Cronovizorul este o maşinărie ce captează imagini din trecutul apropiat sau îndepărtat sub forma unor holograme proiectate într-un spaţiu cilindric

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

„Cronovizorul

Să nu uităm că încă de la începutul anilor ’70 au apărut mai multe lucrări ce vorbesc despre realizarea unei maşini a timpului la Vatican, de către un călugăr iezuit pe baza unor texte sacre, dispozitiv care chiar ar fi funcţionat. Numit Cronovizor, aparatul ar fi permis însă numai călătoria în trecut.


Papalitatea, după ce s-a convins de realitatea existenţei faptelor descrise în Sfânta Scriptură – Biblie referitoare şi la rolul lui Iisus Hristos, deranjată de anumite adevăruri ce nu conveneau bisericii, a ordonat demontarea aparatului şi depozitarea componentelor sale în mai multe locuri secrete pentru a nu mai putea fi refăcut.

Un călugăr și 12 savanți


Cronovizorul este o „maşinărie“ ce captează imagini din trecutul apropiat sau îndepărtat sub forma unor holograme proiectate într-un spaţiu cilindric. Aşa se poate descrie pe scurt invenţia călugărului benedictin Pellegrino Ernetti. Acesta a murit în 1994, ducând cu el secretul celor văzute cu ajutorul cronovizorului, aparat pe care l-a construit şi prin care a privit în trecutul omenirii. Padre Ernetti era cunoscut în lumea clericală ca exorcist şi profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia, dar absolvise şi facultatea de fizică, fiind pasionat de experimentele ştiinţifice.

Totul a început în 15 septembrie 1952, în Laboratorul Electroacustic al Părintelui Agostino Gemelli de la Universitatea Catolică din Milano. Redând o înregistrare de muzică gregoriană, Ernetti şi părintele Gemelli au descoperit cu uimire o voce străină. Gemelli era convins că e vocea tatălui său, ceea ce i-a şocat pe cei doi.

Cu timpul, cercetărilor lui Ernetti li s-au alăturat 12 savanţi. Numele lor au rămas necunoscute, însă călugărul a mărturisit totuşi că, printre cei care au lucrat la cronovizor, se numărau şi laureatul Premiului Nobel, Enrico Fermi, şi Wernher von Braun, specialist în rachete. Realizarea acestor oameni de ştiinţă avea să inflameze Biserica Catolică şi să atragă interesul experţilor de la NASA.

Şi în România au apărut mai multe lucrări ce descriu cu lux de amănunte epopeea realizării acestui aparat şi supliciile prin care a trecut inventatorul său.

Se pare că la Vatican există o supapă care devine din ce în ce mai activă în acţiunea de dezvăluire a marilor secrete ale papalităţii…

 

Date din lumea ştiinţifică, manipulate pe căi oculte, spun că după realizarea teleportării la nivelul particulelor elementare şi trecerea cu bine a teleportării la nivel molecular, s-a trecut cu succes la teleportarea materiei vii la nivel celular, realizându-se teleportarea de virusuri şi chiar… microbi! Experienţe al căror succes ar fi de necontestat şi care au fost dezvoltate în continuare… cu decenii în urmă!”[1]

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=26133
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...