Experiment ştiinţific care demonstrează că premoniţiile sunt reale

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

„În 1966, doctorul J.C. Barker, un psihiatru englez din Shrewsbury, s-a hotărât să descopere dacă dezastrele la scară mare atrăgeau un număr disproporţionat de mare de premoniţii.

Luându-şi ca obiect de studiu tragedia de la mina de cărbuni din Abertan, care în ziua de 21 octombrie a acelui an costase 144 de vieţi omeneşti, Barker a apelat, prin intermediul unui articol ştiinţific în ziarul londonez Evening Standard, la cei care avuseseră presimţiri, rugându-i să-l contacteze.


Au fost primite peste o sută de scrisori, din care treizeci şi cinci au fost socotite demne de încredere, prin faptul că aceia care avuseseră o previziune le povestiseră altora despre visurile lor, anterior întâmplării efective.

Visele păreau diferite ca stil – o femeie văzuse aproximativ o sută de cai negri trăgând în josul dealului furgoane mortuare; alţii vorbeau despre o senzaţie de sufocare şi o ceaţă neagră ce le apăruse înaintea ochilor; unii auziseră ţipetele unor copii ce se băteau… totuşi, în esenţă, toate spuneau aceeaşi poveste.


Analizând datele, doctorul Barker a ajuns la concluzia că, într-o zi, premoniţiile ar putea fi utilizate pentru a atrage atenţia asupra unor dezastre iminente şi ar oferi o metodă practică de evitare a acestora.”[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=11069
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...