Astfel, un studiu realizat în Franţa, în 2004, a relevat faptul că 84% din copiii diagnosticaţi cu ADHD aveau, de fapt, deficienţă de fier. În Marea Britanie numărul reţetelor prin care doctorii prescriu medicaţie pentru ADHD s-a dublat în cazul copiilor, între 2003 şi 2008, iar în cazul adulţilor s-a triplat. „Totuşi, aceste stimulente, numite astfel pentru că sunt menite să stimuleze acele zone din creier care se prespune că nu funcţionează în parametri normali, nu ajută cu nimic în cele mai multe cazuri, dar în schimb cauzează o serie întreagă de efecte secundare, unele periculoase. Uneori pot chiar să agraveze simptomele deja existente“, afirmă doctoral Saul.

“Să tratezi ADHD-ul ca pe o boală, mai degrabă decât ca pe un set de simptome, le poate face un deserviciu teribil şi periculos atât copiilor, cât şi adulţilor diagnosticaţi cu aşa ceva, mai spune medicul american. Nu există îndoială în privinţa faptului că simptomele există: incapacitatea de a acorda atenţie detaliilor, întreruperile, agitaţia, comportamentul impulsiv etc. Dar să pui toate aceste simptome laolaltă şi să le transformi într-un diagnostic, ADHD, apoi să tratezi această aşa-zisă boală cu stimulente, este ca şi cum ai trata simptomul unui infarct, cum este durerea în piept, cu calmante, mai degrabă decât să mergi direct la sursa problemei şi să „repari“ inima“. Este o atitudine periculoasă, neglijentă şi greşită”, subliniază Richard Saul.

Medicul recunoaşte că, la rândul său, în anii ’70, s-a numărat printre acei medici care credeau cu tărie în ADHD: „Părea că acest diagnostic explica problemele legate de atenţie, probleme care afectau atâţia copii. Dar, în timp, am ajuns să înţeleg faptul că simptomele cu care veneau la mine aceşti pacienţi se datorau unei pleiade de cauze, cu totul ignorate din cauza acestei diagnosticări cu ADHD făcute mai degrabă emoţional decât raţional“, a mai explicat Richards.

Acesta povesteşte că, aşa cum a menţionat şi în cartea scrisă pe acest subiect, carte care a iscat controverse în SUA, cei mai mulţi medici au ajuns să se blocheze într-un cerc vicios al diagnosticării greşite cu ADHD şi, mai ales în SUA, a prescrierii de stimulente precum Ritalinul (medicament care se prescrie şi în România-n.r.). „Doar prin investigarea amănunţită, identificarea şi tratarea cauzelor reale îi putem ajuta cu adevărat pe aceşti pacienţi“, atrage atenţia medicul.

Richards relatează cazul unui băiat în vârstă de 13 ani diagnosticat cu ADHD, care urmase timp de un an tratament medicamentos, în paralel cu cel psihologic, iar mama puştiului a ajuns disperată în cabinetul său pentru că în ciuda medicamentelor luate nu se observase nicio îmbunătăţire a stării acestuia. După o serie de analize de sânge amănunţite, rezultatele au arătat că băiatul avea deficienţă de fier, la care se adăuga o dietă alimentară greşită. După ce venea de şcoală, copilul se hrănea cu junk food, iar combinaţia dintre lipsa de fier şi dieta alimentară săracă în fier şi bogată în zahăr contribuia la apariţia simptomelor care îi determinaseră pe medici să pună diagnosticul de ADHD.

Deficienţa de fier sau anemia cauzează oboseală fizică, deficit de atenţie şi de concentrare, dar şi probleme de memorare. La scurt timp după ce a început să ia suplimente de fier şi să aibă o dietă bazată pe mult peşte, fructe, legume şi nuci, comportamentul său şi rezultatele şcolare s-au îmbunătăţit considerabil. Problema , în acest caz, la fel ca în alte multe situaţii, a fost că diagnosticul de ADHD, dar şi administrarea de stimulente, mascaseră problema reală pe care o avea copilul“, a povestit neurologul.

Doctorul Richard Saul scrie în Daily Mail că de multe ori copiii care ajung la el nu au absolut nimic, dar din cauza „popularităţii“ de care se bucură ADHD-ul, părinţii, profesorii şi chiar mulţi dintre pacienţi, atunci când este vorba de adulţi, sunt convinşi că aceasta este afecţiunea-problemă şi vor să fie trataţi exact pentru acest lucru. La rândul lor, doctorii sunt ori mult prea ocupaţi ori, din alte motive, mult prea dornici să prescrie tratament pentru ADHD.

“Mulţi alţi pacienţi pe care i-am tratat sufereau de cu totul alte probleme decât ADHD, cum ar fi depresie, schizofrenie, sindrom Tourette sau tulburare bipolară, boli despre care se spune că are coexista cu ADHD-ul, dar în opinia mea acestea sunt, de fapt, cauzele acelor simptome ale ADHD-ului. Tratează aceste afecţiuni şi vei trata ADHD-ul”, exemplifică Richard Saul.

De asemenea, neurologul mai avertizează că folosirea pe termen lung a stimulentelor nu face decât ca pacienţii cu ADHD să aibă nevoie de doze din ce în ce mai mari, pentru că organismul se obişnuieşte cu o anumită doză şi medicaţia nu mai are efect. Iar dozele mari, pe termen lung, au fost legate de apariţia problemelor de memorie, de concentrare, de reducerea speranţei de viaţă şi chiar de creşterea probabilităţii de suicid, probleme care sunt cu atât mai grave atunci când aceste medicamente sunt luate fără a fi necesar.

În România, potrivit unei estimări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 220.000 de copii suferă de ADHD, dar se consideră că numărul lor ar fi mult mai mare.”[2]

Industria Farmaceutica

“Ritalin este un alt medicament care modifică starea mentală, fabricat pentru copii şi care poate modifica grav comportamentul lor, fiind legat de multe acte de violenţă. Un raport DEA din 1995 avertiza că Ritalinul „are multe efecte farmacologice comune cu… cocaina”. De fapt, guvernul american clasifică Ritalinul în aceeaşi categorie cu cocaina şi heroina. Dennis H. Clarke, preşedintele Comitetului Consultativ Executiv al Comisiei Cetăţenilor pentru Drepturile Internaţionale ale Omului, spunea că „utilizarea Ritalinului la copii nu are alt efect decât să-i încetinească, să-i reducă la tăcere şi să le îngreuneze evoluţia în viaţă.”

El spune că administrarea de medicamente este o modalitate uşoară pentru părinţi şi profesori. Clarke subliniază constatările în Manualul Diagnostic şi Statistic al Tulburărilor Mentale, ediţia a treia revizuită, publicată de Asociaţia Americană de Psihiatrie. Aceasta susţine sesizările pericolelor Ritalinului pentru copii şi faptul că toate informaţiile critice despre Ritalin au fost scoase din ediţia mai recentă, fapt care confirmă că industria este implicată într-o muşamalizare. Replica industriei este că eliminarea se datorează unei simple „erori”. Clarke sugerează că toţi copiii care iau Ritalin în şcoala primară trec deseori pe Prozac şi alte medicamente odată cu înaintarea în vârstă. Efectele Ritalinului pot continua mult după încetarea administrării, avertizează Clarke.

Dr. Ann Blake Tracy, Director al Coaliţiei Internaţionale pentru Medicamente, îi împărtăşeşte părerea. Ea arată că adulţii care folosesc aceste medicamente sunt mult mai înclinaţi să comită delicte asociate cu violenţă. Dr. Tracy provine din Utah, patria bisericii mormone, unde se raportează că Ritalinul şi Prozacul sunt folosite pe cap de locuitor de trei ori mai mult faţă de restul ţării. Ea spune că rata criminalităţii şi sinuciderilor în Utah a crescut într-o proporţie corespunzătoare.’ Dennis H. Clarke afirmă că numărul mare de incidente cu copii violenţi şi creşterea sinuciderilor în rândul copiilor se poate datora unui număr crescând de copii cărora li se administrează medicamente pentru controlul comportamentului.

Clarke a dat exemplul unui tânăr implicat în asasinatele din Jonesboro, Arkansas:

„Cunoaştem, de exemplu, că tânărul de 13 ani din Jonesboro se afla sub tratament. Se pare că acesta a fost abuzat sexual de mic şi că acum devenise, la rândul lui, o persoană care abuza sexual pe altele. Era etichetat ca având un comportament hiperactiv – sau având tulburarea numită „deficit de atenţie”. Este clar că acest copil se afla sub influenţa unor substanţe chimice.”

Clarke spune că arunci când se petrec evenimente violente, există „echipe de urgenţă” farmaceutice care merg la faţa locului pentru a face „curăţenie” şi „linişte”. Echipe de psihiatri sunt trimise pe teren şi se asigură că dosarele medicale sunt menţinute sigilate, doctorii sunt convinşi să păstreze tăcerea, iar victimele sunt mituite pentru a nu merge mai departe în instanţă. „Totul se muşamalizează, dinadins. Vorbim de mize de miliarde de dolari” spune el. David M. Bresnahan, redactor pentru WorldNetDaily.com relatează că o învăţătoare din Utah i-a spus că recomandă Ritalin copiilor la orele sale.”

Ea povesteşte că 11 din cei 29 copii din copiii săi din clasa întâi iau zilnic medicamentul la şcoală. Dennis Clarke prevede că viitorul va cunoaşte copii chiar şi mai violenţi, dacă nu se recunoaşte în mod deschis legătura dintre Ritalin şi actele de violenţă. Clarke mai susţine că publicul general, oficiali din sănătate şi părinţii nu recunosc proporţiile pandemice care cuprind deja ţara. Chiar şi CIBA Pharmaceutical Company spune în prospectul unui produs:

„Atenţie: nu sunt încă disponibile date suficiente despre siguranţa şi eficacitatea utilizării îndelungate a Ritalinului la copii.”

Incredibil. Vând Ritalin ca pe dulciuri unor copii şi recunosc că nu au idee despre efectele pe termen lung! Avertismentul este făcut doar pentru a evita procesele juridice de mai târziu când efectele pe termen scurt şi lung sunt luate în considerare. Herbert S. Okun, membru al Consiliului Internaţional pentru Controlul Medicamentelor pentru Naţiunile Unite, afirma la o conferinţă de presă că acest consiliu este foarte îngrijorat că metilfenidatul (Ritalin) este foarte prescris în Statele Unite.

El spunea că zilnic se iau 330 milioane doze de Ritalin în Statele Unite, în comparaţie cu cele 65 milioane din lume. Copiii noştri sunt drogaţi sistematic, iar părinţii şi profesorii stau şi privesc acest proces, încurajându-l uneori. Principala ţintă sunt copiii cu minte activă, care reacţionează diferit la normele impuse.”[3]