Cine desenează cercuri în lanuri?

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

„Un fenomen inexplicabil care a fost pus pe seama extratereştrilor îl reprezintă misterioasele cercuri din lanuri. De obicei apar peste noapte şi arată impecabil, vizibile de la înălţimi mari. Scepticilor le place să creadă că sunt făcute de mâna omului, însă dacă ar fi aşa, cum se face că nu există niciun film, nicio dovadă a construirii lor?

Aceste cercuri apar mai ales în regiunea Milk Hill din comitatul Wiltshire, Marea Britanie. Unul din răspunsuri ar fi că solul de aici este impregnat cu cel mai mare volum de apă subterană din sudul Angliei, acţionând astfel ca un generator de câmp electrostatic, care face plantele să se culce la pământ. Doi pensionari englezi au declarat la un moment dat că ei au construit toate aceste cercuri, folosind o scândură şi o sfoară. Însă cercetările unei echipe de americani au ajuns la concluzia că n-aveau cum.


În primul rând, desenele apărute sunt extrem de complexe, iar precizia cu care au fost lucrate cerea metode mai sofisticate şi mai mult timp decât ar fi avut cei doi, la lumina lunii. Apoi, cercurile din lanuri au unele particularităţi specifice: plantele culcate la pământ prezintă nişte goluri de rupere care nu pot fi produse decât prin expunere la radiaţii electromagnetice intense, de genul microundelor, iar în solul din interiorul acestor cercuri apar nişte particule foarte fine de fier magnetizat.

Aceasta face ca cercurile din lanuri să aibă chiar proprietăţi vindecătoare. Prima menţiune despre un cerc în lanuri apare în folclorul englez. Un manuscris din 1678 vorbeşte despre aşa-numitul „diavol secerător” din Hartfordshire, înfăţişat într-o gravură, construind o formă spiralată într-un lan de ovăz.


Textul spune că diavolul a venit din cer sub forma unei lumini roşii şi a tăiat cercuri pe acel câmp de ovăz. Tot despre apariţia unor sfere luminoase vorbesc şi cei care se declară martori oculari ai acestor fenomene. Sferele apar şi, în câteva secunde – hop şi cercurile! Cam puţin probabil să fie făcute de oameni…”[1]

SURSE

  1. http://www.yogamagazin.ro
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...