Distribuie!







“- întâi a fost o glumă, transformarea în substantiv a iniţialelor de la “tânăr frumos şi liber”
– apoi a devenit categorie socio-politică, definită prin câteva trăsături comune:
- ură faţă de tot ce se leagă de Stânga, cu toate manifestările ei
- dispreţ faţă de tradiţiile şi specificul naţional
- un cult deşănţat al corporatismului, neoliberalismului şi, mai ales, al Occidentului, pe care le susţin indiferent cât rău ar face propriei lor ţări
- un evident complex de superioritate faţă de cei născuţi şi educaţi în anii socialismului
- susţinere vehementă, uneori violentă, a orice contravine culturii şi mentalităţii românilor dinaintea lor: “corectitudine politică”, homosexualitate, feminism, ateism militant, imigraţie asiatico-africană
- rusofobie, în paralel cu americanofilia, văzute ca unice dovezi ale normalităţii; românofilia este considerată nostalgie ceauşistă
- fragilitate intelectuală şi emoţională, dublate de orgoliu şi o uluitoare lipsă de bun simţ natural, ceea ce-i face extrem de uşor manipulabili
- un puternic spirit colectivist (vulgo “de turmă”), în deplină contradicţie cu teoriile neoliberale promovate
- aplicarea permanentă a dublului (sau multiplului) standard, sub pretextul praticării “real politik”
– din păcate, lista rămâne deschisă”[1]
Va recomandam sa cititi:
SURSE
- http://danhorea.blogspot.ro/2017/06/de-fapt-ce-e-ala-tefelist.html
- Foto: Dragoș Bucurenci
Citiți și...
Deputatul PSD Pleșoianu: "Solicit expulzarea ambasadorului SUA, Hans Klemm"
Discursul noului episcop de Huși despre „diavolul roşu al comunismului“ şi „marxismul cultural“
„Noi Haștagim, nu gândim”. România, singura țară din lume în care oamenii protestează împotriva Libertății
Colonizarea biotehnologică a agriculturii românești și biopirateria semințelor
Un meteorit s-a prăbușit într-o comună din Buzău
Noi probleme cu cardul de sanatate: sistemul electronic a picat din nou!
Neisprăvirea Gauleiterului Klemm contra „Doctrinei iubirii de patrie”
Pușcăria ca proiect de țară - un proiect al globaliștilor SUA-UE-Soros instaurat în România! România – experimentul fricii, urii şi delaţiunii generalizate!
"Câteva exemple de corupție: Holzindustrie Schwighofer-păduri, Bechtel, Strabag, EADS, Microsoft, alături de mulți alții, vă las pe dumneavoastră să continuați" DNA protejează corupția Globaliștilor SUA-UE-Soros din România!
Rolul structurilor informative când ocârmuirea îşi trădează ţara...
Noi membri de onoare ai Forumului B'nai B'rith România (Fiii Alianței sau Fiii Legământului), organizație secretă evreiască și structurată ca lojă masonică
Fost șef al SRI, dezvăluiri despre represaliile suferite, după ce i-a interceptat pe Kovesi și tatăl ei






