Category: Spiritualitate

Suferinţa şi ignoranţa se completează şi se alimentează reciproc. Ignoranţa face ca omul să trăiască parţial, fragmentat şi închistat într-un domeniu foarte limitat al existenţei

by „I-am spus că puterea de a vizualiza existenţele anterioare, ale lui sau ale oricărei alte fiinţe, are la bază accesul conştiinţei într-un domeniu supratemporal al existenţei, acolo unde există înregistrările fidele ale oricărui...

Oamenii nu mor în adevăratul sens al cuvântului, adică nu dispar în neant, ci îşi abandonează doar „carcasa” fizică, adică trupul lor din carne şi oase, care putrezeşte. „Moare” doar corpul fizic, însă partea subtilă a fiinţei, sufletul, trece în altă dimensiune spaţio-temporală a Creaţiei, care este cea mai propice pentru ca el să-şi continue existenţa

by „— Ştii prea bine că problema reîncarnării sufletului uman continuă şi astăzi să incite controverse, deşi există nenumărate dovezi şi chiar studii care au fost făcute pen¬tru a demonstra acest adevăr, mi-a explicat...

Câţi oameni, atâtea holograme: Materia nu are cum să fie solidă, pentru că este alcătuită din atomi, iar atomii nu au soliditate. Cum poate atunci un atom fără soliditate să alcătuiască această lume solidă? Nu poate! Şi nici nu o face

by „Câţi oameni, atâtea holograme Credem că lumea este materială pentru că ne apare solidă. Considerăm, de exemplu, că nu putem trece printr-un perete. Dar, dacă ne gândim altfel, materia nu are cum să...