Adrian Papahagi:„Îmi doresc cu ardoare Statele Unite ale Europei”. Ce presupune acest concept anti suveranitate, gândit la Bruxelles și promovat de Germania

by “„Când aud patrihoții de la PSD și putiniștii de toate denominațiile vorbind de suveranitate, mă trec toți fiorii. Îmi doresc cu ardoare Statele Unite ale Europei”, spune, într-o postare pe Facebook profesorul Adrian Papahagi. În replică la afirmația lui Papahagi, deputatul PNL Daniel Gheorghe susține că „Europa națiunilor este singura formă […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“„Când aud patrihoții de la PSD și putiniștii de toate denominațiile vorbind de suveranitate, mă trec toți fiorii. Îmi doresc cu ardoare Statele Unite ale Europei”, spune, într-o postare pe Facebook profesorul Adrian Papahagi.

În replică la afirmația lui Papahagi, deputatul PNL Daniel Gheorghe susține că „Europa națiunilor este singura formă de construcție europeană în care ne putem regăsi cu adevărat„.
„Armata europeană, SUE ori Europa în,,mai multe viteze,, sunt aberații pe care avem obligația să nu le acceptăm sub nicio formă”, a scris deputatul liberal pe Facebook.
Papahagi, fost membru al PDL și PMP, reia astfel o temă foarte dragă lui Traian Băsescu, ex șeful său de partide, susținător al conceptului de „Statele Unite ale Europei”, mai precis al federalizării Europei și eliminării totale a suveranității.
Din postura de simplu parlamentar, Băsescu a continuat să promoveze acest concept, într-un discurs rostit cu ocazia vizitei lui Jean Claude Juncker în România. Băsescu spunea că soluția pentru ca UE să facă față proceselor de globalizare este constituirea în viitor a Statelor Unite ale Europei.
Conceptul de „Statele Unite ale Europei” promovat cu insistență în ultimii ani de Berlin și de Bruxelles a fost readus pe tapet chiar anul trecut de politicienii germani. Nu de Merkel, ci de liderul social-democraților germani, Martin Schulz, care spunea că nădujdeiește ca până în anul 2025 UE să devină o confederație numită „Statele Unite ale Europei”.
Adică o Uniune Europene pe model federalist, cu acțiuni unitare în domenii ca securitatea internă și externă, politicile fiscale și monetare sau politica privind migrația, pe baza unei Constituții europene pentru toată lumea. Bref, ZERO suveranitate. Cât despre statele UE care s-ar opune acestui proiect, acestea ar urma să fie excluse din UE, explica Schulz.
Teza înființării Statelor Unite ale Europei – o formă mascată de regionalizare a statelor UE, construcție extremistă care anihilează din start suveranitate, s-a mai făcut auzită.
Conceptul de „superstat” european a fost lansat încă din 1943 de miniștrii naziști Joachim von Ribbentrop și Cecil von Renthe-Fink, care au propus crearea unei confederații europene care ar fi trebuit să aibă o singură monedă și să se bazeze pe principiul regional.
În urmă cu cinci ani, militând pentru o Europă progresistă și „o Uniune mai puternică”, cancelarul Merkel,  fostul președinte al CE, Barroso, și fostul președinte al Consiliului European, Herman von Rompuy, cărora li se adăuga fostul președinte Traian Băsescu au facut lobby masiv pentru transformarea blocului comunitar într-un Superstat UE, în care să primeze criteriul etnic și unde ideea de națiune este anihilată, prin conceptul de federalizare și regionalizare.
Mai mult, au existat voci care au anticipat faptul că procesul de extindere a UE către Est (o zonă tradițională a influenței și a intereselor germane) va ajuta Berlinul să devină „un centru geografic” al unui colos european ce va rivaliza cu supremația SUA.
Ziaristul britanic Peter Oborne, de la „Daily Telegraph” a avut chiar un articol pe acest subiect, avertizând că „ora fatidică a Uniunii Europene va fi atunci când Germania va ajunge foarte aproape de a realiza visul lui Bismarck în ceea ce privește crearea unui imperiu economic, care să se întindă din Europa Centrală până la Mediterana”, lucru pe care și l-a dorit, de altfel, și Hitler.”[1]

Va recomandam sa cititi:


Uniunea Europeană – Noua Uniune Sovietică

SURSE

  1. https://www.activenews.ro/externe/Adrian-Papahagi-%E2%80%9EImi-doresc-Statele-Unite-ale-Europei-.-Ce-presupune-acest-concept-anti-suveranitate-gandit-la-Bruxelles-si-promovat-de-Germania-149038
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Citiți și...

Ce a spus premierul Ungariei, Viktor Orban, la Cluj, în discursul care nu a fost tradus în română: „Viitorul o să fie în limba maghiară“! Viktor Orban, "Ținutul Secuiesc" va fi pentru totdeauna Pământ Românesc!
Românii nu mai cred în Uniunea Europeană, o spune chiar eurobarometrul Parlamentului European. Se pregătește o mișcare naționalistă care să răspundă acestei tendințe eurosceptice
Globaliștii USR-#Rezist au inițiat un proiect de lege împotriva medicamentelor homeopate prin care vor ca astfel medicamentele homeopatice să fie inscripţionate cu mesajul: "Acest produs nu are efecte asupra sănătății"
Avocat: Protocoale SRI, un act de trădare națională
România - țintă a experimentelor SUA-UE
Minciuna fondurilor europene și transferul colonial de bogăţie
Ungurii l-au invitat pe un lider separatist catalan la Cluj ca să le vorbească despre "cât de benefică este destrămarea țărilor". Liderul separatist catalan către unguri: "Transilvana are nevoie de autoguvernare"
Daniel Dragomir: Peste 80 de oameni din conducerea statului au fost ascultaţi şi urmăriţi de SRI. Ţinta ar fi fost Tăriceanu. Şeful Senatului: Nu am ştiut
Polonia ne arată calea: judecătorii și procurorii rămân fără imunitate
Guvernul Masonic al Romaniei obliga tinerii intre 20-35 de ani sa participe la apararea tarii in caz de razboi! Pai nu ziceau ei ca "ne apara NATO" ? Acum vedem ca NATO e decat o organizatie criminala fara vreun interes sa apare vreo tara membra!
Petiție Online: Să nu fie schimbată denumirea străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca
Libertatea cuvântului cenzurată pe Facebook
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro