Enigmele comorii marelui rege Darius, îngropată în Transilvania. Cum arăta locul secret în care a fost ascuns aurul perşilor şi de ce mureau cei care îl aflau

Distribuie!by “Autor: Daniel Guţă Regele persan Darius şi regele Decebal au ascuns comori fabuloase în ţinuturile actuale ale Transilvaniei, potrivit legendelor din secolele trecute. Relatările despre bogăţiile îngropate de cei doi regi, şi despre căutările lor, i-au fascinat de-a lungul timpului pe români, dar şi pe scriitorii străini care au […]
Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Autor: Daniel Guţă

Regele persan Darius şi regele Decebal au ascuns comori fabuloase în ţinuturile actuale ale Transilvaniei, potrivit legendelor din secolele trecute. Relatările despre bogăţiile îngropate de cei doi regi, şi despre căutările lor, i-au fascinat de-a lungul timpului pe români, dar şi pe scriitorii străini care au ajuns în Transilvania.


O serie de mărturii, publicate de autoarea Emily Gerard, în „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”, la sfârşitul secolului al XIX-lea, vorbeau despre comoara fabuloasă pe care regele persan Darius ar fi ascuns-o în ţinuturile Transilvaniei. Comoara lui Darius este una dintre principalele tezaure despre care se presupune că s-ar afla în Transilvania, afirma Emily Gerard, în volumul publicat în New York, în 1887, după cei doi ani petrecuţi în Transilvania.

„Se spune că are o valoare imensă şi oamenii cred că a fost ascunsă de regele persan a fost nevoit să fugă din faţa armatelor sciţilor”, scria autoarea americană, fascinată de obiceiurile şi credinţele localnicilor. Potrivit istoricilor, armatele regelui persan au ajuns în ţinuturile actuale ale ţării în urmă cu 2.500 de ani, în timpul războiul cu triburile sciţilor. Au fost în cele din urmă, nevoite să se retragă peste Dunăre, din calea războinicilor sciţi, expediţia militară fiind descrisă în scrierile lui Herodot.


„Opiniile despre locaţia exactă a comorii lui Darius diferă. Într-una din versiuni, care plasează comoara într-o pădure din împrejurimile Amnaşului (judeţul Sibiu) oamenii relatează că în urmă cu 50 de ani un muncitor sărac, dormind în pădure într-o noapte, a descoperit comoara, şi a marcat locul cu bucăţi din îmbrăcămintea sa. Neavând încredere în ceilalţi săteni, a plecat în Germania, pentru a-şi aduce rudele care să îl ajute la ridicarea comorii. Dar, ajungând cu greu acasă, s-a simţit rău şi apoi a murit. Pe patul de moarte, a descris cu locul unde a văzut aurul şi le-a dat apropiaţilor săi indicaţii pentru a-l găsi, însă rudele sale nu au fost în stare să o facă”, relata autoarea britanică.

Ascunzătoarea bogăţiilor

O altă relatare menţionată de Emily Gerard arată că tezaurele au fost ascunse în zona ruinelor unei cetăţi antice şi a fost descoperită în urmă cu câteva secole o bandă de tâlhari, care şi-au jurat să păstreze secretul. La o dată stabilită, în fiecare an, ei se întâlneau la locul comorii din care luau câte un sac de aur şi argint, pe care îl împărţeau. Abia după ce cinci dintre ei au murit ultimul supravieţuitor a lăsat în testamentul său indicaţii despre locul comorii.

„Pentru a te apropia e comoară, spune legenda, căutătorii ei trebuie să treacă printr-o uşă puternică de fier, aşezată cu deschiderea spre vest. Această uşă poate fi deschisă, însă cei care nu îi ştiu secretul pot cădea printr-o trapă, care se află dincolo de ea, într-un abis teribil, tăindu-se în miile de săbii puse în mişcare de o maşinărie. Se ajunge apoi la o altă uşă masivă de fier, în faţa căreia au fost aşezaţi, în mărimea lor naturală, doi lei de argint masiv. Această a doua uşă duce într-o sală imensă, unde în jurul unei mese întinse au fost aşezate statuia regelui Darius şi a altor 12 regi pe care i-a învins în luptele sale. Darius, care a fost aşezat în capul mesei, a fost întruchipat în aur pur, în timp ce monarhii, aşezaţi câte şase de o parte şi de cealaltă a mesei, sunt construiţi din argint. Încăperea aceasta duce spre o altă cameră închisă unde se află 24 de cufere imense cu încuietori din argint. Jumătate dintre ele conţin piese de aur, iar cealaltă jumătate piese de argint”, scria Emily Gerard.

Povestea spune că la sfârşitul secolului al XVIII-lea un călugăr valah care locuia în apropierea ruinelor antice, era văzut adeseori având la el monede de aur şi argint marcate cu imaginea regelui Darius, dar de fiecare dată când era întrebat de provenienţa lor, el nu îşi dezvăluia secretul. ”Trei străini au ajuns în trecut în acele locuri, având un pergament antic asupra lor, pe care ar fi fost însemnate direcţiile spre ascunzătoarea comorilor lui Darius, dar după ce au petrecut mai multe zile săpând, au plecat cu mâinile goale”, scria autoarea cărţii „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”.

Comoara din vis

O descriere asemănătoare celei prezentate de scriitoarea americană este consamnată în documentele autorităţilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Potrivit relatărilor vremii, în zorii unei zile de coasă din toiul verii, unui ţăran din Chitid pe nume David Albu i-a apărut în vis „un om vrednic, alb, înalt”, care i-a spus să urce paltinul de lângă eleşteu, iar de acolo să coboare drept la pârâu şi să îi urmeze cursul până în locul numit Cheie. Apoi să o apuce spre miazăzi şi ce va găsi acolo să-şi ia cât îi place, dar să nu spună nimic nimănui. Săteanul, urmând „vedenia cerească”, a urcat până la Cheie şi privind spre stânca abruptă din faţa lui, a văzut-o cuprinsă de lumină „de parcă, presărată cu paie, ar fi aprins-o cineva”.

Apoi a observat o crestătură în stâncă, şi altele la fel, pe care s-a căţărat până când o piatră imensă i-a blocat calea. Găsise o ascunzătoare, în care aşa cum a relatat ulterior unui preot, „pe locul gol de lângă cărămizi, uitându-mă, am văzut un mare gol, în mijlocul căruia era o masă rotundă, domnească, din aur. Într-o parte, rezemat cu coatele de masă, era un bărbat tot din aur, iar în faţa lui o figură muierească toată făcută din aur. În dosul lor, era o grămadă foarte mare de galbeni, iar în spatele acesteia o grămadă încă şi mai mare, dar numai din argint”, povestea şăranul David Albu, într-o spovedanie la preotul satului Chitid de la poalele Munţilor Orăştiei.

Întâmplarea s-a petrecut în vara anului 1784 şi a rămas o legendă a vremii, consemnată în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului”, publicat în anul 1966, de istoricul Jako Sigismund. Legenda spune că după ce Albu s-a spovedit preotului cu privire la comoara pe care o văzuse, dar de care nu se atinsese, a murit în aceeaşi zi, subit, pentru că şi-a încălcat promisiunea faţă de duhul care l-a călăuzit. Nimeni nu a mai găsit ascunzătoarea aurului, însă febra lui i-a cuprins pe toţi cei care au aflat despre mărturia ţăranului. Preotul a pornit şi el pe urma comorii, însă nu a găsit decât urmele unei aşezări străvechi, din piatră cioplită, cea a cetăţii de la Grădiştea.

Comoara, arătată în vedenii

Febra comorilor îi cuprinsese pe localnici, în Transilvania. „După ce am scris acest rânduri am citit într-un ziar ştirea că în 24 noiembrie 1886, deci în urmă cu câteva săptămâni, o româncă bătrână a cerut aprobare autorităţilor din Cluj pentru a fi lăsată să sape după comoara regelui Darius, afirmând că un vrăjitor i-a dezvăluit locul unde aceasta se afla, în apele Someşului. Femeia nu a fost crezută de oficialităţile prozaice ale Clujului şi nu i s-a permis să sape în căutarea comorii, totuşi a făcut-o, iar poate vreodată vom putea afla rezultatele muncii sale”, adăuga scriitoarea americană. Cu greu găseşti o ruină, un munte sau o pădure în Transilvania despre care să nu existe legende că ar ascunde comori, scria Emily Gerard. „Nu trece un an fără a fi scoase la lumină din pământ monede vechi dacice sau ornamente din aur de pe vremea romanilor, toate aceste descoperiri servesc la a ţine superstiţiile naţionale legate de comori şi de descoperirea lor”, afirma autoarea britanică.

Comoara lui Decebal

Iar alături de comoara regelui persan Darius, comoara dacului Decebal stârnea la fel de multe pasiuni. „Comoara lui Decebal se află de asemenea printre marile comori pe care Transilvania le revendică. Când Traian a pornit cu armatele sale pentru a doua oară împotriva regelui Decebal, pentru a cuceri Sarmizegetusa, acesta din urmă s-a retras în munţi, iar după înfrângerea armatelor sale regele Daciei s-a sinucis. Dar înainte ca aceastea să se petreacă, Decebal a avut grijă să îşi ascundă imensele bogăţii. Pentru a-şi atinge scopul, a deviat râul Sargeţia ce trecea în îmrejurimile aşezării sale. Pe fundul râului a construit încăperi cu pereţi de stâncă, în care a pus aur, argint şi pietre preţioase. A astupat camerele secrete cu pământ şi pietre şi a adus apoi râul în matcă. Munca a fost făcută de prizonierii săi, care apoi au fost masacraţi. Dar unul dintre confidenţii regelui Decebal, Biciclis sau Biciclus, căzut în captivitatea romanilor i-a dezvăluit împăratului Traian locul comorii. Acesta a luat o parte considerabilă din ea, însă nu pe toată”, scria autoarea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, citând relatarea istoricului latin Dio Cassius.

Potrivit istoricilor, în secolul al cinsprezecelea, un localnic a găsit în râul Strei o comoară care conţinea mii de galbeni, iar câteva decenii mai târziu, în apele Sebeşului, din aceeaşi zonă a vechilor cetăţi dacice, a mai fost descoperit un tezaur de zeci de mii de monezi din aur şi argint. „În 1543, câţiva pescari valahi au văzut aur străclucind pe fundul apei. Scotocind, au descoperit mai mult de 40.000 de piese din aur, fiecare dintre având greutatea a trei ducaţi, ştanţate cu imaginea regelui Decebal pe o parte şi cu cea a zeiţei victoriei pe cealaltă. Această comoară i-a fost adusă călugărului Matinuzzi, consilier al reginei Isabela, cel mai puternic om din Transilvania acelor vremuri. O parte din comoară a fost trimisă împăratului roman Ferdinand I. Dar mulţi localnici spun că toate comorile lui Decebal nu au fost încă descoperite şi o profeţie arată că încă se vor mai descoperi”, scria autoarea cărţii „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”.

Cronicarii vremii, despre comoara antică

O versiune aseămătoare a comorii din Strei a fost publicată de Gheorghe Şincai, în Hronica Românilor, care reda o relatare a umanistului austriac Wolfgang Lazius. „Mai frumoasă istorie scrie Lazie despre nişte români şi o parte a visteriei de Decebal ascunse supt albia Streiului, celei neaflate de împăratul Traian, zicând: o parte a vistieriei acestuia, mai înainte de opt ani (Lazie scrie în anul 1551), în numitul râul Sargeţiei, pre care romanii îl cheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare acestea: mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat. Ducându-i acasă şi împărţindu-i pescarii între sine, unii dintre dânşii au mers la Bălgradul Ardealului (n.r. Alba Iulia) şi întrebând pe argintari de cât preţ ar fi acela s-a vestit lucrul. Şi George Monahul sau Martinusie (n.r. George Martinuzzi), carele ca un tutor al lui Ioan Zapolia cârmuia Ardealul, a început a căuta după pescari. A şi luat multe mii de la unii pescari şi multe mii au găsit în numita boltiţă. Dar ceilalţi pescari, prinzând de veste, au încărcat câteva care şi au trecut în Moldova”, afirma cronicarul ardelean.

O mare parte a tezaurelor de kosoni descoperite în secolele trecute au fost topite, spun istoricii, în timp ce piesele păstrate au fost cumpărate de colecţionarii din acele vremuri şi răspândite apoi în întreaga lume.

Localnicii puneau preţ pe superstiţii despre comori

Românii au rămas de-a lungul timpului credincioşi superstiţiilor legate de comori. „În noaptea care precedă Duminica Paştilor vrăjitoarele şi demonii ies la drumul mare şi se spune că tezaurele ascunse sunt dezvăluite de flăcări. Oameni fără frică lui Dumnezeu în astfel de situaţii, ţăranii vor spera la asemenea bogăţii, la care în zilele obişnuite nu vor fi tentaţi fără a simţi că intră în păcat. Ei trebuie să nu omită să participe la Slujba Învierii, de la miezul nopţii, iar devotamentul său va fi răsplătit cu lumina ce îi va proteja casa. Mai multe zile de sărbătoare sunt propice căutării comorilor. Noaptea Sfântului Gheorghe este cea mai favorabilă acestor căutări şi mulţi români o petrec căutând pe dealuri, încercând să găsească probe despre aurul ascuns în pământ. Căci în această zi, spun legendele, toate comorile încep să ardă sau, în limbajul mistic, să strălucească la suprafaţa pământului, iar lumina lor este o flamă albăstruie ce seamănă cu cu culoarea spritelor înflăcărate ale vinlui, care îi îndrumă pe muritori către ascunzătorile lor. Condiţia succesului ridicării unei comori este dificil de îndeplinit”, preciza Emily Gerard, în cartea dedicată Transilvaniei, locul despre care afirma că aici a trăit cei mai frumoşi ani din viaţa sa.”[1]

SURSE

  1. https://adevarul.ro/locale/hunedoara/enigmele-comorii-marelui-rege-darius-ingropata-transilvania-arata-locul-secret-fost-ascuns-aurul-persilor-mureau-cei-aflau-1_56f550f25ab6550cb838f32d/index.html
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă de informații.