Cetatea Veche din Sântana (Arad), de patru ori mai mare decât Troia

by “Descoperire arheologică fără precedent în judeţul Arad, dar şi în întreaga ţară şi chiar în Europa de Est: o fortificaţie uriaşă, care se întinde pe aproape 90 de hectare, şi care a fost ridicată în urmă cu aproximativ 3.400 de ani, în epoca bronzului, relatează Aradon.ro. Cetatea Veche, cum a […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Descoperire arheologică fără precedent în judeţul Arad, dar şi în întreaga ţară şi chiar în Europa de Est: o fortificaţie uriaşă, care se întinde pe aproape 90 de hectare, şi care a fost ridicată în urmă cu aproximativ 3.400 de ani, în epoca bronzului, relatează Aradon.ro.

Cetatea Veche, cum a fost denumită de arheologi, a fost descoperită pe raza teritorială a oraşului Sântana, primele săpături efectuate acolo datând din anul 2009. Numai că, în ultimii doi ani, o echipă mixtă româno-germană a intensificat cercetările şi au scos la suprafaţă descoperiri importante.


Cetatea Veche datează încă din secolul XIV înainte de Hristos, iar arheologii vor să studieze motivele care au dus la ridicarea unei astfel de construcții importante.

Profesorul Florin Gogâltan, de la Institutul de Arheologie şi Istorie a Artei al Academiei Române, din Cluj-Napoca, spune că Cetatea Veche are dimensiuni mult mai mari decât renumita cetate Troia: „Troia avea o suprafață de 29 de hectare, Cetatea de la Sântana are nu mai puțin de 89 de hectare. Clădirile din Troia au fost realizate din piatră. La Sântana, construcţiile au fost realizate din lut şi lemn, semn că civilizaţia era mai dezvoltată şi se adapta la materialele de construcţie de care dispunea. Cetatea de la Sântana a fost împrejmuită cu şanţuri de apărare adânci de peste patru metri, dar şi cu valuri de pământ de peste 20 de metri. Ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai mari şi impunătoare cetăţi din Europa”.


Autoritățile vor ca Cetatea să fie inclusă în circuitul turistic și speră ca ea să atragă numeroși călători dornici să exploreze situl. Între timp, arheologii încearcă să îi descifreze misterele și să afle cine sunt cei care au locuit aici și ce s-a întâmplat cu cetatea.”[1]

SURSE

  1. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/descoperire-arheologica-fara-precedent-in-romania-o-cetate-preistorica-de-patru-ori-mai-mare-ca-troia-gasita-la-arad-976401
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro