Colosalele statui ale dacilor din Roma

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Muzeele întregii lumi sunt pline de statui neștiute de daci. Modul în care sunt înfățișați aceștia reprezintă un mister. Învinși în cel de al doilea război cu Traian, dacii fixați în marmură și porfir au figuri de învingători și decorează cele mai importante monumente romane.

Admirați cu surprindere de zecile de mii de turiști, dar uitați total de urmașii lor din Carpați, dacii de la Vatican și de pe Arcul lui Constantin, din Luvru și Ermitaj, din orașele Italiei (Roma, Napoli, Florența), din Franța (Paris, Versailles), Anglia (Londra, Cambridge, Dunham), Germania (Berlin), Spania (Madrid), Danemarca (Copenhaga), Israel (Ierusalim), Turcia (Efes, Izmir), Rusia (Petrograd), SUA (New York, Boston), Grecia (Atena), Cehia (Praga), sau alte colțuri ale acestui minunat pământ, stau și privesc cu înțelegere la urmașii lor care au ascultat de Marea Lege a Uitării.


Impusă pentru salvarea speciei umane, Legea Uitării a „lucrat” bine; nu mai știm ce a fost o dată, cu adevărat. Instituită pentru vindecarea sufletelor chinuite trecute printr-un cataclism planetar (Hala cea Mare sau „Val – Hala”), odată cu crearea artelor (spre delectarea și educarea de zi cu zi a omului), a religiilor (pentru înțelegerea și explicitarea marilor fenomene) și a sărbătorilor acordate morților (spre liniștirea Celeilalte Lumi, ce era „asaltată” de milioanele de suflete trecute brusc prin malaxorul cataclismic), uitarea ne-a acordat șansa unei evoluții liniștite. Planeta aceasta, ce ne este casă și masă, este o simplă bilă de billiard pe masa de joc a cosmosului (coș – moș).”[1]

Mai multe pe larg aici -> http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/06/15/colosalele-statui-ale-dacilor-din-roma/


SURSE

  1. http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/06/15/colosalele-statui-ale-dacilor-din-roma/
  2. Foto: ziarulnatiunea.ro

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...

Citește mai multe:
Un OZN prăbușit în Guatemala?

Aşa cum este structurată, fiinţa umană înglobează atât binele, cât şi răul

Ochiul bionic le va reda vederea, parțial, nevăzătorilor! Primul transplant reușit…

Document CIA despre spionajul PSI

Inima are capacitatea de autovindecare

Închide