Dosar penal cu trei infracțiuni în cazul finanțării USR

by “Parchetul General spune, într-un răspuns transmis agenției News.ro despre sesizarea privind o posibilă finanţarea ilegală a USR, că există un dosar în care a fost începută urmărirea penală in rem, pentru faptele de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese. ”Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Parchetul General spune, într-un răspuns transmis agenției News.ro despre sesizarea privind o posibilă finanţarea ilegală a USR, că există un dosar în care a fost începută urmărirea penală in rem, pentru faptele de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese.

”Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat la începutul acestui an un dosar având obiectul menţionat de dumneavoastră, fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese”, arată Parchetul, în răspunsul transmis la solicitarea agenţieiprivind data la care a fost depusă sesizarea şi titularul plângerii privind presupusa cheltuire ilegală a unor fonduri de campanie din partea USR.


Parchetul precizează că această cauză este în curs de soluţionare, iar până la acest moment „au fost efectuate diverse acte de procedură”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, în 27 ianuarie, că procurorul general al României, Augustin Lazăr, nu i-a răspuns la întrebarea pe care a pus-o la o emisiune dacă a primit o plângere de la AEP privind finanţarea ilegală a USR.


“Ştiu că nu are voie să dea curs la acel dosar, dar să răspundă dacă a primit-o sau nu, dacă blochează dosarul sau dacă l-a repartizat”, a spus Dragnea.

Ulterior, liderul USR, Nicuşor Dan, a spus că nu există nicio anchetă care să vizeze finanţarea USB/USR, după ce în spaţiul public au fost lansate acuzaţii privind finanţarea acestui partid.”[1]

USR s-a prezentat tot timpul ca un partid imaculat, fara probleme penale. Potrivit ideologiei lor, cine este cercetat penal este, de fapt, un “penal” si nu trebuie sa fie intr-o functie publica. Au stras si semnaturi pentru asta.

SURSE

  1. https://www.cotidianul.ro/dosar-penal-cu-trei-infractiuni-in-cazul-finantarii-usr/
  2. Foto: dcnews.ro

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Investigații România (DIR)

Departamentul de Investigații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro