Adevărul despre modul în care au fost construite piramidele din Egipt

Distribuie!

Adevărul despre modul în care au fost construite piramidele din Egipt

„Proiectarea marilor piramide


Vizionând analiza comparativă ce îmi era oferită pe ecranul holografic, am dorit cu putere să văd cum anume se concepea şi se proiecta o mare piramidă, precum şi care erau soluţiile tehnologice excepţionale de realizare a unei astfel de construcţii. Evident, nu mă aşteptam să văd ceva de genul proiectării la planşetă, cu rigla, compasul şi creionul şi nici măcar în faţa unui computer, utilizând diverse programe specializate pentru aceasta.

Mă pasiona însă mult procesul gândirii şi conceperii proiectului, mai ales prin prisma tehnologiei avansate a unei civilizaţii extraterestre, deoarece nu îmi imaginam că un astfel de proiect grandios şi incredibil de sofisticat, cum este proiectarea unei mari piramide, este ceva comun şi uşor de realizat. O dovadă în acest sens este faptul că, la nivelul cunoştinţelor şi posibilităţilor tehnologice pe care oamenii de ştiinţă şi inginerii din ziua de azi le au la dispoziţie, ei nu pot totuşi proiecta şi ridica o astfel de construcţie gigantică; dificultăţile de proiectare şi mai ales de realizare concretă ce ar apărea de aici ar fi insurmontabile pentru ei.


Imediat ce am manifestat acea dorinţă, şirul analizei sintetice s-a întrerupt şi mi s-a arătat o hartă cu sudul Egiptului. Apoi imaginea s-a schimbat brusc şi am văzut un grup de şase fiinţe, patru dintre ele extraterestre şi două pământene, reunite într-o sală de mari dimensiuni, posibil chiar în interiorul unei nave. Trei dintre cele patru fiinţe extraterestre erau siriusiene, căci le-am recunoscut după statura lor înaltă – mai mult de doi metri şi jumătate – culoarea alb-sidefată a pielii şi craniul uşor prelungit spre în spate; a patra fiinţă extraterestră aparţinea unei rase necunoscute mie, având pielea foarte albă, părul argintiu şi ochii de culoare violet. După cum am perceput telepatic, cele două fiinţe pământene proveneau din Atlantida. Toţi stăteau în picioare, în jurul unei holograme imense de culoare albastră, ce înfăţişa o piramidă, situată în mijlocul acelei Săli. Holograma era învelită de o lumină „lăptoasă”, iar muchiile piramidei străluceau discret în alb.

Fiecare fiinţă din acea sală intervenea prin mişcări ale mâinii în hologramă, modificând sau adăugând elemente. Simultan vedeam foarte multe informaţii pe marginea hologramei, simboluri, forme şi reprezentări secundare care se mişcau şi se schimbau continuu. Totul era dinamic, activ şi totodată plin de sens şi coerenţă. Simţeam dincolo de orice îndoială că ceea ce
vedeam, ca sinteză a proiectării unei mari piramide, reprezenta o lucrare foarte adânc fundamentată în legile şi principiile cosmice, având doar periferic de a face cu calculele structurii ei fizice. Aşa după cum aveam să înţeleg curând, aceste calcule rezultau direct din structura subtilă a piramidei şi tocmai de aceea ele erau perfecte, deoarece construcţia edificiului nu se rezuma doar la elementele lui fizice, adică la blocurile de piatră, ci în primul rând la elementele subtil-energetice şi de integrare corectă într-o structură mult mai vastă, cosmică.

Dacă le vom considera la nivel de principiu, aceste concluzii sunt foarte importante, căci ele ne arată baza eronată pe care se sprijină oamenii de ştiinţă atunci când vor să înţeleagă misterele piramidelor. Printre altele, este greu de presupus şi de crezut că oameni din Neolitic – deci acum vreo 4.500 de ani, după cum afirmă egiptologii – au proiectat, au trasat planurile, au coordonat şi apoi au realizat construcţia unor astfel de edificii colosale, iar inginerii şi fizicienii contemporani nu sunt totuşi capabili să o facă în prezent nici măcar cu ajutorul computerelor performante şi a tehnologiei actuale de construcţie.

Ei nu au înţeles încă faptul că există un sens bine determinat al manifestării lucrurilor în Creaţie, care întotdeuna vine de sus în jos. Calculele, rezultatele şi mărimile din planul fizic, ce ajută la edificarea piramidei, derivă în mod firesc din proiectarea ei superioară în planul subtil eteric, pentru că ceea ce eu vedeam sintetizat în imaginea acelei holograme era de fapt proiectarea piramidei ce începea din planul eteric. Aşadar, nu era doar o simplă hologramă, ci, printr-o tehnologie pe care nu o înţeleg nici acum, ea permitea viziunea piramidei şi proiectarea ei direct în planul eteric.

În această fază, piramida capătă sens şi „forţă interioară”, dar ea nu are încă legătură cu planul fizic. Toate calculele şi rezultatele din acest plan sunt doar o consecinţă naturală a structurilor concepute la nivel eteric. Poate tocmai de aceea arhitecţii şi inginerii contemporani nu au deocamdată cunoaşterea unui proiect aşa de avansat, cum este construcţia unei piramide de mari dimensiuni, pentru că la acest nivel de complexitate nu sunt suficiente doar calculele de rezistenţă şi de structură, ci este necesară corelarea cu o bază energetică profundă, care să confere stabilitate şi durabilitate proiectului. Prin urmare, mai întâi sunt necesare soluţiile de natură subtilă eterică, iar acestea generează mai apoi soluţia concretă din planul fizic.

Diferenţe majore de concepţie

Mi-am dat seama, din imaginile ce îmi erau prezentate, că într-un astfel de proiect se porneşte de la un fel de „astrologie stelară”, adică de la o anumită configuraţie stelară, având ca punct de referinţă locul în care urmează să fie construită piramida.

La nivelul înalt de conştiinţă şi de înţelegere a legilor cosmice pe care îl au civilizaţiile extraterestre avansate, problema construirii unor edificii grandioase implică o altfel de abordare, care este mult mai profundă şi mai complexă decât cea cu care suntem noi obişnuiţi pe Pământ, indiferent cât de uimitoare ar părea aceste construcţii.

Marea problemă a unor astfel de construcţii pământene, fie că vorbim despre mari şi sofisticate hoteluri tip zgârie-nori sau despre alte genuri de clădiri,
este durabilitatea lor în timp, care este mică. O rezistenţă de câteva sute de ani ar fi un record pentru construcţiile din epoca modernă, presupunând că ele nu vor fi supuse unor intemperii sau fenomene distructive majore ale naturii.

Şi totuşi, chiar şi cu astfel de intemperii, care în anumite perioade au fost crunte, piramidele din Egipt dăinuiesc de mai bine de zece mii de ani, iar altele sunt chiar cu mult mai vechi, aproape de la începutul introducerii tehnologiei marilor rezonatori. Ce clădiri avem noi pe Pământ, despre care să putem spune că vor dăinui măcar o mie de ani? Prin însăşi natura materialelor de construcţie care sunt folosite, acestea sunt sortite perisabilităţii. Chiar dacă, atunci când sunt noi, ele arată impunătoare şi frumoase, iar tehnologiile utilizate pentru amenajarea interioarelor par a fi sofisticate, în realitate toate acestea sunt foarte firave şi au o viaţă scurtă: materialele nu au rezistenţă în timp, iar 99% din tehnologie se bazează pe electricitate, a cărei sursă poate să dispară sau să fie suspendată în orice moment.

Tehnologiile actuale, oricât de „uimitoare” ni s-ar părea, sunt totuşi la un nivel incipient de dezvoltare, pentru că nu au depăşit un stadiu elementar în concepţie şi gândire. În marea lor majoritate ele depind una de cealaltă, iar asta slăbeşte forţa de coeziune a ideii ce stă la baza lor. Saltul major de concepţie în ştiinţa contemporană nu a fost încă realizat sau, mai bine zis, el nu a fost încă acceptat oficial pe „masa de larg consum” a populaţiei.
Este destul de uşor să ridici schelete din bare de oţel ale unor clădiri grandioase şi să faci izolaţii cu diferite materiale. Dar dacă cea mai mare companie de construcţii din lume ar fi angajată să realizeze
proiectarea şi ridicarea unei mari piramide, de exemplu ca cea din Egipt, numai din blocuri de piatră, cel mai probabil ar abandona munca în doar câteva zile. Ar fi extraordinar să deţinem tehnologia necesară pentru a asambla într-un mod coerent, la milimetru sau chiar la fracţiuni de milimetru o astfel de construcţie, similară sau identică cu Marea Piramidă din Egipt, fără a mai vorbi despre munca de concepţie şi proiectare a ei.

Dar cum să proiecteze şi să realizeze arhitecţii şi inginerii contemporani un colos asemănător, când ei nici în prezent nu au putut să afle sau să înţeleagă modul de construcţie al Marii Piramide şi nici structura ei interioară? Iar piramida din Egipt este relativ redusă ca mărime şi complexitate faţă de ceea ce, de pildă, era odată Marea Piramidă din Atlantida.
Neputinţa ştiinţei arhitecturii şi ingineriei construcţiilor contemporane vine din faptul că nu există înţelegerea superioară a ceea ce înseamnă forma, rezonanţa energetică şi susţinerea ei în dimensiunile subtile ale Creaţiei. O construcţie magnifică, aşa cum este o mare piramidă, implică un cumul de cunoştinţe interdisciplinare, iar prin aceasta nu mă refer la arhitectură, rezistenţa materialelor, instalaţii, design interior etc.

Ceea ce vreau să subliniez, este că ştiinţa adevărată are o natură universală şi implică de asemenea – pe lângă legile, ecuaţiile şi normele care o definesc – o altfel de cunoaştere, cum ar fi relaţiile energetice subtile dintre corpurile cereşti, impactul lor reciproc, semnificaţia ocultă a rezonanţelor care se dezvoltă în acest fel, modul în care ele pot fi folosite în timp, ştiinţa profundă a ciclurilor cosmice şi altele, aspecte pe care eu le-am văzut şi înţeles din fragmentele ce mi-au fost prezentate pe ecranul holografic.

Mai mult, la proiectarea unei astfel de construcţii sunt luate în vedere atât elementele generale macrocosmice, care asigură stabilitatea şi durabilitatea ei în timp, cât şi elementele microcosmice, evidenţiate de rezonanţa specifică a spaţiului în care se realizează construcţia, rezonanţa generală a ADN-ului rasei de fiinţe ce vine în contact cu ea, dar şi alte elemente specifice, cum ar fi scopul acelei construcţii. Prin urmare, piramida fizică este concepută în relaţie cu toate aspecte principale ale fiinţei şi ale realităţii care o înconjoară, dar mai ales cu cele de natură subtilă: rezonanţa specifică a ADN-ului, stările psiho-mentale, localizarea geografică, influenţele energiilor planetare şi stelare, scopul atribuit acelei construcţii şi aşa mai departe.

Configuraţia stelară specifică

Am văzut cum proiectarea piramidei de către acele fiinţe începea cu analiza hărţii stelare a zonei din galaxie în care se afla Pământul. Apoi se realizau diverse legături între mai multe stele, pentru a găsi anumite combinaţii ce furnizau rezultate atât de natură spaţială (prin structura configuraţiei respective), cât şi de natură temporală (perioade de timp sincronizate şi durata lor precisă).

La fiecare mişcare sau la căutarea unei stele, în imensa hologramă apăreau o multitudine de informaţii anexate pe margini. Din cele ce vedeam, mi-am dat seama că piramidele sunt de mai multe feluri, având forme diferite, unghiuri diferite, fiind teşite sau ascuţite, cu patru sau mai multe feţe, în trepte sau netede şi, bineînţeles, având scopuri diferite. Toate aceste caracteristici nu erau deloc întâmplătoare, ci corelate cu influenţele energetice cosmice ale unei anumite configuraţii stelare, sub „patronajul” căreia o piramidă urma să fie construită.
Aşa după cum am spus, piramida nu reprezintă doar o simplă construcţie materială, ci înglobează o serie întreagă de aspecte subtile corelate şi fiecare dintre acestea are o anumită afinitate cu o anumită frecvenţă de vibraţie, cu o zonă geografică în particular, cu o stare psiho-mentală ce îi este specifică etc.

După ce fiinţele extraterestre au ales configuraţia stelară, am văzut cum în zona centrală a acelei configuraţii începe să se formeze treptat un „nor” energetic, care prindea din ce în ce mai mult contur, pe baza fiecărui nou element de construcţie ce era creat sau ales de către acele fiinţe. Mai apoi am văzut cum în mijlocul acelui nor începeau să apară nişte linii, care desemnau un spaţiu precis şi destul de complicat. Mi-am dat seama repede ca acela reprezenta interiorul piramidei.

Tehnologia care făcea posibilă realizarea acelui design – ce se corela foarte precis cu alte elemente, cum ar fi influxul energetic stelar – era uluitoare: alegerea configuraţiei stelare determina apariţia unei forme complicate în mijlocul ei, care reprezenta interiorul piramidei; structura schematică lua naştere pur şi simplu din acordul cu rezonanţele energetice ce se manifestau în cadrul configuraţiei stelare. Chiar mai uluitor decât aceasta a fost să observ că orice bloc de piatră, orice unghi folosit, orice spaţiu creat şi orice dimensiune care era aleasă, absolut toate se aflau în directă legătură cu ceva din respectiva configuraţie stelară.

Nimic nu era pus la întâmplare sau în necunoştinţă de cauză; absolut totul era justificat de o extraordinară afinitate reciprocă, manifestată între piramidă şi grupul de stele care a fost ales la momentul de început al construcţiei acelei piramide şi care avea o configuraţie precisă.
Era o proiectare foarte complicată, realizată în totalitate în plan eteric. Aşa după cum am spus, se începea de la nivelul structurii interioare a piramidei, care apărea gradat în centrul hologramei. Aceasta se suprapunea într-un anumit fel peste configuraţia stelară ce a fost aleasă, indicând toate zonele de corespondenţă prin foarte multe date şi simboluri. Aproximativ în mijlocul ei, în punctul cel mai important de influenţă energetică al aranjamentului stelar, era proiectat spaţiul sau camera principală a piramidei. De exemplu, în cazul Marii Piramide din Egipt, acel spaţiu ar corespunde Camerei Regelui. Se trecea apoi la camerele, galeriile şi culoarele secundare, până se completa astfel şi ultima nişă.

Proiectarea în plan eteric şi rezonanţele stelare specifice

În imaginile holografice pe care le vedeam, orice element structural al piramidei apărea ca urmare a rezonanţei energetice create de configuraţia stelară specific, ce fusese stabilită pentru acea piramidă. De pildă, în cazul celor trei piramide de pe platoul Giza din Egipt, dimensiunile lor – chiar dacă sunt în armonie cu multe elemente şi caracteristici specifice ale planetei noastre – sunt astfel concepute încât să respecte rapoartele corespunzătoare structurii geometrice a configuraţiei stelare la momentul începerii construcţiei propriu-zise şi cele corespunzătoare dimensiunilor pe care le au cele trei stele principale din Centura lui Orion (Această informaţie coincide cu studiile unor cercetători contemporani, cum ar fi Robert Bauval, care în cartea sa „Misterul din Orion” arată fără dubiu că cele trei piramide de lângă Cairo sunt o replică fidelă a configuraţiei stelare din Centura lui Orion. Bauval scrie: „Există o legătură între textele despre piramidă şi piramida însăşi, adică ceea ce textele ne spun este confirmat de arhitectură, iar eu am demonstrat acest fapt dincolo de orice îndoială.” (n.ed.)).

Chiar şi acest simplu fapt ar fi suficient pentru a bloca orice tentativă de explicaţie „ştiinţifică” a cercetătorilor în ceea ce priveşte construcţia celor trei piramide, căci, cum ar fi putut să ştie vechii egipteni care sunt diametrele celor trei stele principale din Centură? Acest lucru este imposibil, dacă te limitezi la observarea cu vederea liberă a celor trei stele, care aparent reprezenta singura posibilitate pe care o aveau egiptenii din acele vremuri (Aproximativ 2500 î.Hr., adică perioada avansată de egiptologi şi de ştiinţa modernă pentru construcţia piramidelor de pe platoul Giza. Totuşi, în acea perioadă alinierea celor trei piramide cu stelele principale din Centura lui Orion nu mai era valabilă, dar ea corespunde pentru 11.500 î.Hr. (n.ed.)), după presupunerile oamenilor de ştiinţă.

Evident, într-un astfel de caz nu se poate face nicio diferenţă între ele. şi totuşi, cele trei piramide respectă cu fidelitate şi în mod proporţional atât dimensiunile celor trei stele ale Centurii lui Orion (Cele trei stele din Centura lui Orion sunt: Alnitak (Zeta), Alnilam (Epsilon) si Mintaka (Delta) (n.ed.)), cât şi poziţionarea lor relativă în cadrul Centurii (În cartea sa, Robert Bauval arată că cele trei piramide de pe platoul Giza din Egipt respectă poziţionarea stelelor din Centura lui Orion, dar el nu spune şi faptul că acestea
redau fidel, proporţional vorbind, şi diametrul celor trei stele (n.ed.)). În felul acesta, fiecare linie şi fiecare zonă a piramidei era în amănunt proiectată la scară, holografic şi direct în planul eteric. Am primit atunci telepatic informaţia că, practic vorbind, conceperea şi proiectarea doar în planul fizic a unei mari piramide este imposibilă sau ar fi sortită iremediabil eşecului, deoarece nu ar putea rezolva şi corela în mod eficient imensitatea datelor necesare pentru ca acea construcţie să fie viabilă şi să reziste.

Calculele şi metodele inginereşti din planul fizic nu permit proiectarea piramidei după metodele obişnuite, cu formulele, tehnicile de calcul şi cunoştinţele actuale, decât până la o anumită etapă, dincolo de care apar probleme de nerezolvat. Aceasta se petrece deoarece parametrii incluşi în construcţia unei piramide sunt mult mai numeroşi şi adeseori necunoscuţi inginerilor şi oamenilor de ştiinţă contemporani. Tocmai de aceea, chiar dacă ar dori să înceapă proiectarea şi realizarea unei astfel de construcţii enorme, ei ar ajunge destul de repede la imposibilităţi de ordin tehnic şi chiar conceptual, ceea ce ar face imposibilă construirea ei în continuare.
De pildă, pentru mulţi dintre oamenii de ştiinţă şi inginerii contemporani ar fi dificil de înţeles că piramidele reprezintă de fapt centre de comunicare foarte importante, racordate la energia specifică a stelelor sau imenselor nave-mamă, care au fost alese să formeze o anumită configuraţie, pentru a împlini un anumit scop, de obicei de natură galactică.

Acest aspect este important, pentru că giganticele nave-mamă ale civilizaţiilor foarte avansate tehnologic au adeseori dimensiuni planetare, iar misiunile lor sunt uneori de foarte lungă durată, de la câţiva ani până la
câteva zeci de mii sau chiar sute de mii de ani. Prin urmare, piramidele erau folosite exact aşa cum noi folosim în prezent centrele de comunicare, care implică emisia şi recepţia informaţiei. Pentru distanţe foarte mari, cum sunt cele cosmice interstelare, emiţătoarele trebuiau să fie şi ele foarte mari şi puternice; tocmai de aceea, piramidele erau folosite ca nişte emiţătoare subtil-telepatice.

24 de ani

Pe atunci, în zona unde azi se află cele trei mari piramide nu era deşert de nisip; practic, Sahara nu exista în acele timpuri. Dimpotrivă, în locul deşertului de astăzi am văzut o vegetaţie luxuriantă, cu râuri mari, ce se vărsau în Nil.

Mi s-a transmis telepatic cu claritate, în combinaţie cu „jocul” frecvenţelor, că toată operaţiunea de construire a complexului arhitectonic de lângă Cairo – incluzând şi pregătirea platoului – a durat cam 24 de ani tereştri. La început am fost puţin mirat, deoarece îmi imaginam că, dată fiind tehnologia avansată a siriusienilor din Orion, construcţia celor trei piramide putea să dureze mult mai puţin, însă aceea a fost fără îndoială o simplă evaluare a mea, făcută în necunoştinţă de cauză. În plus, nu s-a lucrat continuu, pentru că am văzut perioade în care situl era lipsit de prezenţa extratereştrilor şi a navelor lor. Mai apoi, urmărind uluit modul în care au fost construite cele trei piramide, am realizat că de fapt s-a lucrat într-un ritm destul de accelerat pentru cei 24 de ani şi că, în alte condiţii, construcţia lor ar fi putut să dureze sute de ani, dacă nu mai mult.

S-a început cu pregătirea adecvată a locului pentru construcţie, deoarece platoul era denivelat şi acoperit cu pământ. Imaginile mi-au arătat o defrişare masivă în acea zonă şi o nivelare a suprafeţei, pentru crearea platoului solid de rocă. În zona respectivă erau multe nave de tipuri diferite, care stăteau nemişcate în aer, la o anumită înălţime, dispuse „pe straturi” sau niveluri. Unele dintre ele au realizat pregătirea platoului, utilizând o tehnologie bazată pe un fel de „fascicule” care nivelau zona. Aşa cum vedeam eu acea operaţiune, părea că aerul se ondulează sub nava care trecea peste o anumită zonă, iar în urma ei totul devenea cumva „aplatizat”, dar nu printr-o distrugere violentă, ci mai degrabă printr-un gen de lichefiere a rocilor şi o absorbţie adecvată.

Implicarea extraterestră în construcţia piramidelor

Un aspect interesant pe care l-am remarcat urmărind acele imagini extraordinare a fost în legătură cu provenienţa navelor şi fiinţelor extraterestre, în acel context din trecutul foarte îndepărtat al omenirii, a vorbi despre apartenenţa lor „extraterestră” era ceva oarecum impropriu. Navele şi fiinţele respective proveneau într-adevăr de pe alte planete, dar ele se integraseră de mii de ani pe planeta noastră şi convieţuiau cu fiinţele umane.

Prin urmare, nu veniseră pe Pământ doar pentru construcţia celor trei mari piramide din Egipt, ci prezenţa lor era veche, încă din timpurile în care Atlantida avea o mare putere şi influenţă economică şi spirituală asupra tuturor celorlalte continente şi chiar cu mult înainte de aceasta.
În Egipt, cele trei piramide au fost construite în principal de civilizaţii extraterestre descendente din civilizaţia siriusiană principală din sistemul Sirius A. Pe lângă reprezentanţii acestora mi s-au arătat şi alte nave aparţinând unor civilizaţii diferite, care de asemenea au contribuit la construcţia piramidelor sau au asistat anumite etape ale acesteia. În total, am văzut participarea a patru civilizaţii extraterestre diferite, la care s-a adăugat prezenţa importantă a unor fiinţe înţelepte din Atlantida.

Ridicarea piramidelor a fost o muncă „de echipă”, în sensul că atlanţii, cu navele lor specifice, lucrau împreună cu fiinţe extraterestre din mai multe civilizaţii, dar s-a urmat influenţa majoră a civilizaţiilor siriusiene, căci aşa după cum am spus, Marea Piramidă, precum şi celelalte două piramide mai mici au fost construite „în stilul siriusian”.
În sit şi în jurul lui vedeam un adevărat furnicar aerian de nave, care era extrem de bine organizat şi precis. Fiecare navă „ştia” exact ce avea de făcut şi totul părea a fi perfect calculat şi dirijat. Pe sol erau însă foarte puţine fiinţe atlante şi extraterestre, iar la o depărtare destul de mare în jurul acelei zone de construcţie puteam vedea câţiva localnici, fiinţe umane ENK destul de primitive, care doar priveau la activitatea din sit. Totuşi, în unele imagini care au urmat, am putut să văd o parte dintre acei băştinaşi care efectuau activităţi simple în cadrul sitului.

Eram foarte curios să văd modul real în care piramidele au fost construite, fără să mai pendulez între ipotezele şi presupunerile care sunt vehiculate. De la început am înţeles că aceea a fost opera exclusivă a navelor şi tehnologiei atlante şi extraterestre, bazată în special pe energia cristalelor. Nici măcar nu se punea
problema ca localnicii să facă ceva în privinţa construirii piramidelor, ori să aibă vreo iniţiativă în acest sens. Distanţa până la o astfel de posibilitate era asemănătoare cu cea dintre Soarele nostru şi steaua Sirius. Din cele ce am văzut, localnicii erau fiinţe ENK dintr-o ramură inferioară, cu un nivel primitiv de trai. O astfel de lucrare ar fi fost absolut imposibilă pentru ei, în orice fază de realizare a sa, la nivelul rudimentar de trai şi de cunoaştere la care se aflau.

Mi-am adus atunci aminte, fugitiv, de „viziunea” inginerilor, arheologilor şi egiptologilor contemporani, care se pare că aveau mare încredere în posibilităţile „tehnice” ale vechilor egipteni, adică dalta, ciocanul şi frânghia, plus scripeţii, buştenii şi ceva piese din cupru, căci în viziunea lor acestea au fost uneltele principale cu care s-au construit şi ridicat imensele şi complexele piramide de pe platoul Giza.
Eu n-am văzut nici măcar una dintre aceste „unelte” în imaginile ce mi-au fost prezentate, dar chiar şi dacă localnicii ar fi avut nenumărate astfel de obiecte, ele nu ar fi slujit la nimic. Mă îndoiesc că acele fiinţe ENK ar fi putut tăia şi ciopli măcar un singur bloc de piatră, din milioanele care alcătuiesc cele trei piramide, nicidecum să le transporte pe distanţe aşa de mari şi apoi să le asambleze la milimetru, într-un tot unitar extrem de complex. Ca să nu mai vorbesc despre ideile constructive, de soluţiile inginereşti uluitoare, de dimensiunile şi greutatea unor blocuri de piatră şi încă multe altele.

Este totuşi adevărat că la un moment dat, în câteva imagini, am văzut unii băştinaşi chiar în incinta sitului, mişcându-se şi realizând operaţii simple asupra unor blocuri de piatră din zona de depozitare, având câteva unelte şi manipulând nişte bare subţiri de metal, ori
trasând semne colorate cu nişte mănunchiuri din paie. Am primit atunci informaţia ca ei erau ghidaţi telepatic de unele dintre fiinţele înalte de pe platou, care erau îmbrăcate în alb-argintiu şi pe care le vedeam mergând lent între diferite puncte ale construcţiei.
Construcţia celor trei mari piramide de pe platoul Giza
Dincolo de toate aceste elemente de ordin general, în primul rând aş pune accentul pe concepţia şi proiectarea piramidelor. Acest aspect, ce nu a putut fi înţeles pe deplin nici până astăzi, este totuşi atribuit unor fiinţe aproape primitive, la pachet cu ridicarea efectivă a coloşilor din piatră. Văzând complexitatea extraordinară a unor astfel de lucrări în imaginile holografice ce îmi erau prezentate, am fost uluit de lipsa de discernământ şi chiar de logică – ca să nu mă exprim altfel – cu care cercetătorii contemporani, în frunte cu egiptologi de renume, susţin „varianta modernă” despre felul în care a fost ridicat complexul de piramide de lângă Cairo.

Repet mereu şi mereu aceste lucruri, tocmai din dorinţa de a atrage atenţia asupra ilogismelor care sunt perpetuate sub forma unor păreri „competente”, dar ceea ce este trist cu adevărat e faptul că populaţia consideră toate aceste „soluţii academice” ca fiind adevărate. Ele nu reprezintă însă decât manifestarea unui imens orgoliu ştiinţific şi neputinţa de a înţelege şi de a accepta ceva superior nivelului actual de dezvoltare a tehnologiei; la acestea se adaugă o lamentabilă îndoctrinare a populaţiei pentru ca ea să nu cunoască adevărul, căci acesta ar putea da aripi nevăzute dorinţei de progres şi de libertate.

În ceea ce priveşte construirea efectivă a celor trei piramide, primul lucru care mi s-a arătat a fost acela în care blocurile de piatră au fost tăiate; cu alte cuvinte, am văzut cariera de piatră ce a furnizat materialul de construcţie a celor trei mari piramide. În mod neaşteptat pentru mine, ea nu se afla pe teritoriul Egiptului de azi, ci mai la sud de acesta, pe teritoriul a ceea ce astăzi este Libia, dar nu prea departe de graniţa ei.

Imaginea s-a focalizat apoi asupra unor dispozitive cilindrice, care erau înfipte în sol în diferite puncte ale carierei. Ele erau asemănătoare cu cele pe care le-am văzut în imaginile din Golful Persic de acum 400.000 de ani, fiind folosite de către siriusieni pentru „forat”. Nu îmi era foarte clar ce rol îndeplineau ele în acea carieră de piatră, dar am văzut totuşi corelarea dintre razele de lumină ca nişte lasere, ce ieşeau din acei cilindri şi „laserele” unei nave „lucrătoare”, care plutea fără zgomot deasupra muntelui. Era o navă mare, impresionantă prin aspectul ei oarecum neregulat, ceea ce de fapt mi-a creat impresia de „navă de lucru”, deoarece avea multe „anexe” pe laturile sale. Am văzut că ea era responsabilă cu secţionarea pe verticală a blocurilor de piatră din cariera, căci exploatarea pietrei se făcea de la partea de sus a muntelui în jos, pe verticală. Nava se poziţiona întotdeauna deasupra unui alt loc din munte, fiind ghidată de nişte „lasere” proprii; apoi ea secţiona pe verticală piatra muntelui după cele patru laturi ale suprafeţei superioare, prin intermediul unor raze de lumină mai groase, care erau alb-strălucitoare. Se genera astfel forma blocului de piatră, după care marea navă trecea la secţionarea altui bloc de piatră, într-o altă zonă a carierei.

Poziţionarea aproximativă a carierei de piatră

După ce blocul de piatră era astfel delimitat în munte, deasupra lui venea o navă de transport, care îşi corela deplasarea cu cea a unui dispozitiv de forma unei sfere, semănând cu o dronă automată; acesta venea prin aer în dreptul blocului respectiv tăiat în munte şi, cu ajutorul unor raze „laser” pe care le emitea, secţiona blocul atât în partea superioară, cât şi dedesubt, în partea lui inferioară, permiţând acestuia să fie „prins” şi ridicat spre nava de transport prin intermediul unui câmp special de forţă. Înainte de aceasta, însă, am văzut că drona „inscripţiona” blocul de piatră, întotdeauna în partea dreaptă jos. Codul respectiv nu era sculptat sau vopsit, ci am înţeles că zona în care el era inscripţionat era activată energetic în aşa fel, încât compoziţia pietrei era modificată pe acea regiune. Ea devenea mai structurată acolo, ca şi cum ar fi fost un cristal ordonat şi luminos. „Codul” ca atare era un dreptunghi în care erau imprimate mai multe linii şi pătrate, cam cum este semnătura electronică din zilele noastre. El se lumina atunci când spre el era îndreptată o anumită rază de lumină, ca un fel de „cititor” specializat.

Navele de transport erau dreptunghiulare şi fiecare dintre ele avea dedesubt câte două semisfere dispuse simetric, care cel mai probabil generau un câmp de atracţie ce susţinea dedesubt blocurile de piatră. Aşa după cum am spus, atunci când o navă ajungea deasupra unui bloc de piatră tăiat din munte, acesta era secţionat dedesubt, iar el era apoi „prins” într-un câmp energetic specific, emanat de navă. Am văzut în mod clar felul în care se făcea aceasta, căci din cele două semisfere ieşea câte un fascicul de lumină alb difuz, ce „învelea” blocul de piatră. Aproape imediat acesta începea să leviteze, ridicându-se până sub navă, la mică distanţă de acele emisfere. Apoi nava pleca în viteză pe o „autostradă” aeriană, transportând blocul de piatră spre sit.

Dacă blocurile de piatră aveau dimensiuni relativ mici, atunci o navă transporta două astfel de blocuri la un singur drum; dacă ele erau mai mari, atunci navele transportau doar un singur bloc. Pentru blocurile foarte mari sau cu forme speciale am văzut că, după ce erau tăiate brut din munte, ele erau transportate într-o zonă alăturată, unde erau finisate separat într-un mod minuţios, fiind aduse la dimensiunile necesare de către mai multe dispozitive mobile ce păreau dirijate automat.

Deasupra carierei, la o înălţime apreciabilă în aer stătea absolut nemişcată o navă mult mai mare, al cărui diametru l-am apreciat la cel puţin 120 de metri. Am primit atunci telepatic cunoaşterea faptului că rolul ei era cel de supervizare şi de dirijare a lucrărilor în acea carieră. Vedeam şiruri perfecte de nave de transport de
mici dimensiuni, care veneau spre carieră şi plecau de acolo transportând blocurile de piatră de mărime medie. Precizia şi dinamica acelor deplasări ale navelor şi „dronelor” era ireproşabilă; părea că un computer gigantic ordonează fiecare operaţiune, atât de zbor şi dirijare a navelor, cât şi de tăiere şi de ridicare a blocurilor de piatră. Tot telepatic am înţeles că aceasta se petrecea întotdeauna cu o profundă ştiinţă: în momentul în care blocurile de piatră erau tăiate, se ştia deja cu exactitate unde va fi plasat fiecare dintre ele în marea construcţie a piramidei. Blocurile tăiate erau întotdeauna acele blocuri care aşteptau să fie puse în ordinea ce fusese stabilită, dar după cum aveam să constat, „finisarea” completă o primeau la locul de construcţie.

Acolo am văzut două zone principale: cea de depozitare a blocurilor de piatră şi cea a construcţiei efective. Blocurile erau luate într-o anumită ordine, niciodată la întâmplare. Aş putea spune că niciun bloc de piatră nu era la fel ca celelalte, ci avea integrarea lui specifică în construcţia piramidei. Nu am văzut, de exemplu, stocuri de blocuri de piatră, care să formeze un morman. Existau, desigur, blocuri pe sol, dar nu în grămezi, iar cele existente erau imediat luate şi integrate în construcţia extrem de laborioasă a piramidei.
Zona de depozitare a blocurilor de piatră în situl de construcţie a piramidelor

Colaborare dintre atlanţi şi extraterestri

La sol am văzut un bărbat atlant înalt, îmbrăcat în alb şi semănând cu un preot, care supraveghea construcţia generală. Nu aş putea spune cum am ştiut că acel bărbat înalt era atlant, dar cu toate acestea informaţia era precisă în mintea mea. În zona depozitului am văzut două fiinţe extraterestre siriusiene, deoarece aveau pielea de culoare alb-sidefie, capul era alungit spre în spate şi purtau nişte splendide combinezoane albastre cu anumite însemne aurii.

Aceştia trei păreau să coordoneze lucrarea generală, dar am văzut şi alte fiinţe în perimetrul sitului, cam zece, care realizau diferite sarcini. Două dintre ele erau de asemenea atlanţi. Atenţia mi-a fost atrasă de trei dintre acele fiinţe, care erau mai înalte decât celelalte – eu am apreciat că aveau mai mult de 2,5 metri înălţime – şi purtau un fel de combinezoane de culoare alb-argintie, puţin translucide, care se continuau ca un fel de pelerină în spate. Pe platou era deci un amestec de rase, căci unele fiinţe aveau păr pe cap, altele nu, pielea unora era mai închisă, chiar spre maro, dar la majoritatea dintre ele avea culoarea albă.

Preotul atlant şi cele două fiinţe siriusiene care conduceau lucrările generale aveau în mâini câte un monitor ce semăna cu o tabletă de mari dimensiuni, prin care corelau diferitele acţiuni ce erau necesare. Absolut totul în construcţie era realizat de navele în levitaţie. Nu auzeam decât un fin zgomot, ca un zumzet sau foşnet slab, dar probabil aceasta se datora circulaţiei navelor prin aer, deoarece cerul era înţesat de prezenţa lor.
Mi-am dat seama că acele fiinţe, mai ales cele înalte, îmbrăcate în combinezoane alb-argintii, erau permanent în legătură telepatică fie cu centrul general de comandă, pe care nu-l puteam vedea, fie cu „creierul” central care coordona mişcarea navelor. La preotul atlant am văzut că avea la tâmpla dreaptă, parcă lipit peste părul lui lung, alb, cu reflexe albastre, un dispozitiv ce putea fi asimilat cu un Bluetooth din zilele noastre, dar ceva mai mare şi având o formă mai alungită.

Fiecare fiinţă şi navă de acolo ştia exact ce are de făcut şi totul se derula cu o precizie şi o perfecţiune extraordinare. Sincronizarea şi corelarea tuturor operaţiunilor era cu adevărat impresionantă. De altfel, la magnitudinea şi complexitatea unor astfel de construcţii,
nu ştiu cum ar fi putut fi altfel, pentru ca activitatea să fie eficientă. Chiar şi aşa, după cum am spus, construcţia întregului complex arhitectonic a durat mai bine de două decenii.
Un fapt important de menţionat este că nu am remarcat existenţa unor piloţi în navele mici de transport. Acestea erau nave destul de simple, de formă dreptunghiulară, dar fără echipaj, ceva asemănător dronelor din prezent. Am tras concluzia că totul era corelat şi ghidat de la un centru general de comandă.

Tehnologii avansate

Apoi mi s-a arătat foarte de aproape felul în care blocurile de piatră respective „intrau” şi se asamblau perfect în locul destinat. Procesul era în întregime tehnologizat. Pe sol am văzut nişte dispozitive cilindrice, ca nişte stâlpi de culoare fumuriu-închis, asemănătoare cu cele din carieră, dar mai înalte decât ele; cred că fiecare măsura cam cinci metri înălţime. Acestea aveau în vârf câte o semisferă, ceea ce le făcea să semene într-o anumită măsură cu nişte ciuperci înalte. Din câte mi-am dat seama, acele dispozitive cilindrice erau dispuse pe un anumit traseu şi în anumite puncte, cumva în perechi, formând un fel de „culoar”.

Atunci când un bloc de piatră trebuia să fie mutat şi încastrat în corpul piramidei, două fiinţe din cele prezente pe platou se plasau în dreptul unui astfel de cilindru şi doar cu un gest al mâinii declanşau probabil o comandă internă, deoarece sfera din vârful cilindrului respectiv începea să vibreze imperceptibil, emiţând totodată un sunet specific, de frecvenţă înaltă, dar nu supărător. Din semisferă apărea atunci o rază de lumină, ca un laser, care se intersecta cu raza emisă de un alt cilindru, iar cele două „lasere” scanau mulţimea de blocuri de piatră, identificând exact blocul cu codul necesar pentru a fi plasat în ansamblul piramidei, exact în ordinea stabilită pentru construcţie.

Nu cunosc pe ce se baza acea tehnologie, dar vedeam cum blocurile de piatră se ridicau efectiv în aer, levitând, iar apoi ele treceau printre şirurile de cilindri îndreptându-se spre piramidă. Acolo ele erau conduse exact într-o anumită zonă a ei, rotindu-se în aer până când ajungeau în poziţia în care puteau fi integrate perfect. Am văzut de asemenea cum unele dintre fiinţele de la sol verificau de fiecare dată modul în care se efectuau aceste operaţiuni, ritmul fiind destul de susţinut. Nu vorbeau niciodată, însă am simţit că între ele exista mereu un schimb de mesaje telepatice, care corelau diferitele faze ale lucrării.

S-a început cu Marea Piramidă şi am remarcat că dezvoltarea construcţiei nu se făcea doar dintr-o singură parte, ci că ea era abordată simultan din mai multe regiuni ale ei. Aşa după cum am spus, blocurile de piatră erau aduse şi aşezate cu exactitate şi într-o ordine prestabilită, creând senzaţia de „organism viu” al construcţiei. Chiar dacă este un concept greu de asimilat, aşa am simţit atunci când mi s-au prezentat imaginile, căci după cum am spus, tehnologia ecranului holografic al celor din Apellos îmi facilita într-o anumită măsură percepţia acelor timpuri nu doar vizual, ci şi psihic şi mental.

Înţelegeam astfel că totul avea un sens bine definit în acea construcţie, că fiecare piatră are o semnificaţie şi corelaţie directă cu o anumită influenţă cosmică şi că nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Dacă nu ar fi fost aşa, cum ar fi putut acele magnifice construcţii să rămână „în picioare” chiar şi după mai bine de treisprezece milenii? Urmărind felul în care s-au realizat piramidele, de la concepţie şi până la edificarea lor practică, mi-am dat încă o dată seama de imensul decalaj care există între înţelegerea actuală a umanităţii asupra legilor ce guvernează viaţa şi universul, şi cea a vechilor civilizaţii avansate de pe Pământ sau a civilizaţiilor extraterestre care ne veghează.

Simţeam, de pildă, un fel de „simbioză” între fiecare piesă ce era adăugată piramidei şi ansamblul ei general. Absolut orice detaliu al blocurilor de piatră era în corelaţie cu un anumit element cosmic, ceea ce facilita continuitatea unor fluxuri energetice importante spre piramidă, mereu în legătură cu respectiva configuraţie stelară.

Am văzut, de pildă, momentul exact când au tăiat – după o anumită linie precisă – o anumită latură a unui bloc de piatră, iar apoi imaginea s-a focalizat exact pe încastrarea acelui bloc de piatră, pe una dintre muchiile piramidei, pentru aceasta făcându-se apel la direcţia liniei tăiate în unghi, ce ţintea către o stea din Constelaţia Orion. Imaginea mi-a prezentat apoi, imediat, într-un cadran separat în colţul din dreapta-sus, sectorul din cosmos din care făcea parte acea stea. Acelaşi principiu de construcţie, care a implicat aranjamente geometrice complexe ale blocurilor de piatră şi a unghiurilor dintre ele, corelate cu momente astrale şi configuraţii cosmice importante, a fost respectat în amănunt pentru toate pietrele din ansamblul piramidal. În forma lor finală, piramidele erau perfect şlefuite, ca nişte piese foarte valoroase de artă.

Pentru ştiinţa contemporană, astfel de aspecte ce depăşesc cadrul strict material nu înseamnă nimic, deoarece savanţii nu înţeleg semnificaţia lor. De altfel,
acesta este motivul principal pentru care nu s-a ieşit încă din „era mecanică”, ci se perpetuează aceleaşi idei oarecum primitive de propulsie şi de obţinere a energiei. Este însă adevărat că există şi o elită mondială foarte sus pusă, care a avut şi are acces la multe cunoştinţe şi contacte extraterestre. Ea deţine tehnologii uluitoare, pe care le foloseşte în interes personal, la o scară chiar impresionantă. Nu voi dezvolta însă aici acest subiect.

Toate cele trei piramide principale de pe platoul Giza, de lângă Cairo, au fost ridicate în acelaşi timp, dar primele lucrări au fost totuşi cele care au vizat Marea Piramidă. Imediat după aceea a început construcţia şi pentru celelalte două piramide. A fost o lucrare monumentală şi de mare anvergură, care, după cum am spus, a durat aproximativ 24 de ani. Mai la sud şi puţin lateral faţă de cele trei mari construcţii au fost ridicate alte piramide, precum şi câteva temple, e drept că mai mici, dar care făceau parte din acelaşi proiect general. Mi s-a arătat că ele respectau fidel corespondenţa cu aranjamentul stelar din cosmos, ce a fost ales să influenţeze subtil energetic acest ansamblu arhitectonic.
Din cele ce mi s-a arătat, am văzut faza construcţiei Marii Piramide în care baza şi colţurile ei fuseseră deja puţin ridicate. În mijlocul ei, la interior, am observat o activitate mult mai mare; era o mişcare specială, o activitate de altă natură, pentru că aceea reprezenta, într-un fel, chiar „inima” piramidei, structura ei esenţială care urma să-i dea „viaţă” şi să o facă să devină eficientă mai târziu.

Dacă blocurile de piatră de la exterior erau mai simple şi oarecum asemănătoare, la interior lucrurile stăteau altfel, necesitând mare atenţie şi un rafinament deosebit pentru realizarea construcţiei extrem de complicate. Acele blocuri erau mult diferite de cele de la
exterior, deşi după ce erau asamblate păreau a fi la fel de simple, dreptunghiulare. În realitate, ele aveau forme diferite şi unghiuri foarte exacte, astfel încât se încastrau unele în altele în mod perfect. Fiecare bloc de piatră de acolo era, practic, un unicat.

Tot atunci am văzut că în unele zone din interiorul Marii Piramide s-a folosit un alt gen de material, diferit de piatra luată din acea mare carieră. Consistenţa acelor blocuri era diferită; unele dintre ele erau negre şi lucioase, altele cu inserţii roşii, foarte bine şlefuite, fiind tăiate în multe unghiuri şi forme complexe. Ca element inedit, am observat că sub Camera Regelui a fost aşezată o structură cu formă rotundă, având pe circumferinţă nişte „raze”, asemănătoare unei roţi dinţate. Piesa era foarte complexă ca mod de asamblare. Am simţit că acea formă misterioasă, precum o stea cu multe raze – a cărei prezenţă este complet necunoscută cercetătorilor contemporani – are un rol foarte important, dar pe care eu nu l-am înţeles. Nimeni nu îşi imaginează că între Camera Regelui şi Camera Reginei, aflată ceva mai jos, în secţiunea Marii Piramide, ar fi altceva decât blocuri masive din piatră. Mi s-a arătat însă cu claritate că acest lucru este fals şi că, atât acea zonă, cât şi multe altele din Marea Piramidă, sunt în realitate pline de tuneluri, de mici cămăruţe sau chiar de camere de dimensiuni mai mari.

Aspectul final al celor trei mari piramide

În faza lor finală de construcţie, piramidele aveau feţele perfect netede la exterior, fiind complet diferite de ceea ce se vede în zilele noastre. Ele străluceau orbitor
în lumina Soarelui, dar aşa după cum mi-am dat seama imediat, acea strălucire era favorizată nu doar de şlefuirea pietrei de culoare albă ce îmbrăca feţele piramidelor, ci şi de o substanţă specială ce era aplicată peste acestea.

Măreţia celor trei piramide putea fi admirată şi noaptea, fiind un spectacol desăvârşit, ca dintr-o altă lume. La început doar Marea Piramidă lumina, însă în imaginile care au urmat am văzut cum toate cele trei piramide răspândeau o lumină feerică, acompaniată de lumina mai puţin intensă emanată de celelalte construcţii secundare din jur, care întregeau ansamblul. Imaginile splendide îmi arătau întregul complex arhitectonic de la o anumită înălţime, cele trei piramide fiind întocmai precum nişte veritabile „faruri cosmice”. În vârful fiecărei piramide am văzut câte un cristal, însă cel de pe Marea Piramidă era uriaş, ca un obelisc, şi lumina cel mai puternic. Aşadar, contrar supoziţiilor şi „calculelor” ştiinţifice, în vârful Marii Piramide nu s-a aflat niciodată un obiect de altă formă, decât acel cristal uriaş, care îndeplinea funcţia unui releu cosmic formidabil, atât de primire cât şi de transmisie a informaţiei.

Mi s-a arătat apoi imaginea din apropierea unei feţe a Marii Piramide şi atunci am văzut că strălucirea ei se datora mai ales unei pelicule puţin transparentă şi cumva fosforescentă, care învelea întreaga piramidă. Dacă ar fi să fac o comparaţie, aş spune că acea substanţă semăna cu un fel de „gel” transparent, care lucea puternic. Nu era o luminozitate difuză, ci era vorba despre ceva care oglindea lumina, astfel că atunci când priveai piramidele, impresia generală era că ele ar fi fost făcute din acea substanţă. Chiar mai mult decât atât, structura ei devenea oarecum translucidă, lăsând parcă să se vadă ce este în interior. Blocurile de piatră nu se observau deloc, ci totul era perfect şlefuit şi acoperit cu acea substanţă specială.

Totuşi, aşa după cum am putut să văd în imaginile ce mi s-au prezentat, după câteva mii de ani substanţa respectivă şi-a mai pierdut din calităţi şi chiar a început să dispară din anumite zone ale piramidei. De pildă, cam prin 5.200 î.Hr. – 4.800 î.Hr., după câte am putut să apreciez, doar zona din vârful Marii Piramide mai păstra urme ale acelei substanţe uluitoare; totuşi, cristalul încă se afla în vârful construcţiei. În rest, piramida devenise mată şi, spre marea mea surprindere, ea era îngropată cam până la jumătate în nisip. Celelalte două piramide mai mici erau chiar şi mai mult acoperite de nisip. Am putut vedea de asemenea că feţele piramidelor începeau să fie „mâncate” de trecerea timpului şi de intemperii, deoarece se întrezăreau blocurile de piatră în multe locuri la exterior. Trecuseră, totuşi, aproape 6.000 de ani de la construcţia ei.

Structuri secrete şi ritualuri în interiorul marii piramide

Intrigat de faptul că piramida era pe jumătate îngropată în nisip, am dorit să văd şi alte elemente legate de acea bulversantă transformare. Imaginile s-au schimbat, arătându-mi o vedere dintr-un unghi mai mare şi atunci am văzut în locul vegetaţiei şi apei abundente ce existau în zonă la momentul construcţiei acelui complex arhitectonic, deşertul de nisip care stăpânea pretutindeni. Schimbarea climatică trebuie să fi fost teribilă şi destul de rapidă, dar telepatic am înţeles că în mare parte ea a fost determinată şi de un
scurt, dar destul de intens război între anumite facţiuni extraterestre.

Mi s-au arătat apoi imagini „mai recente”, cu palate faraonice şi cu temple construite în jurul complexului piramidal, cu o evidentă creştere şi evoluţie a populaţiei egiptene care abunda în acea zonă. Apoi mi s-a arătat din nou Marea Piramidă îngropată în nisip, dar imaginea „pătrundea” cumva şi în interiorul piramidei, prin pereţii acesteia, astfel încât puteam să văd simultan atât în exteriorul, cât şi în interiorul ei. În spaţiul ei interior, prin galerii şi camere ce nu au fost descoperite încă în structura fizică a piramidei, am văzut mai multe fiinţe umane făcând diferite munci şi chiar având acces – într-un mod pe care nu l-am înţeles imediat – la mişcarea unor blocuri din piatră în interior şi la pătrunderea în anumite zone ascunse ale piramidei. Nedumerit, am insistat asupra acestui aspect şi atunci imaginea s-a schimbat, arătându-mi trei egipteni, care, după îmbrăcăminte şi ţinută păreau a fi de rang înalt, cel mai probabil preoţi.

Ei se aflau într-o galerie destul de mare, dar nu în Marea Galerie a Piramidei. Nu mi s-a arătat modul cum au ajuns acolo, dar am văzut cum preotul mai în vârstă s-a oprit la un moment dat în dreptul unui bloc de piatră. El ţinea în palma stângă un suport pe care se afla o mică sferă ce răspândea înjur o lumină galbenă, puternică. Am văzut cum preotul a rostit atunci un şir de sunete, cu o intonaţie specială a vocii, modulată şi destul de puternică. Am remarcat faptul că sunetele produse erau parcă „înghiţite” de structură piramidei, în loc ca ele să reverbereze de pereţi. Din felul în care preotul emitea acele incantaţii mi-am dat seama că era necesar să se atingă o anumită frecvenţă, pentru a declanşa un anumit proces. După câteva secunde şi în
timp ce el rostea încă acele sunete, ceilalţi doi preoţi mai mici în rang au împins uşor cu mâinile lor un bloc de piatră de la nivelul podelei şi apoi pe cel de deasupra lui. Ambele pietre s-au rotit atunci cu uşurinţă într-un unghi de aproximativ 45 de grade. Cei trei preoţi au intrat apoi într-o încăpere destul de largă.

Apoi imaginea a înfăţişat o vedere dinamică şi de ansamblu a piramidei, în care am văzut mare parte din structura ei, ce nu este cunoscută în prezent. Sunt multe alte camere şi coridoare tăinuite, care nici măcar nu sunt bănuite de cercetători; totuşi, în ultimul timp unele dintre acestea au putut fi identificate prin perfecţionarea unei anumite tehnologii, însă nu este de ajuns, pentru că datele sunt încă prea evazive (Probabil autorul se referă la descoperirea făcută în anul 2015 de către echipa Scan Pyramids, formată dintr-un colectiv internaţional de cercetători. Echipa a identificat un mare spaţiu gol în Marea Piramidă prin metoda radiografiei cu miuoni. Despre acel loc gol nu se ştie însă cu siguranţă ce ar putea fi (o cameră, mai multe camere sau o galerie) şi nici ce se găseşte în interiorul lui. Însă chiar şi această descoperire este pusă sub semnul îndoielii de unii egiptologi, cum ar fi dr. David Lightbody. (n.ed.)).

Totuşi, din ceea ce mi s-a prezentat, pot spune că lucrurile nu apar aşa cum cred oamenii de ştiinţă. De pildă, toate aceste camere, galerii şi spaţii care sunt numeroase în piramidă, nu au avut ca scop principal depozitarea unor lucruri, deşi în unele dintre ele – aşa cum am văzut la acea extraordinară prezentare de ansamblu a structurii interne a Marii Piramide – există obiecte, unele dintre ele chiar uluitoare, însă alte spaţii sunt goale.
Aşadar, anumiţi preoţi şi iniţiaţi aveau acces la unele „chei” de pătrundere în spaţiile secrete din Piramidă.

 

Aceasta s-a petrecut şi atunci când am văzut multe fiinţe înăuntrul piramidei, care în majoritate erau muncitori. Prin transmisie telepatică am înţeles că ceea ce făceau acei oameni acolo erau acţiuni de reparaţie şi întreţinere a piramidei, probabil datorită stricăciunilor înregistrate în urma războiului. În paralel, puteam să văd în exterior o vastă muncă de eliberare a piramidei de sub povara nisipului ce o înconjura, într-adevăr, acelea au fost munci realizate de egiptenii băştinaşi, probabil la ordinul faraonului din acea perioadă, care ştia prea bine că piramidele reprezentau moştenirea „zeilor” şi că trebuiau tratate cu cel mai mare respect.

Totuşi, am simţit atunci din imagini – ca o transmitere subtilă – cum aceste magnifice construcţii nu mai transmiteau acelaşi gen de informaţie şi energie ca în primele faze după ridicarea lor, adică atunci când aveau un efect colosal şi profund transformator. Aceasta era ca şi cum un fel de „val al uitării” pusese stăpânire pe minţile oamenilor, care vedeau piramidele doar ca nişte obiecte fizice, extraordinare prin măreţia lor, însă rămânând doar la acest nivel limitat al înţelegerii.

Cumva, ei pierduseră în decursul timpului capacitatea de a înţelege ce anume reprezentau cu adevărat piramidele şi nici nu mai simţeau influenţa lor subtil energetică extraordinară. Intervenise o „durificare” a structurii lor energetice şi la nivel de conştiinţă, care nu le mai permitea să înţeleagă elementele oculte şi învăţăturile superioare, astfel încât să realizeze o „punte de rezonanţă” cu energia piramidelor de pe platou. De aceea, doar preoţii şi cei iniţiaţi mai păstrau o parte din cunoaşterea adevărată, dar chiar şi printre ei teribila pecete a uitării începuse să se aştearnă.”

Sursa: Radu Cinamar – Geneza uitata, editura Daksha

Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...