Distribuie!







“Europarlamentarul Laurențiu Rebega: România, tabăra de refugiați a Europei! Aici trebuie să fie aduși refugiații și să fie relocați cei indezirabili care au apucat să intre în țările din nucleul UE. Este scenariul care ni se pregătește
Europarlamentarul Laurențiu Rebega, vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertăților, consideră că România, cu actuala ei structură economică, socială și culturală, este extrem de vulnerabilă în fața chiar și a unui număr mic de refugiați și că principala preocupare a guvernanților ar trebui să fie aducerea înapoi acasă a milioanelor de români risipiți prin lume.
Redăm mai jos comunicatul integral transmis de eurodeputatul român:
„În această vară, în care românii au fost amețiți cu tot felul de diversiuni politice și în care se iese în stradă mai mult de exasperare decât din convingere, un fenomen s-a amplificat, tăcut, prea puțin băgat în seamă, dar extrem de grav. În ultimele luni, știrile despre grupuri de refugiați care încearcă să pătrundă în România sau să treacă mai departe spre Ungaria s-au înmulțit îngrijorător.
Lucrurile trebuie privite in context european. Calea Balcanilor a fost blocată la frontiera ungară și croată încă de anul trecut. În primăvară, presiunea maximă a fost pe calea trans-mediteraneană, din Libia spre Italia. În urma exasperării italienilor, și această cale a fost blocată. Mai nou, s-au inmulțit semnificativ trecerile din Maroc spre Spania. În același timp, grupuri de refugiați venind din Serbia, Bulgaria sau de pe Marea Neagră intră în România.
Este clar că fenomenul a devenit general și cronic. Episodul din vara lui 2015 nu a fost ceva întâmplător. Așa cum am mai arătat, potențialul migrator al zonelor limitrofe Europei din Africa și Orientul Apropiat și Mijlociu este uriaș — estimările variind între 10 și 50 de milioane de persoane. Pe acești oameni, săraci și disperați, bogăția Europei îi atrage ca un magnet, iar politica europeană inițiată de Angela Merkel nu face decât să amplifice acest fenomen.
De ce trebuie să se teamă România? Mulți vor spune: refugiații nu vor să stea în România, țara noastră este doar o țară de tranzit. Greșit! În acest moment, România, ca și Bulgaria, este veriga slabă a Uniunii. Suntem o țară fără strategie în această privință. Așteptăm ca totul să ne vină de-a gata de la Bruxelles. Iar ceea ce ne dă Bruxelles-ul s-a văzut ieri în declarațiile președintelui Macron: România (și Bulgaria) trebuie să aștepte liniștite, în afara spațiului Schengen, și să devină zona tampon a Uniunii Europene. Aici trebuie să se strângă refugiații și aici trebuie să fie relocați cei indezirabili care au apucat să intre în țările din nucleul Uniunii. Acesta este scenariul care ne este pregătit!
Guvernanții noștri ar trebui să înțeleagă, măcar în al doisprezecelea ceas, că România, cu actuala ei structură economică, socială și culturală, este extrem de vulnerabilă în fața chiar și a unui număr mic de refugiați. Nu avem nici știința și nici puterea de a-i ajuta pe acești oameni. De altfel, nu avem nici știința și nici puterea de a-i ajuta măcar pe concetățenii noștri! Principala preocupare a guvernanților ar trebui să fie aducerea înapoi acasă, prin asigurarea unor condiții de muncă și de viață decente, a milioanelor de români risipiți prin lume.
Altminteri, România va rămâne doar o icoană mototolită în sufletele românilor emigranți, iar teritoriul țării va deveni un țarc cu refugiați!””[1]
SURSE
Citiți și...
Strategia de distrugere a neamului românesc
Globaliștii #Rezist au ieșit în stradă să protesteze împotriva Guvernului, dar și pentru a susține Uniunea Europeană și Noua Ordine Mondială - 12 Mai 2018! Mesajul #Rezist: "Vrem lumină de la Bruxelles, nu întuneric de la Moscova!"
Ion Ștefănuț, General SRI (r): "Legea Big Brother poate ascunde abuzuri"
Subjugarea ideologică a unei naţiuni de către reţeaua Soros
De ce nu va reuși "Revoluția Sexuală" la comandă în România? "A încredința copilul unor cupluri de homosexuali este de neconceput"
Cum pregătesc think tank-urile lui Soros schimbările politice, invocând contracararea "capturării statului"
Maximillian Katz, între şpaga pentru duty free şi chestiunea evreiască în România
Ceauşescu a refuzat Grupul Bilderberg. A plătit cu viaţa pentru asta!
Dacofobia lui Dan Alexe și alte rătăciri (ne)-românești
Inchisorile CIA din Romania (ROantanamo): un veritabil loc de tortura a presupusilor "teroristi"! Toti masonii din politica speriati de aceasta ancheta jurnalistica, deoarece acestia au permis in secret agentilor CIA sa faca asta! De la Guantanamo la ROantanamo!
Wikileaks: Mesajul secret trimis de fostul ambasador al SUA, Mark Gitenstein, după referendumul din 2012, atunci când SUA și UE au sfidat voința majorității cetățenilor români
Cetatea regelui Dromihete a fost distrusa cu buldozerele






