Comorile din Munții Builei

by “Judeţul Vâlcea abundă în poveşti despre haiduci, comori, căutători de aur, blesteme asupra celor care tulbură somnul vreunui tezaur. Ele sunt în mare parte alimentate de către localnici care au mai găsit bijuterii, monede de aur şi argint ori părţi din armuri. Un loc înţesat de legende este cel […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Judeţul Vâlcea abundă în poveşti despre haiduci, comori, căutători de aur, blesteme asupra celor care tulbură somnul vreunui tezaur. Ele sunt în mare parte alimentate de către localnici care au mai găsit bijuterii, monede de aur şi argint ori părţi din armuri. Un loc înţesat de legende este cel al Parcului Naţional Buila Vânturariţa.

O poveste de acest gen este legată de Schitul Pahomie, din localitatea Cheia, oraşul Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea.


„Un loc unde în vechime se-ajungea numai călare şi numai dacă aveai mult curaj, era teritoriul haiducilor”, ne spune cel alături de care am „scormonit” istoria locului, bazându-ne şi pe documente, şeful Direcţiei de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure.

Vâlcea este un tărâm nu doar al poveştilor, ci şi al lăcaşurilor de cult vechi şi foarte vechi. Schitul Pahomie, spre exemplu, împlineşte la anul, conform uneia dintre inscripţii, 500 de ani de existenţă întreruptă din când în când de vicisitudinile vremii.


„Drumul forestier ce leagă Cheia de Muntele Buila, tăiat peste ani, se termină brusc, într-o stâncă, ca o barieră naturală de netrecut. Pe peretele masiv de piatră se împletesc două cascade. Peisajul este spectaculos, dar şi înfricoşător.

Sub peretele de stâncă, făcând parcă un corp comun cu piatra, se află lăcaşul de cult, la loc de rugăciune, adunare şi popas al haiducilor. Mai este acest spaţiu sălbatic, ferit de ochiul indiscret al drumeţului, un loc tainic unde cei ce practicau haiducia îşi ascundeau comorile”, spune directorul Epure.

Există şi documunte care atestă, pentru prima dată această ctitorie în anii 1793 şi 1798 – hrisoavele cancelariei domnitorilor Alexandru Moruzi şi Constantin Hangherli.

„Conform uneia dintre pisanii” schitul a fost ridicat de Pahomie Monahul şi Sava Haiducul, în anii 1519 – 1520, într-o stâncă a Muntelui Buila.

În documentarea acestui material am dat şi peste specialişti care cred că schitul original s-ar afla la vreo doi kilometri depărtare de actuala aşezare monahală, şi care, potrivit celor care susţin că au studiat arhivele locale, este undeva în pădure, într-un loc unde „trei izvoare se scurg în adâncul muntelui”.

Aceştia mai vorbesc despre galerii săpate adânc în munte, la care însă nu se poate ajunge, dar care pot fi văzute cu ajutorul unor aparate speciale.

Şi identitatea lui Pahomie Monahul este pusă în discuţie. Şeful de la Cultură Vâlcea spune însă că: „Pahomie nu este altcineva decât Marele Ban Barbu Craiovescu al Olteniei, călugărit sub acest nume.

Tot lui i se datorează înzestrarea Mănăstirii Bistriţa olteană cu sate, munţi, livezi şi podgorii, cu mori, heleşteie, vămi şi cu preţioase obiecte de cult.

Tot el aduce de la Constantinopol, în anul 1497, cea mai de preţ comoară a Mănăstirii Bistriţa, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul.

Barbu Craiovescu pornise în pribegie, din cauza războiului cu domnitorul Mihnea cel Rău, însoţit de “căpitanul de care” Sava, cel care i-a şi salvat viaţa. Zăbovind mai multă vreme în munţi, nevoit fiind să-şi hrănească oamenii şi caii, căpitanul Sava s-a haiducit.

Cronicile spun că în pribegia sa, boierul Craiovescu, a luat cu el o parte din avere care consta în aur şi bijuterii. Se mai spune că, în stânca schitului, a fost săpată o galerie prin care se putea strecura o singură persoană, unde viitorul monah şi-a ascuns averea.”, ne povesteşte prof. dr. Florin Epure.

Despre Marele Ban Barbu Craiovescu al Olteniei se mai spune că făcea parte dintr-una din vechile familii ale sarabilor – deveniţi Basarabi, păzitori ai comorilor din vechime.

„Nici haiducul Sava nu s-a lăsat mai prejos şi, alături de oamenii săi, a sporit comoara din stâncă. După moartea lui Pahomie, haiducii s-au pierdut în negura vremii şi comoara a rămas în grija călugărilor, care au păstrat-o cu sfinţenie de-a lungul timpului.”, mai spune şeful de la Cultură.

Aşa au început vânătorii de comori să dea târcoale schitului pentru aflarea tezaurului. „Atunci, călugării au scos aurul din ascunzătoare si l-au ascuns mai bine, undeva în interiorul stâncii, săpând de sus în jos un puţ pe care ulterior l-au acoperit cu pietre şi pământ.

Stânca era acoperită în întregime de iederă şi, spun localnicii, noaptea se aşternea peste piatră un abur albastru-violaceu.”, ne povesteşte Florin Epure.

Alţi specialişti pomenesc despre temple din vechime, existente în zonă, despre „lumea de dincolo”, în care nu oricine putea intra, despre faptul că Banu a preferat să se retragă în munţi ca să păzească secretul comorii, şi pretind că ar exista texte vechi care vorbesc despre balauri, dragoni – consideraţi animale sacre pentru vechii daci, care fuseseră puse să păzească peşterile pline de comori din zonă.

Un astfel de balaur ar fi fost răpus de Pahomie, potrivit aceluiaşi text. El ar fi intrat în peşteră, unde a stat trei zile şi trei nopţi şi s-a rugat, iar după ce a ieşit a construit lăcaşul sfânt. Nu se specifică însă unde sau cum se numeşte textul la care se face referire.

Se ştie cu certitudine că: „În anul 1684, Schitul Pahomie a fost restaurat de domnitorul Constantin Brâncoveanu, pe atunci vel spătar. Catagrafia Episcopiei Râmnicului din anul 1824 arată că schitul se afla în ruină.

Din anul 1880, schitul a fost părăsit. Abia în 1952 s-a reclădit biserica în forma ei iniţială, după trasăturile zidurilor rămase, cu zidari din Costeşti şi tâmplari din Bărbăteşti (două comune din vecinătate – n.r.), pictura fiind executată de Stan Hermeanu, în 1956. Cu timpul pictura s-a deteriorat, fiind refăcută în 1997, de către ierodiaconul Popa Nicolae din Perişani”, ne explică specialistul de la Cultură Vâlcea.

Un lucru este cert: „Mirajul comorii Cuviosului Pahomie şi al haiducilor lui Sava i-a tulburat pe mulţi. Este posibil ca şi astăzi stânca să adăpostească în ea un “munte” de aur!? Şi cine ar îndrăzni să pângărească un aşezământ monastic pentru asta?

Oamenii locului spun că în fiecare an, vânătorii de comori găsesc câteva monede de aur, obiecte din argint sau aur ori chiar câte un vas plin cu monede.

Cea mai mare descoperire făcută în zonă s-ar fi petrecut în 1988, când un pădurar a dezgropat un vas cu câteva zeci de monede de aur din secolul I î. Hr. şi un coif de aur dacic!”, mai aflăm de la dr. Florin Epure.”[1]

SURSE

  1. https://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/goana-comorile-pahomie-marele-ban-olteniei-s-ar-gasi-aurul-ascuns-calugari-haiduci-muntii-builei-1_5a88213ddf52022f75a7daef/index.html
  2. Foto: Facebook/Schitul Pahomie

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro