Fiecare treaptă urcată pe scena progresului spiritual constituie, de fapt, o etapă nouă, superioară de înţelegere a universului şi de capacitate de a acţiona eficient la acel nivel

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Voiam să îmi asum cu responsabilitate un rol pozitiv în această luptă, în care binele şi adevărul triumfă totdeauna şi eram foarte bucuros că există fiinţe ce mă pot ghida într-un mod competent în direcţia potrivită. De aceea, atunci când m-am întâlnit cu Repa Sundhi pentru a lucra la traducerea textului tibetan, eram foarte hotărât şi decis să urmez calea desăvârşirii spirituale.

— Este foarte bine că acţionezi în felul acesta. Totuşi, trebuie să ţii seama că mai înainte de această trebuii să te stabileşti tu însuţi în cunoaşterea ferma a unor legi şi principii fundamentale din Creaţie, fără de care nu poate exista un real progres şi o reală transformare a fiinţei tale. În lume sunt mulţi cunoscători a aspectelor spirituale, a textelor sacre şi a noţiunilor ezoterice, dar cu toate acestea cunoaşterea lor este relativ aridă, pentru că nu este dublată de o realizare profundă, interioară, a ceea ce ei cunosc,


I-am dat dreptate lui Repa Sundhi, deoarece şi eu ştiam că forţa cuvintelor şi justeţea faptelor provin doar din realizarea practică a adevărurilor spirituale, Fiecare treaptă urcată pe scena progresului spiritual constituie, de fapt, o etapă nouă, superioară de înţelegere a universului şi de capacitate de a acţiona eficient la acel nivel,

— Adevărata învăţătura spirituală se dobândeşte 0 data cu practica ei, a continuat lama să-mi explice. Procesul învăţării este interactiv şl omul se perfecţionează în chiar momentul în care el aplică foarte corect cunoştinţele pe care le-a dobândit până atunci.


Apoi Repa Sundhi mi-a detaliat anumite modalităţi prin care puteam să-mi controlez influxurile mentale şl pe cele emoţionale şi mi-a oferit, de asemenea, unele sfaturi în legătură cu principiile sănătoase de viaţă şi de comportament. El a insistat totodată asupra importanţei aplicării acestor cunoştinţe în activitatea zilnică, pentru că numai atunci ele pot contribui în mod real la evoluţia noastră ea fiinţe umane.

— Nu trebuie să analizezi doar din punct de vedere intelectual cărţile şi textele de spiritualitate, m-a povăţuit el. Este mult mai bine să meditezi câte puţin în fiecare zi asupra adevărurilor care sunt expuse în ele şl apoi să observi reflexia acelor adevăruri în viaţa pe care o trăieşti.

Unii oameni se pierd în analize „sofisticate” şi argumentaţii sterile, care nu fac decât să le amplifice orgoliul de aşa-zişi cunoscători ai domeniului ezoteric, în realitate, ei bat pasul pe loc şi, într-un fel, se îmbată cu apă rece gândind că sunt valoroşi şi chiar înţelepţi; devin aroganţi şi îşi imaginează că sunt singurii deţinători competenţi a unor secrete şi a unor cunoştinţe oculte, sfidând mai mult sau mai puţin justificat orice altă părere în această privinţă,

De multe ori ei au chiar idei greşite sau lacune despre unele aspecte importante ale spiritualităţii, fie datorită înţelegerii lor eronate, fie din cauza surselor de informare pe care le-au consultat, care de multe ori sunt incomplete sau neautentice. Nu te lăsa prins în plasa unor astfel di discuţii care par savante, pentru că nu îţi vor aduce nici un folos.

Adeseori cei care se pretind „cunoscători” sau „învăţaţi” au mai multe probleme şi deficienţe de caracter decât oamenii simpli, dar oneşti şi cu inima curată. De aceea, îţi repet, este foarte important si aplici corect în viaţa de zi cu zi învăţăturile spirituale, pentru că în acest fel vei progresa şi îţi vei anula gradat karma negativă.”[1]

SURSE

  1. Radu Cinamar – 12 zile o initiere secreta in taramul tainic al zeilor, editura Daksha.
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...