Calea Lactee, secretele și misterele galaxiei noastre

by “Calea Lactee sau Via Lacta așa cum o numeau romanii are între 200 și 400 miliarde de stele. După lungi controverse care au avut loc între oamenii de știință în perioada 1920-1935, care au fost numite Marea Dezbatere, Calea Lactee a fost recunoscută ca fiind o galaxie. Pentru că […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Calea Lactee sau Via Lacta așa cum o numeau romanii are între 200 și 400 miliarde de stele. După lungi controverse care au avut loc între oamenii de știință în perioada 1920-1935, care au fost numite Marea Dezbatere, Calea Lactee a fost recunoscută ca fiind o galaxie.

Pentru că Pământul se află în zonă periferică a galaxiei, este dificil de estimat forma acesteia. Se presupune că ea are forma unei spirale care este într-o continuă mișcare și are o vechime de 13,5 miliarde de ani.

Calea Lactee este una dintre miliardele de galaxii care formează Universul. Din cauza gazelor și a prafului cosmic, cercetările privind Calea Lactee au fost îngreunate. Totuși, în urmă cu câțiva ani, s-a putut detecta o gigantică gaură neagră situată undeva în centrul galaxiei.

Andromeda este cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee și se presupune că acum câteva miliarde de ani, cele două galaxii au intrat în coliziune, în urma căreia s-a format imensa gaură neagră.

Pământul și sistemul nostru solar sunt situate pe unul din brațele acestei imense spirale galactice. Conform studiilor ştiinţifice, Calea Lactee face o mișcare de rotație o dată la 200 milioane de ani.

Galaxia noastră are forma unei spirale uriașe; brațele acestei spirale conțin pe lângă altele și materie interstelară, nebuloase și stelele tinere ce iau naștere permanent din această materie.

Având formă de spirală, în mijlocul galaxiei se află o zonă numită bulb, în jurul căreia se rotesc brațele spiralei. Acestea sunt în număr de patru. Pământul și sistemul nostru solar sunt situate pe brațul Orion.

 

În clusterul numit Grupul Local, Andromeda și Calea Lactee, cele două galaxii dominante, se atrag una spre cealaltă cu aproximativ 300.000 kilometri pe oră. În același timp, Grupul Local este atras spre centrul clusterului Virgo cu 1.6 milioane kilometri pe oră.Împreună, toate aceste entități cosmice gigantice sunt atrase spre „Marele Magnet” (o masă gigantică situată la 250 milioane de ani lumină de noi) cu 22 milioane kilometri pe oră.”[1]

SURSE

  1. https://www.efemeride.ro/calea-lactee-secretele-si-misterele-galaxiei-noastre
  2. Foto: efemeride.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Investigații România (DIR)

Departamentul de Investigații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro