Cum au relatat spionii CIA inundaţiile catastrofale produse în România în anul 1970. Document desecretizat

by “Inundaţiile catastrofale ce au avut loc în România în anul 1970 au avut ecou şi în Statele Unite ale Americii. Spionii CIA au transmis informaţii la Washington în legătură cu amploarea distrugerilor. Potrivit unei astfel de informări, datată 15 iunie 1970, desecretizată de către CIA, sute de persoane şi-ar […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Inundaţiile catastrofale ce au avut loc în România în anul 1970 au avut ecou şi în Statele Unite ale Americii. Spionii CIA au transmis informaţii la Washington în legătură cu amploarea distrugerilor.

Potrivit unei astfel de informări, datată 15 iunie 1970, desecretizată de către CIA, sute de persoane şi-ar fi pierdut viaţa în inundaţiile ce au avut loc în perioada mai-iunie, iar multe alte mii au rămas fără locuinţe.


”Nivelul total al distrugerilor nu este cunoscut, aproximativ un milion de acri de teren agricol fiind sub apă. Distrugerile la sistemul de transport, locuinţe şi comunicaţii sunt foarte extinse, iar autorităţile române se tem de apariţia unor epidemii ca rezultat al indundaţiilor. A fost oferit ajutor de către Statele Unite, Marea Britanie, cele mai multe ţări din vestul şi estul Europei şi multe alte ţări din lume. Sovieticii, care, iniţial, au avut un răspuns slab la dezastrul înregistrat, au trimis un avion încărcat cu ajutoare de la Crucea Roşie Sovietică. Cea mai importantă contribuţie raportată a venit din partea Chinei comuniste care a oferit României un ajutor în valoare de 400.000 de dolari”, au scris spionii SUA în documentul Top Secret transmis autorităţilor din Washington.

Americanii deţineau şi fotografii din satelit care arătau, parţial, întinderea dezastrului. În document se mai precizează că, la momentul transmiterii informaţiilor, nu ar fi existat oraşe importante din ţară care să fie inundate. Se face referire şi la un articol din ziarul comunist Scînteia, din 20 mai 1970, referitor la situaţia din Alba Iulia, oraş acoperit parţial de apele râului Mureş. Fotografii şi detalii privind inundaţiile din Alba Iulia aua părut şi în cotidianul The New York Times, în 25 mai 1970. În 14 şi 15 mai 1970, apele Mureşului au atins cea mai mare cotă, în unele locuri apa ajungând să măsoare peste opt metri la Alba Iulia. Clădiri solide şi simbolice ale oraşului au fost serios avariate în urma inudaţiilor. Dimensiunea umană a catastrofei se traduce prin cele peste 10.300 de persoane sinistrate, cărora apele le-au distrus tot ce aveau.


Alba Iulia a fost unul dintre oraşele cele mai afectate de inundaţiile din 1970

De asemenea au fost distruse 180 de gospodării cu tot cu imobile. Au fost inundate 2.600 de hectare de teren, din care circa 1.800 de hectare lucrate. Timp de două zile transportul în comun în interiorul oraşului Alba Iulia a fost suspendat de autorităţi, singurele mijloace de transport folosite fiind bărcile, dar şi un elicopter trimis de la Bucureşti. Potrivit documetelor vremii cu aparatul de zbor s-a reuşit salvarea de la înec a peste o sută de persoane. Mulţi dintre ei au fost luaţi din podurile caselor, singurele înălţimi neînghiţite de ape. După acetse inundaţii, a fost contruit un dig care protejează oraşul Alba Iulia de apele Mureşului.

În documentul CIA este publicată şi o hartă a României cu imagini din satelit susprinse, pe lângă Alba Iulia, şi în alte zone din ţară afectate de inundaţii: nordul oraşului Braşov, unde au ieşit din matcă apele râului Olt, zona Glodeanu – Siliştea din Galaţi, nordul oraşului Slatina, Turnu Măgurele şi Pietroşani, judeţul Teleorman.”[1]

SURSE

  1. https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/cum-relatat-spionii-cia-inundatiile-catastrofale-produse-romania-anul-1970-document-desecretizat-1_5c94d267445219c57e88ea56/index.html
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro