Gândurile sunt alcătuite din energie

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“La fel ca orice altceva din Univers, gândurile sunt alcătuite tot din energie. Energia gândurilor nu este limitată. Cu alte cuvinte, gândurile tale nu au un anumit volum şi o anumită localizare, aşa cum se întâmplă cu corpul tău fizic.

Deşi tuturor ne place să credem că gândurile noastre nerostite rămân private şi ascunse în mintea noastră, acest lucru nu este adevărat.


Noi suntem la fel ca o staţie radio care emite în permanenţă energia gândurilor noastre. Această energie umple imensitatea spaţiului, influenţând toate fiinţele în bine sau în rău.

Desigur, puţini sunt cei care chiar reuşesc să citească efectiv gândurile altor oameni, dar cu toţii detectăm într-o măsură mai mare sau mai mică energia acestor gânduri la nivel subconştient.


Dacă doreşti să te convingi, este suficient să priveşti cu atenţie pe cineva de la spate şi vei vedea că în câteva clipe acesta îşi va întoarce capul şi se va uita la tine. Foarte mulţi oameni au trăit această experienţă. Dacă nu ţi s-a întâmplat niciodată, încearc-o. Vei vedea că nu dă niciodată greş!”[1]

SURSE

  1. https://detoatepentrutotisimaimult.blog/perceptia-realitatii
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...

Citește mai multe:
Coca-Cola a finanțat un studiu care să spună că a bea Coca-Cola este mai sănătos decât a bea apă!

Rusia transmite americanilor: “Spuneți omenirii adevărul despre extratereștri sau dacă nu, noi vom face asta!”

Dr Emiliana Costiug, medic pediatru, secretar general AREPMF: „Curentul anti-vaccinare s-a născut din neîncredere și manipulare”! Aceasta este o minciună! Curentul anti-vaccinare este susținut de dovezi: Instațele americane acordă despăgubiri de milioane de dolari părinților ai căror copii au fost vătămați de vaccinuri!

Celebrul Antonio Di Pietro, artizanul Mani Pulite, își cere iertare: “Mi-am bazat politica terorii pe cătușe, pe conceptul că toți ”ceilalți” erau niște infractori”

României i se cere să întrerupă relațiile diplomatice cu Coreea de Nord! Americanii se cred stăpânii lumii!
Închide