Bill Clinton şi Noua Ordine Mondială

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“În 1993, Noua Ordine Mondială a fost recunoscută public drept un principal obiectiv naţional de către social-democratul Bill Clinton. Preşedintele Clinton a fost bursier Rhodes; este francmason, membru al Comisiei Trilaterale şi membru al CRE. De asemenea, a participat la întâlnirile grupului francmasonic Bilderberg, care au loc în fiecare an, când într-o ţară, când în alta.

Ce înseamnă că Bill Clinton a fost bursier Rhodes? Cecil Rhodes, finanţat de bancherii Rothschild, a stors o avere din minele de aur şi diamante din Africa de Sud. A avut toată viaţa două dorinţe: să-şi mărească averea şi să subjuge toate naţiunile lumii într-o singură mare colonie a vorbitorilor limbii engleze. Prin testament, el a înfiinţat o bursă pentru tinerii vorbitori de limba engleză, care să se dedice realizării dorinţei lui.


Un bursier Rhodes este un ostaş care luptă pentru realizarea guvernului francmasonic mondial. „Dintre cei 1372 de bursieri Rhodes americani până în 1953”, scrie Rene Wurmser, „431 au ocupat posturi înalte în învăţământ (31 dintre ei au fost preşedinţi la diverse universităţi), 113 au ocupat posturi în guvern; 70 au ocupat posturi în presă şi la radio şi 14 au fost şefii altor fundaţii.”

Atât George Bush, cât şi Bill Clinton, aparţin aceluiaşi ordin secret masonic şi astfel probabil că au manipulat schimbarea preşedintelui. Bush participa de fapt la o campanie politică în vederea pierderii preşedinţiei.
Globaliştii au considerat că este perioada cea mai favorabilă democraţiei: prin manipulare, sistemul democratic a instalat un lider mondial, socialist New Age, care mai deţinea şi o putere charismatică în genul lui John F. Kennedy şi care era cu totul la dispoziţia lor.


În timpul guvernării lui Bill Clinton, socialiştii Noii Ordini Mondiale au ieşit din anonimat, intrând în lumina reflectoarelor în parlamentul Statelor Unite. „Practic ne redefinim ideile neschimbate după care ne-am ghidat de la început,” declara preşedintele Bill Clinton. Trebuie doar să ne uităm la metodele politice ale lui Clinton cu privire la strategia economică a cheltuielilor şi taxelor, pentru a realiza că libertatea şi independenţa erau obiectivele care se doreau a fi minimalizate, dacă nu chiar distruse.

În cei mai simpli termeni, administraţia Clinton se reducea la transferul – de inspiraţie socialistă – de avere precum şi la un guvern federal care controla afacerile americane, sănătatea, educaţia. Pentru acest guvern federal, „familia americană” era o afacere ca oricare alta pe care dorea să o controleze. Acţiunile lui Clinton demonstrează că el a intenţionat mai mult decât o reînnoire sau o reformă: el a dorit de fapt să creeze o nouă societate controlată de un guvern socialist mare. Administraţia Bush continuă cu sârg munca de implementare a Noii Ordini Mondiale.

Doar frunzărind ziarele de azi remarcăm folosirea intensă a sintagmei „Noua Ordine Mondială”. Criza economică este fundalul pe care importanţi oameni politici, ce se află în poziţii strategice, ies la rampă cu declaraţii despre planurile elitei: Timothy Geithner, preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă. Jeffrey Garten, membru CRE, solicită crearea Autorităţii Monetare Globale, de fapt o dictatură financiară globală. Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un „guvern financiar mondial”.

Subiectul este extrem de vast şi acest articol este departe de a fi exhaustiv. Internetul oferă sute de mii de pagini de informaţii despre planurile elitei, despre francmasonerie şi Noua Ordine Mondială. Tot mai multe filme, realizate de oameni curajoşi, demască planurile diabolice ale celor care ne conduc din umbră. (Vă recomandăm călduros să vizionaţi, dacă nu aţi făcut-o deja, documentarul lui Alex Jones, Joc Final)

Noua Ordine Mondială nu este o povestire fantastică, futuristă, speculativă, profetică, ci o realitate a lumii în care trăim. Mecanismele şi pârghiile istoriei au fost modificate şi iată că un joc Monopolly la scară foarte mare a fost jucat: cu bani reali, cu schimburi de proprietăţi reale, iar învingătorii şi învinşii sunt la fel de reali.”[1]

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5538
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Citiți și...

Construcția pe verticală - un plan pentru a dezechilibra energetic, mental, emoțional și spiritual oamenii, îndepărtându-i de Pământ
Un oraș din Bulgaria a interzis sărbătorirea Halloweenului în școli, grădinițe sau centre culturale: „Nu este nimic creștin în această sărbătoare”
William S. Lind, Andrei Dîrlău, Irina Bazon - "Corectitudinea politică: "religia" marxistă a Noii Ordini Mondiale"
Istoria francmasoneriei în Rusia
Membrii Anonymous au provocat proteste impotriva Noii Ordini Mondiale in aproape 500 de orase din lume ! A fost cea de-a doua editie a "Marsului celor un milion de masti" !
Microcipurile, semiconductorii, fibrele optice, laserul, multe aliaje noi de metale sunt, de fapt, toate, tehnologii refăcute prin inginerie inversă şi care au aparţinut OZN-urilor doborâte de către guvernul american. Conform declaraţiilor coroborate a zeci de martori, în perioada ianuarie 1947 – decembrie 1952, autorităţile SUA au reuşit să recupereze 16 nave extraterestre, dintre care unele s-au prăbuşit tocmai datorită armelor pământene
Bolșevism: Unei românce Protecția Copilului din Marea Britanie i-au luat copiii
Uniunea Europeană - Noua Uniune Sovietică
Operațiune Steag Fals: Un atac cu arme chimice în Siria - un pretext pentru ca SUA și UE să intervină pentru a-l elimina pe Bashar al-Assad! SUA și UE folosesc aceleași minciuni pe care le-au folosit împotriva lui Saddam Hussein!
De la marxism-leninism la neomarxism, marxismul cultural și corectitudinea politică
Departamentul Trezoreriei din SUA a otrăvit alcoolul în timpul Prohibiției
Documente militare: SUA, în colaborare cu Noua Zeelandă, au testat „bombe-tsunami” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...

Citește mai multe:
Bombele nucleare PIERDUTE de americani pe plajele Spaniei. Zona este şi acum contaminată

Vehicule de zbor avansate bazate pe energia libera

Dr. Roger Hodkinson, patolog de top: “Covid-19 este o farsă! Masca, distanţarea şi testele sunt inutile! Totul este o afacere”

Rise Project finanțat de George Soros și Guvernul Olandei

Peste o mie de oameni au protestat în Piața Victoriei față de Legea vaccinării. Părinți: „Am venit pentru că vrem să fim liberi”, „Copiii mei nu sunt proprietatea statului!”, „Familia naște și își crește copiii, nu statul”

Închide