Dependența de tehnologia digitală, flagelul care face ravagii în rândul adulților, tinerilor și chiar al copiilor

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Psihologul Yekaterina Murashova a efectuat un experiment pe un grup de 68 de copii cu vârste între 12 și 16 ani, prin care s-a încercat ca timp de 8 ore, aceștia să nu aibă acces la nicio formă de comunicare digitală. În schimb, copiii au fost încurajați în acest interval de timp să se implice în activități precum cititul, scrisul, pictatul, cântatul sau să facă puțină mișcare.

Rezultatele experimentului: doar 3 din cei 68 de copii au reușit să reziste fără acces la tehnologie digitală timp de 8 ore. Alți 3 copii au prezentat gânduri suicidare, 5 au avut atacuri de panică, iar 27 dintre ei au avut simptome de greață sau dureri fizice. Iar majoritatea au manifestat stări de frică. Din acest motiv, experimentul a fost oprit înainte de expirarea celor 8 ore.


Imediat după experiment, tinerii s-au logat la rețelele sociale și au deschis televizorul sau tableta cu jocuri.

Însă, cel puțin îngrijorător, dacă nu chiar grav, este faptul că simptomele de frică au dispărut de îndată ce accesul la internet le-a fost dat din nou copiilor. Aceasta arată absorbția foarte mare într-o lume digitală și dependența aproape totală de aceasta.”[1]


SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=11044
  2. Foto: ziaruldeiasi.ro

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...

Citește mai multe:
7 motive ca să renunţi la zahăr chiar de azi. Ce să faci ca să nu îi simţi lipsa

Istoric rus: “Leagănul civilizației se află pe teritoriul României. Vlad Țepeș a salvat Europa și întreaga creștinătate”

Ramasite ale Atlantidei descoperite pe fundul Marii Negre ! "Exista o retea de drumuri perfect conturata" !

Istoria secreta a calatoriei lui Cristofor Columb – acesta stia faptul ca se indreapta spre America (Lumea Noua), fiind trimis de catre Iluminati sa o colonizeze ! Printul Henry Sinclair de Rosslyn a calatorit catre Lumea Noua inca din anul 1398 ! Fenicienii, norvegienii, irlandezii, galezii, bretonii, bascii si portughezii – toti au navigat catre America inaintea lui !

Rusia va trimite o misiune pentru a verifica dacă americanii au ajuns într-adevăr pe Lună

Închide