Corectitudinea politică își face loc și la Ministerul Educației Naționale: Părinții și copiii români ar putea fi „educați” să accepte „o nouă cultură familială” și „respect pentru diversitate și încurajarea egalității de gen”

În timp ce referendumul pentru modificarea Constituției în vederea protejării familiei bate pasul pe loc, iar partidele își aruncă de la unul la altul cartoful fierbinte, ignorând voința a trei milioane de oameni, la Ministerul Educației Naționale se coace ceva. Nu în sprijinul familiei naturale, ci contra ei. Pentru „educarea” românilor considerați prea „conservatori” în vederea acceptării „diversității” , adică a cuplurilor homosexuale. Cei de la MEN au ajuns la concluzia că societatea românească este dominată de „mentalități conservatoare” în ceea ce privește familia, motiv pentru care își propun, printr-un proiect pus în dezbatere publică pe site-ul instituției, să le „deschidă orizonturile”. Astfel încât, așa cum spune negru pe alb documentul MEN, „sistemul de educație parentală trebuie să vină în sprijinul dezvoltării unor principii esențiale ce vizează promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate și încurajarea activă a egalității de gen„

Potrivit EVZ,  proiectul „Strategia națională de educație parentală 2018 – 2025” prevede înființarea unei rețele de educatori parentali care să-i învețe, timp de două ore în fi ecare săptămână, pe părinții români și pe odraslele lor cum să scape de „mentalitățile conservatoare” și să accepte „diversitatea”.

În introducerea proiectului „Strategia națională de educație națională 2018 – 2025”, pus în dezbatere publică pe site-ul instituției, se stipulează starea de fapt din România, așa cum o văd, din birourile de la Ministerul Educației, „experții” acestuia.

Pentru MEN, românii sunt prea conservatori și blocați în valorile transmise tradițional. Asta reiese din paragraful unde este justificată necesitatea de a avea educatori parentali, care să-i învețe pe părinți cum să-și crească odraslele și pe copii cum să privească lumea.

„Deseori, noile ideologii promovate în special în domeniul protecției copilului întâlnesc mentalități conservatoare, un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regândit în contextul unor informații noi cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor. De aceea, familia din societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de un sprijin extern pentru a se adapta acestor cerințe, în condițiile în care părinții reclamă fie o incapacitate de gestionare a relațiilor cu proprii copii, fie rămân atașați valorilor care s-au transmis tradițional și pe care le consideră ca fundamentând modele valide de relaționare intrafamilială”, arată textul în cauză.

Ar fi nevoie de această „deschidere de orizonturi” pentru că „în ultimele decenii, statutul și rolul de părinte, cuprinzând atribuții de natură fizică, psihică, socială, culturală și economică, au evoluat rapid, sub înfluența dezvoltării tehnologice și informaționale a întregii lumi și a diversificării modelelor familiale și educaționale”.

Lovitura directă dată modelului tradițional de familie (bărbat plus femeie) vine la capitolul 3

„Definirea problemelor”, unde, fără a fi scris clar cuvântul „homosexual” și nici vreo variație a sa, ni se spune că trebuie să înghițim „o nouă cultură familială” și să avem „respect pentru diversitate”. Iar aceste lecții de „acceptare”, educatorii parentali le vor preda întregii familii. „Necesitatea unui sistem de educație parentală, centrat nu numai pe educația copilului, ci și pe îngrijirea și protecția acestuia, pe stimularea interesului pentru o nouă cultură familială și pe ideea de incluziune socială, deschis tuturor, inclusiv tinerilor, ca viitori potențiali părinți. Mai mult decât atât, sistemul de educație parentală trebuie să vină în sprijinul dezvoltării unor principii esențiale ce vizează promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate și încurajarea activă a egalității de gen”, arată articolul 46.3.

 De la vaccinare ni se trage

Între motivele prin care experții MEN își justifică proiectul este inclusă și vaccinarea. Mai precis, scăderea dramatică a ratei de vaccinare în România. Problema e, însă, unde respectivii autori aruncă vina. „Acțiunea de identificare și de vaccinare a comunităților cu acoperire vaccinală suboptimală are rezultate nesatisfăcătoare datorită: refuzului, nivelului socio-economic și de educație scăzut, migrației sezoniere, propagandei negative făcută de reprezentanții bisericii, implicării insuficiente a unor medici de familie și reprezentanților acestor comunități din structurile locale de decizie, personal insuficient, deficit numeric sau slaba implicare a mediatorilor sanitari și asistenților comunitari care să sprijine acțiunile de vaccinare în comunitățile greu accesibile; comunicare dificilă a medicului cu aparținătorii din aceste comunități”.”[1]