George Washington, primul preşedinte mason al SUA

Distribuie!by “George Washington a devenit preşedinte al SUA în aprilie 1789. Intrase în masonerie în noiembrie 1752 în loja Fredericksburg din Virginia (azi nr. 4 în nomenclatorul masonic american). În decembrie 1788, devenise Mare Maestru al lojii Alexandria (n. 22) din acelaşi stat. El va reuşi performanţa de a fi […]
Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“George Washington a devenit preşedinte al SUA în aprilie 1789. Intrase în masonerie în noiembrie 1752 în loja Fredericksburg din Virginia (azi nr. 4 în nomenclatorul masonic american). În decembrie 1788, devenise Mare Maestru al lojii Alexandria (n. 22) din acelaşi stat. El va reuşi performanţa de a fi concomitent Mare Maestru, conducător de lojă şi preşedinte al Statelor Unite.

Ceremonia de investitură a primului preşedinte american este condusă de Robert Livingston, Mare Maestru al Marii Loji a statului New York şi de generalul mason Jacob Morton. Washington este însoţit pe estradă de un alt mason, generalul Morgan Lewis. Preşedintele depune jurământul utilizând o biblie masonică, din colecţia primei loji constituite în SUA, St. Johns din New York (azi nr. 1). Va deveni apoi o tradiţie ca preşedinţii americani să-şi depună jurământul de investitură pe Biblia lui Washington.


În 1791 el alege oraşul care îi va purta numele, drept capitală a SUA şi îl însărcinează pe inginerul francez Pierre Charles L’Enfant, şi el mason, cu desenarea planului. Complexul care va găzdui până în zilele noastre preşedinţia şi Congresul american va fi construit, conform unei geometrii masonice, în jurul Capitolului. Imensul Obelisc ridicat în onoarea sa este un monument masonic şi are la bază simbolul compasului şi echerului, emblema masoneriei. În 1793 Washington pune piatra de temelie a clădiri Capitolului în cadrul unei ceremonii în care el însuşi şi toţi participanţii poartă şorţuri şi însemne masonice.

La moartea lui, în 1799, are parte de funeralii masonice. Pe pereţii monumentului ridicat pentru el la Alexandria, Virginia, numit Memorialul Masonic Naţional George Washington, este inscripţionat un fragment dintr-un discurs al său :


„Fiind convins că numai aplicarea principiilor pe care este fondată fraternitatea masonică poate duce la prosperitatea publică şi la virtutea privată, voi fi mereu fericit să promovez interesele acestei societăţi şi să fiu recunoscut de ea drept un Frate.””[1]

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5715
  2. Foto: yogaesoteric.net

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro