruos pe care blocada sancțiunilor o poate produce, să ne amintim că în urma embargoului aplicat Irakului prin intermediul ONU (la inițiativa SUA), în perioada 1990-2003, au murit 1,5 milioane de irakieni, dintre care peste jumătate de milion de copii.

Un alt efect dramatic al sancțiunilor îl constatăm în prezent în Venezuela, care este adusă în faliment de sancțiunile americane. Țara se confruntă cu o inflație dusă la paroxism (moneda locală aproape că nu mai are valoare) și cu dificultăți majore în toate sectoarele de administrație publică. Prin aceste metode (adeseori folosite), neoconii din Washington doresc să aducă la disperare populația, să creeze o revoltă, apoi să intervină militar din „motive umanitare”, pentru a salva populația și pentru a institui „democrația”.

SUA acționează împotriva altor state și prin războiul cibernetic, care (așa cum au descris în detaliu Eduard Snowden sau Julien Assange) a devenit o modalitate de a destructura conexiunile oricărei economii. Conexiunile cibernetice majore constau în transferurile financiare de bani efectuate prin rețeaua SWIFT (Society for Worlwide Interbank Financial Telecommunication – Societatea pentru Telecomunicații Financiare Interbancare Mondiale). Aceasta este principala rețea de plăți internaționale care are sediul central în Belgia, dar este controlată de elitele de pe Wall Street.

Vedem așadar că tot mai multe state constată că sunt sancționate, obstrucționate și blocate de covârșitoarea dominație a pieței monedei americane și de schimbările rapide ale politicilor fiscale impuse de Washington. Unii spun pe față că asistăm la transformarea dolarului într-o cu totul anormală armă economică, iar această situație a devenit deja o tristă obișnuință, în special după anul 2000.

Sisteme alternative

După anul 2009 o serie de state au considerat necesar să ia măsuri împotriva acestor intervenții discreționare în sistemul economic-financiar și au creat o alianță economică denumită BRICS, după inițialele celor cinci state fondatoare (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud). În prezent zeci de alte state folosesc sistemele economice ale BRICS ca alternative ale rețelelor financiare dictate de Wall Street.

Începând cu data de 26 martie 2018, petrodolarul a început să facă pași mari către trecerea sa în istorie deoarece, conform Geopolitics , Shanghai International Energy Exchange a dat startul oricăror companii chineze sau străine ca prin platforma sa să comercializeze petrolul în alte valute decât dolarul. Foarte bine cotată pe piața petrolului este acum moneda chinezească yuan (care a ajuns să mai fie denumită „petro-yuan”). Acest aspect este deosebit de impactant având în vedere că China a devenit recent cel mai mare consumator de petrol din lume.

Și Venezuela a urmărit să iasă din sfera de influență a petro-dolarului, dar cu foarte puțin succes. Președintele Nicolas Maduro a avut inițiativa de a lansa o valută alternativă, o monedă virtuală denumită petro, pentru care să vândă rezervele uriașe de petrol ale țării sale (cele mai mari din lume). Știm foarte bine consecința: de la finele anului 2018 Venezuela este sub asediul Statelor Unite, care utilizează toate mijloacele pentru a răsturna de la putere regimul Maduro.

Liderii Rusiei și Chinei au semnat deja în data de 8 iunie 2018 un acord de schimb valutar care ocolesc tranzacțiile în dolarul american. Liderii de la Moscova și Beijing au început să își creeze și un sistem alternativ de transfer bancar în cazul în care Statele Unite le vor deconecta de la rețeaua SWIFT.

China și Japonia au început tranzacționarea directă a produselor în monedele lor naționale încă din anul 2012, pentru a acoperi riscul pe termen lung al căderii dolarului.

Chiar și Arabia Saudită va trebui să facă o alegere, probabil mai devreme decât se aștepta, ca să decidă dacă va rămâne la tranzacțiile în petro-dolari sau se va alinia la moneda celui mai mare client al său, China, și, prin urmare, la petro-yuan.

Și țările europene au ajuns să înțeleagă că amenințările americane ar putea conduce la amenzi grele și la sancțiuni drastice. Un motiv principal este acela că Uniunea Europeană a ales să continue un acord economic cu Iranul și, în plus, multe state ale Europei desfid somațiile Americii și au curaj să facă tranzacții cu Federația Rusă.

În aceste condiții în data de 31 ianuarie 2019, a fost făcut public anunțul potrivit căruia Europa și-a creat propriul sistem de plăți bypass în relația cu Iranul și cu alte țări vizate de diplomații americani în vederea sancțiunilor. Germania, Franța și chiar Marea Britanie (care este un fel de pudel al SUA), s-au alăturat pentru a crea INSTEX (Instrument in Support of Trade Exchange – Instrumentul pentru Susținerea Schimburilor Comerciale). Scuza europenilor pentru măreața Americă este că INSTEX va fi utilizată doar pentru „ajutorul umanitar” de a salva Iranul (afectat grav de sancțiunile SUA). Dar, având în vedere opoziția din ce în ce mai nervoasă din partea SUA față de punerea în funcțiune a conductei Nord Stream 2 (care urmărește să asigure transportul gazului rusesc spre țări din Europa), acest sistem de compensare bancară alternativă va deveni probabil operativ doar dacă Statele Unite vor declanșa un atac prin sancțiuni asupra Europei.

Cu privire la Nord Stream 2, liderii de la Washington avertizează Europa asupra „pericolului dependenței” de gazul rusesc oferit la prețuri reduse. Ca alternativă, SUA oferă producție proprie de gaz natural lichefiat (LNG – Liquefied Natural Gas), extras prin fracturare hidraulică. Însă gazul american implică prețuri mult mai ridicate decât cel rusesc și ar necesita facilități portuare care în prezent nici măcar nu există. Ghiciți pe cine preferă marile companii din Europa?

De-dolarizarea și revenirea la standardele în aur

Renunțarea la tranzacțiile în dolari a devenit în ultimii ani o măsură de siguranță și de apărare utilizată de tot mai multe state ale lumii, procesul fiind cunoscut ca „de-dolarizare”. Nu doar că dolarii au început să fie evitați în tranzacții, dar au început să fie retrase depozitele bancare aflate sub formă de obligațiuni în trezoreriile americane. În prima linie a acestor măsuri se situează China, Rusia și Japonia. China și Japonia au, fiecare, peste un trilion de dolari depuși în obligațiuni în America. Și au început să îi ceară înapoi.

O altă măsură pe care multe state au adoptat-o după criza financiară din 2008 a fost aceea de a-și aduce înapoi în țară aurul depozitat spre păstrare în SUA (dar și din alte țări). Conducătorii respectivelor state erau îngrijorați că rezervele de aur depuse în Statele Unite le-ar putea fi de urgență confiscate în cazul – oricând posibil – în care Washingtonul ar putea declara că pedepsește/sancționează acea țară sub felurite motive sau pretexte.

Rusia și-a retras toate rezervele de aur din toate depozitele din străinătate pe care le avea și, în plus, a început de câțiva ani să își cumpere aur în cantități foarte mari. Datele Băncii Centrale a Rusiei, citate de Bloomberg, arată că rezervele de aur ale Federației Ruse s-au mărit de aproape patru ori în ultimii zece ani, iar anul 2018 a marcat „cel mai ambiţios an” pentru cumpărarea aurului de către Rusia.

O serie de alte țări, în primul rând din Europa, au început și își repatrieze aurul încă de acum cinci ani. Pe fondul schimbării neașteptate a politicilor băncilor centrale controlate de Wall Street (în special FED), guvernele din Olanda, Germania, Elveția, Austria, Belgia, Turcia, Ungaria și din alte țări au decis că este mai prudent să își păstreze acasă metalele prețioase decât să se bazeze pe SUA în calitate de custode.

Latura ascunsă a sistemului financiar

În ceea ce privește informațiile care nu sunt la vedere (nu sunt accesibile în media centrală), Benjamin Fulford, de exemplu, face numeroase referiri la resorturile oculte ale sistemului financiar global, precum și la semnalele pe care sursele sale din interiorul unor agenții guvernamentale le oferă cu privire la iminenta resetare monetară globală.

În esență, Fulford spune că sistemul monetar global a fost creat în anul 1871. Sistemul a fost structurat sub autoritatea statului american, care este de fapt o corporație deținută de „elite” și denumită în acte „US Inc. Corporation” (detalii aici sau aici). Până în anul 1913, SUA a ajuns în cele din urmă să fie la discreția grupărilor oculte Illuminati, Bilderberg, Comisia Trilaterală, Skull and Bones, G8, a unor bancheri și altor părți private controlate de familia Rothschild, de Coroana britanică și de Vatican. Prin instituirea mecanismului IRS (Internal Revenue Service, agenție care colectează taxa pe proprietatea privată în scopul de a finanța guvernul federal) banii de la marea masă a populației ajung în proprietatea Rezervei lor Federale (Banca FED). În mod asemănător sunt colectate sume uriașe care ajung în proprietatea Băncii Regale a Londrei (Queenʼs Bank of London) și a Băncii Vaticanului. Un film documentar foarte util pentru înțelegerea rolului pe care îl au aceste trei mari centre de putere mondială este Trei orașe-stat conduc lumea. Din cele trei mari centre financiare, banii sunt puși în circulație pentru lichiditățile tuturor băncilor centrale private (deținute de „Elită”) din întreaga lume.

Pentru a produce și mai mulți bani, FED a recurs efectiv la tipărirea de valută în cantități uriașe. Până în 1932, FED a tipărit atât de multă bancnotă, încât US Inc. Corporation a fost adusă în faliment (detalii aici sau aici). Falimentul a fost generat de faptul că noii bani tipăriți nu mai puteau fi echivalați de cantitatea insuficientă de aur deținută de bancheri. Din acest motiv ei au provocat criza financiară foarte severă din anul 1933, cunoscută și ca „Marea Depresiune”. Bancherii au urmărit de fapt o resetare financiară și în acest scop ei au forțat guvernul SUA (prin decizia H.J.R. 192, sesiunea nr. 73 a Congresului, din data de 5 iunie 1933, vezi documentul), să adopte „Rezoluția comună de suspendare a standardului de aur”, ceea ce a implicat și dizolvarea autorității suverane a Statelor Unite. De atunci Congresul și-a cedat suveranitatea Rezervei Federale, renunțând la autoritatea de tipărire a banilor. După anul 1933, FED a stabilit un alt standard de echivalare a dolarului american în aur sau argint.

Așa cum am menționat și mai sus, în anul 1971 sistemul financiar global a fost din nou resetat, atunci când președintele Nixon a eliminat complet echivalarea dolarului printr-un standard de aur.

În cadrul unor dezvăluiri senzaționale, Benjamin Fulford a arătat că în Statele Unite a existat încă din anii 1990 o inițiativă de a re-așeza economia americană (și implicit a lumii) pe un set de reforme administrative mult mai sănătoase. Inițiativa a fost propusă de dr. Harvey Francis Barnard, un filosof de sisteme, care a elaborat până și un proiect de lege, intitulat National Economic Security and Recovery Act (N.E.S.A.R.A.). Miza acceptării acestei legi era – după cum ne putem imagina – uriașă, atât pentru patrioții americani care s-au coalizat în jurul dr. Barnard, cât și pentru lacheii din Congres ai bancherilor, care nu aveau nici cel mai mic interes să aprobe legea. Lucrurile au ajuns foarte departe întrucât de partea doctorului Barnard s-a alăturat un grup de generali americani care comandau forțele operative „Naval Seals” și „Delta Force”. Sub amenințarea armelor, în data de 10 octombrie 2000 aceștia au luat cu asalt Casa Albă și l-au obligat pe președintele Bill Clinton să semneze Legea Nesara. Anunțul oficial al introducerii legii urma să fie făcut abia în data de 11 septembrie 2001, de către noul președinte, George Bush jr. Știm însă ce a urmat, iar atentatul pus la cale de CIA și Mossad se pare că a fost strâns corelat și de obiectivul Kabalei de a bloca legea NESARA. Generalii care susțineau legea au fost asasinați pe 11 septembrie 2001, cu acoperirea că ar fi fost victime ale unei explozii survenită după ce unul dintre avioanele „deturnate de teroriști” ar fi lovit Pentagonul.

În conformitate cu informațiile deținute de Fulford, patrioții din SUA nu au renunțat la introducerea legii NESARA. Optimist, Fulford estimează că este foarte posibil ca ei să reușească aceasta până la finele anului 2019. Legea NESARA ar introduce o nouă monedă de trezorerie americană, cu valoare în aur (echivalată în active). NESARA ar urma să restabilească și Constituția originară a SUA, dinainte ca statul american să fie abuziv transformat într-o corporație controlată de bancheri. Legea/actul NESARA, în forma sa integrală, poate fi consultată aici.”[1]

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=19544
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro