Coagularea civilizaţiei hiperboreene după marele război tars

Distribuie!by “După război Conflictul a fost atât de violent, încât a zguduit profund moralul tuturor părţilor implicate. A fost aşa de dureros şi de şocant, încât după încetarea lui, unii apărători ai păcii din rândul fiinţelor ENL au decis că el trebuie „gravat” în memoria omenirii, pentru a evita ca […]
Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“După război

Conflictul a fost atât de violent, încât a zguduit profund moralul tuturor părţilor implicate. A fost aşa de dureros şi de şocant, încât după încetarea lui, unii apărători ai păcii din rândul fiinţelor ENL au decis că el trebuie „gravat” în memoria omenirii, pentru a evita ca aşa ceva să se mai întâmple de atunci înainte. Imaginile mi-au arătat apoi, în „modul translucid” şi uşor blurat – specific pentru realitatea planului subtil eteric – prezenta în zona conflictului a unor coloane gigantice, ca nişte emiţătoare de avertizare.


Erau nişte construcţii ameţitoare prin grandoarea lor, care după cum mi s-a arătat, conţineau în interior un fel de „emiţătoare de unde telepatice”, al căror scop era acela de a preîntâmpina pe viitor orice astfel de conflict devastator, prin emisia unor frecvenţe specifice care se activau în cazul unei astfel de ameninţări.

Cei care au supravieţuit, au rămas în acele zone şi gradat au pus bazele unei noi civilizaţii, care a fost măreaţa şi puternica civilizaţie hiperboreană. La acele secvenţe bărbatul din Apellos a intervenit şi, operând nişte comenzi pe ecranul holografic, a schimbat cursul imaginilor, aducând în prim plan o regiune muntoasă şi nişte locuitori înalţi şi foarte puternici ce trăiau acolo, la câteva mii de ani după Marele Război. Din structura frecvenţelor am descifrat imediat că ei se numeau tharos, probabil o reminiscenţă sau o alterare a termenului din vechime, „tars”. Telepatic am înţeles că semnificaţia acelei denumiri era „dârz”.


Imaginile au arătat apoi un loc în apropierea unei grote, pe care acei tharos îl păzeau cu mare devotament şi, subtil, am înţeles că era vorba despre una din zonele de trecere din planul fizic către tărâmul Shambalei. Eram însă mirat de intervenţia bărbatului din Apellos, dar am înţeles repede motivul: el a dorit să-mi arate că acea intrare se afla pe teritoriul României.

Fireşte, ea nu este singura de aici, aşa cum şi pe teritoriul altor ţari există astfel de pătrunderi în tărâmul Shambalei, dar reprezintă una dintre rarele „intersecţii” stabile, permanente, dintre planul fizic şi cel eteric, care nu a fost afectată de Marele Război Tars.

La început, imaginea mi-a fost prezentată ca o vedere de la mare înălţime, de unde puteam să văd chiar curbura munţilor Carpaţi. Apoi au apărut anumite indicatoare specifice şi simboluri în cadrul ei, spre dreapta, indicând locul intrării în Shambala.

Atunci mi-am dat seama că intrarea respectivă se află undeva pe muntele care azi este cunoscut sub numele de Ceahlău. Marele Război Tars din anii 50.000 Î.Hr. a destabilizat multe zone de trecere către planul eteric, ceea ce a condus mai apoi la separarea planului eteric
de cel fizic.

A fost o rearanjare a dimensiunilor, o recalibrare a lor şi aici mă refer în special la planul fizic şi cel eteric. Datorită naturii şi intensităţii emoţiilor vehiculate de combatanţi în acea perioadă, energiile implicate au fost uriaşe, astfel încât a fost afectat chiar şi planul astral din jurul Pământului.

Incredibila violenţă, precum şi ferocitatea care l-au caracterizat, cu efectele negative în planul existenţial al planetei, au făcut ca acea încleştare armată să rămână gravată în memoria eterică a Pământului ca un important punct de referinţă pentru omenire, un eveniment de tristă amintire, un fel de memento crucial, un exemplu trist ce nu mai trebuie repetat vreodată.

Ca urmare a războiului foarte sângeros ce a avut loc atunci, numeroase fiinţe hibridizate ce au provenit din fiinţele ENL şi ENK nu au mai putut susţine legătura dintre planul fizic şi planul eteric şi s-au separat. Mai apoi mi s-a arătat în câteva imagini sintetice că, după încheierea războiului, puţinele fiinţe care au mai rămas – în special cele superioare din ramura ENL şi cele din ramura ENK superioară, adică unii dintre „semi-zeii” ce reprezentau hibridizări cu fiinţe ENL – au dezvoltat mai apoi o spiritualitate elevată în acea zonă, care a devenit astfel locul de naştere a marii civilizaţii hiperboreene.

Cap. 10 – HIPERBOREA

Întocmai ca şi în cazul Shambalei, istoricii şi arheologii încadrează Hiperborea în rândul civilizaţiilor aşa-zis „mitice”, pentru că nu există aproape nicio dovadă materială clară despre existenţa ei. În realitate, civilizaţia hiperboreană a reprezentat o realitate foarte vie a timpurilor îndepărtate, aşa după cum am putut să văd în excepţionalele imagini ce mi-au fost prezentate pe ecranul holografic al celor din Apellos.

Etimologie şi localizare

Numele „Hiperborea” este de sorginte recentă, având doar câteva mii de ani vechime şi provine din greaca veche. De fapt, rădăcinile Hiperboreii sunt foarte vechi, căci ele se întind cam până prin 70.000 î.Hr. Populaţia ce locuia pe acel teritoriu reprezenta vechii tarsi, care au fost strămoşii hiperboreenilor. Semnificaţia cuvântului „Hiperborea” o cunoaşte aproape oricine: ţinutul de la nord, cei care locuiau în partea de nord a lumii antice.

Această idee s-a transmis corect, pentru că ţinutul în care s-a dezvoltat extraordinara civilizaţie a hiperboreenilor înainta destul de mult înspre nord. După ce am urmărit desfăşurarea evenimentelor, aşa cum mi-au fost arătate, am făcut o scurtă cercetare pe internet pentru a vedea eventuale diferenţe între ceea ce se vehiculează şi ceea ce a fost în realitate.

Cu excepţia unor mici erori care ţin de localizare, celelalte elemente, puţine de altfel, exprimă adevărul, chiar dacă în linii destul de generale. Cred că lipsa informaţiilor se datorează mai ales faptului că vechimea acestei civilizaţii este foarte mare, iar cunoştinţele despre ea pur şi simplu s-au pierdut de-a lungul timpului.

Texte şi povestiri ale anticilor pomenesc, de pildă, despre teritoriul Hiperboreei ca fiind la nord de Dunăre sau învecinat cu Marea Neagră, ceea ce nu este întru-totul adevărat. Din cele ce eu am văzut, Hiperborea cuprindea un teritoriu întins, ca o fâşie oarecum „verticală” de pământ, de la Transilvania de astăzi, în sus spre ceea ce cunoaştem a fi vestul Ucrainei din prezent, prinzând de asemenea şi o mică parte din vestul ţărilor baltice.

O parte însemnată a teritoriului era pe suprafaţa actuală a Poloniei, urcând până în sudul Suediei. Nu am văzut, însă, ca teritoriul hiperborean să fi înaintat până la Marea Neagră. Chiar şi aşa, Hiperborea ocupa un teritoriu vast.

Coagularea civilizaţiei hiperboreene după marele război tars

Tarsii au reprezentat prima linie spirituală, care mai târziu avea să definească Hiperborea. Civilizaţia lor a existat şi a prosperat cam între 70.000 Î.Hr. şi 50.000 î.Hr. Din cele ce am văzut şi înţeles, pe atunci existau multe direcţii spirituale şi credinţe, dar niciuna dintre ele nu predomina.

Aşa după cum am spus, la sfârşitul acelei perioade a avut loc un teribil război, care practic a distrus civilizaţia tarsă şi a făcut loc dezvoltării unei noi civilizaţii, care a fost civilizaţia hiperboreană. Abia după acel mare război teritoriul Hiperboreii s-a conturat mai bine, iar civilizaţia hiperboreană s-a unificat într-un crez spiritual comun.

Aşadar, în istoria Hiperboreei au existat două mari perioade: înainte de Marele Război Tars şi după încheierea lui, care a însemnat totodată şi o modificare importantă la nivel subtil pentru planeta noastră. Înainte de război, adică în perioada 70.000 î.Hr. – 50.000 Î.Hr. a dominat perioada tarsilor, în care puteam vedea un amalgam de rase derivate mai ales din ramura ENL şi doar puţine din ramura ENK.

După teribila confruntare, teritoriul respectiv – pe care mai târziu avea să se „sedimenteze” Hiperboreea – a rămas aproape nelocuit pentru o perioadă destul de mare de timp. Mai apoi, aşa după cum am văzut într-o derulare destul de rapidă a imaginilor, populaţia din acea zonă a început să crească şi să se individualizeze, în sensul că ea a devenit o civilizaţie de sine stătătoare, un fel de „administraţie” în care fiinţele ENL care erau lideri, datorită nivelului spiritual înalt pe care îl aveau, au reuşit să unească toate tendinţele populaţiei într-o civilizaţie puternică şi o orientare spirituală comună, mai ales pentru că în trecutul îndepărtat al omenirii conducerea era eminamente spirituală.

Pe atunci nu exista un alt tip de conducere, căci liderul administrativ al unui teritoriu mai întins era în acelaşi timp şi sacerdot, iar acest fapt dădea o forţa extraordinară populaţiei şi o orienta în mod pozitiv.

Am văzut de asemenea că, după 50.000 î.Hr. pe teritoriul Hiperboreei s-a dezvoltat o „pepinieră” de ADN-uri, care a condus la popularea acelei zone cu o vastă paletă de rase, chiar mai diversificată decât până atunci. Spre deosebire de perioada mai veche cu 20.000 de ani, noua populaţie hiperboreană era unită şi coerentă în aspiraţii şi gândire, cam la fel cum – într-o analogie aproximativă – ţările creştine ale Europei din perioada Evului Mediu se aflau sub autoritatea spirituală a Papei.

O parte din vechii tarsi, care la început erau fiinţe ENL, dar şi combinaţii de ENL şi ENK sub forma de „semi-zei”, în urma numeroaselor combinaţii cu fiinţele ENK au devenit majoritari ENK, fiind cunoscuţi ca buni meşteşugari, în special de arme de luptă.

Tocmai de aceea ei apărau zona de sud a Hiperboreei, trăind în special pe teritoriul Transilvaniei de azi şi mai spre nord, către Ucraina. Această genă a fost lăsată „moştenire” de către ramura ENK şi transmisă mai departe. Ea s-a înmulţit foarte rapid, mult mai repede decât gena ENL după sedimentarea ADN-ului aşa-zis „hiperborean”. Pe de altă parte, ramura de fiinţe ENL – al cărei ADN era uşor de modificat – a continuat să se rafineze; „extensiile” sale au condus la numeroase variaţii ale ADN-ului şi, implicit, a tipurilor de fiinţe ENL.”[1]

SURSE

  1. Radu Cinamar – Geneza uitata, editura Daksha.
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică, care deține o arhivă uriașă de informații. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro