Cui îi aparţin copiii noştri?

by “Asistăm la confiscarea masivă şi nediferenţiată a copiilor de către stat, indiferent câţi părinţi vor intra în pârnaie şi câţi copii vor fi instituţionalizaţi dacă acest coşmar juridic va deveni concret. Fără să minimizez impactul pe care legea vaccinării obligatorii l-ar avea avea în caz de adoptare, am să […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Asistăm la confiscarea masivă şi nediferenţiată a copiilor de către stat, indiferent câţi părinţi vor intra în pârnaie şi câţi copii vor fi instituţionalizaţi dacă acest coşmar juridic va deveni concret.

Fără să minimizez impactul pe care legea vaccinării obligatorii l-ar avea avea în caz de adoptare, am să afirm totuşi că reverberaţiile ei trec dincolo de obiectul declarat al actului normativ, spre zone pe care în acest moment nu putem decât să le trecem cu vederea.


În spatele oricărei norme juridice există o filosofie, un set de concepte şi relaţiile dintre ele pe care legiuitorul le validează dacă-şi propune să ţină pasul cu realitatea sau, atunci când suntem în plină încercare de implementare a unei utopii, le vrea parte din realitate.

Odată cu acest proiect de lege, vaccinurile recomandate devin obligatorii. Vaccinarea, din procedură medicală, se transformă în dogmă indiscutabilă. Cei care îndrăznesc să i se opună pot fi acuzaţi de rele tratamente aplicate minorului şi decăzuţi din drepturile pământeşti.


În situaţia în care ambii părinţi ar trebui să ispăşească o pedeapsă cu închisoarea, sunt motive serioase să presupunem instituţionalizarea şi ulterior vaccinarea copiilor. Asta pentru reintegrarea lor în învăţământul de stat, după refuzul accesului conform legii, pentru nerespectarea schemei obligatorii de vaccinare.

Să aruncăm un ochi în doctrina juridică românească pentru a înţelege mai bine gravitatea paradigmei legislative propuse de Ministerul Sănătăţii. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului presupune punerea în primejdie gravă şi în mod continuu a dezvoltării fizice, intelectuale şi morale a minorului.

Fapta constă în măsuri sau tratamente săvârşite cu intenţie de către persoana care are în grijă minorul, putând fi vorba în mod concret de: neasigurarea alimentaţiei şi condiţiilor corespunzătoare de igienă, loviri, violenţă, vătămare corporală, privare de libertate. Aşadar, nevaccinarea este asimilată de legiuitor acestei categorii de fapte.

Este bine de ştiut că decăderea din drepturile părinteşte este o măsură complementară foarte rar care se adoptă foarte rar, numai dacă relaţia dintre copil şi părinte este foarte grav periclitată prin conduita părintelui. De exemplu, dacă un părinte este condamant pentru omor calificat, el nu este decăzut din drepturile părinteşti, considerându-se că relaţia cu copilul poate şi trebuie să continue. De fapt, dacă este condamnat pentru orice nu-l atinge în mod direct pe copil, chiar dacă are loc concomitent divorţul părinţilor, autoritatea părintească subzistă.

Aşadar în opinia Ministerului Sănătăţii, interesul superior al copilului este compatibil cu un părinte condamnat pentru furt şi tâlhărie, dar nu poate coexista cu un părinte care pune la îndoială dogma vaccinării. Ajunşi în punctul acesta, este drept să ne întrebăm: ce drepturi are legiuitorul să definească interesul superior al copilului? Formulă consacrată cândva de Codul familiei, ea este susceptibilă, ca multe dintre conceptele juridice moderne, să fie umplută cu orice.

Asistăm pentru prima oară la pretenţia statului de a defini unilateral şi abuziv interesul superior al copilului, călcând în picioare familia. De fapt, în termeni discreţionari, statul îşi clamează nici mai mult nici mai puţin decât proprietatea asupra copiilor, părinţii fiind îngenuncheaţi cu obligaţii, ameninţări şi responsabilităţi.

Să presupunem că proiectul se votează, ce urmează? Ei bine, să ne imaginăm că după o vreme statul ajunge la concluzia că este în interesul superior al copilului să fie sterilizat pentru a nu mai aglomera mai târziu o planetă şi aşa suprapopulată. Ce contează că, din alte puncte de vedere, Pământul ar putea adăposti o populaţie dublă, cu condiţia ca o parte mai numeroasă dintre noi să aibă o viaţă rurală şi să îngrijească după principii ecologice parcelele de teren productiv mai preţios decât aurul?

În momentul în care statul îşi asumă monopolul interpretărilor, orice opinie dizidentă va fi tolerată cel mult în numele dreptului la exprimare, dar fără să i se acorde mai multă importanţă ca unei isterii personale. Oameni care astăzi aplaudaţi samavolnicia vaccinării forţate, v-ar plăcea ca dreptul de reproducere al copiilor dumneavoastră să fie decis de un funcţionar care bifează cu pixul pe o listă în funcţie de nişte norme de aplicare?

Se deschide o cutie a pandorei în momentul în care puterea îşi arogă dreptul, cu acceptul nostru tacit, de a dispune în orice fel de corpul omului. În aceeaşi familie a aberaţiilor juridice ar putea intra, alături de sterilizarea forţată, microciparea şi eutanasierea.

Expuneri de motive cu aparenţă raţională, construite pe dispreţul pentru capacitatea omului de a decide el însuşi pentru sine şi ai lui, pot ieşi cu uşurinţă din jobenul aceloraşi magicieni legislativi. O mare parte dintre noi am putea fi convinşi cu uşurinţă că toate acestea sunt spre binele nostru.

Iar restul ar trebui să se supună… sau să fie desfiinţaţi. Nu am cunoştinţă, în România cel puţin, ca statul să-şi fi arogat până acum prezumţia proprietăţii globale, nediferenţiate, masive, asupra tuturor copiilor, în dispreţul celor care le-au dat viaţă şi-i îngrijesc clipă de clipă.

Nu cunosc o lege care să-i transforme pe oameni din părinţi responsabili cu transmiterea umanităţii către pruncii lor, pentru că asta fac mama şi tata, duc umanitatea mai departe prin copiii lor, în simpli executanţi obedienţi sub supravegherea unui gestapo medical care impune binele conform unei definiţii eşafodate de acelaşi minister cu alură poliţienească.

Asistăm la confiscarea masivă şi nediferenţiată a copiilor de către stat, indiferent câţi părinţi vor intra în pârnaie şi câţi copii vor fi instituţionalizaţi dacă acest coşmar juridic va deveni concret.”[1]

SURSE

  1. https://ro.sputnik.md/columnists/20170413/12158658/cui-apartin-copii-nostri.html
  2. Foto: stopthecrime.net

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Citiți și...

Dr. Pavel Chirilă, scrisoare deschisă liderilor politici: "Am vaccinat mii de copii și am vazut multe reacții adverse, unele foarte grave. Injectarea unei substanțe în trupul unui om fără acordul lui riscă să facă rău „în numele binelui”"
Industria Farmaceutică împotriva Aur Derm. Producătorul Aur Derm rupe tăcerea: Au vrut să îmi ia rețeta, dar am refuzat. A deranjat pentru că vindecă fără efecte secundare
Copil paralizat de un vaccin
Vaccinurile şi diabetul zaharat de tip I
Memoriul prin care medicii din Constanța cer eliminarea obligativității vaccinării. „Medicul trebuie să se asigure că interesul și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al științei”
Conf. univ. dr. Costel Stanciu, APC: "Proiectul legii vaccinării a fost croit prost! Nu poți să vii în dezbatere publică cu un text care nu reglementează câte vaccinuri vor fi obligatorii. Astfel putem avea surprize, să fie obligatorii 10, 15 vaccinuri!"
Vaccinarea nu este obligatorie în România
Premierul României, Mihai Tudose, a mulțumit presei pentru propaganda de susținere a legii vaccinării obligatorii
Medicii de familie vor primi 25 de lei pentru fiecare vaccin administrat
Legea vaccinării pe înțelesul tuturor – SANCȚIUNI
Declarație: Refuzăm să dăm declarație! Cum răspundem la campania agresivă de "informare" și intimidare cu privire la vaccinare!
Medici de familie implicaţi în mafia farmaceutică: au prescris la sute de pacienţi un medicament de care nu aveau nevoie
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro