Globalismul și efectele sale nefaste

by “Franța se dovedește încă o dată prevestitoare a cotiturilor istoriei. Acum ea semnalează efecte deloc faste ale globalismului. Să observăm, însă, înainte de orice, că recentele proteste înregistrate în această țară au, dincolo de diversitatea de interese ale manifestanților, substanță economică și socială. Nici cei care le dezaprobă nu […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Franța se dovedește încă o dată prevestitoare a cotiturilor istoriei. Acum ea semnalează efecte deloc faste ale globalismului.

Să observăm, însă, înainte de orice, că recentele proteste înregistrate în această țară au, dincolo de diversitatea de interese ale manifestanților, substanță economică și socială. Nici cei care le dezaprobă nu au tăgăduit-o. Vârf al civilizației moderne, Franța are, totuși, peste nouă milioane de săraci și întâmpină dificultăți de integrare a unei imigrații neobișnuit de mari! Protestele de aici nu se lasă asimilate cu agitațiile grupurilor volatile din alte țări, mobilizate de servicii secrete și companii, ce vor să controleze decizii cu prețul aruncării democrației peste bord.


„Așa ceva nu mai merge”

Protestele au spus clar că așa nu mai merge! Nu merge ca regim economic – neoliberalismul, îmbrăcat mai nou în haina globalismului, asigură dinamica profiturilor și veniturilor, dar șubrezește valorile civice, dreptatea și libertățile. El a despărțit, în fapt, legalitatea de legitimitatea democratică. Nu merge ca regim politic – o președinție monarhică, dar fără valori caracteristice monarhiei (demnitate, receptivitate la nevoile cetățenilor), a rămas fără rezultate. Nu merge ca decizii ale unor lideri săraci în idei.


Efectiv, protestele au început din momentul în care guvernul francez a invocat lupta pentru climatul global, conform vestitului acord internațional de la Paris, pentru a mări prețul combustibililor. Nu mărirea de preț a șicanat cel mai mult, cât plierea la un globalism care nu dă roade, din partea unei conduceri ce a subminat, conform unei rețete falimentare, pluralismul politic moștenit.

Protestele franceze nu sunt de bagatelizat. Ele par să anunțe noua scenă europeană. Numai că trebuie lămurit și mai precis la ce se referă.

La rândul ei, Franța trage avantaje din diminuarea tarifelor vamale din ultimele decenii. De aceea, protestele nu au pus în discuție globalizarea ce a favorizat extinderea piețelor fiecărei țări competitive. Protestele vizează globalismul, pe care Emmanuel Macron îl practică cu o indiferență la urmări surprinzătoare la un discipol al lui Paul Ricoeur și Jacques Attali, și pe care nepregătiți din diferite țări sunt gata să-l imite.

În discutarea stărilor actuale de lucruri din lume nu sunt rare, din nefericire, confuziile. Mulți cred că tot ceea ce implică raportarea la cadrul global ar ține de globalizare sau că oriunde se constată globalizarea ar fi vorba doar de ideologie. De aceea, distincția dintre un cadru de referință, care este globalitatea, o politică economică, care este globalizarea, și o ideologie, care este globalismul, trebuie făcută din primul moment.

Marile diferențe

Distincția are, de altfel, acoperire în experiența de zi cu zi. Poți agrea că doar globalitatea permite înțelegerea unei probleme, de pildă cea a securității statelor, fără să devii prin aceasta adeptul globalizării și, cu atât mai puțin, al globalismului. Poți să vezi în globalizare soluția, în comerț sau în cercetarea științifică, fără să fii adept al globalismului. Cele trei, adică globalitatea, globalizarea și globalismul, nu se implică, în afară de faptul elementar că nu poți fi globalist fără a-ți asuma optica globalității și politica globalizării. Poți fi adeptul abordării globale, fără a accepta globalizarea, și campion al globalizării, respingând ideologia globalismului.

Cuvântul magic

Nu amintesc mai mult dintr-o carte în care am discutat pe larg distincțiile (A. Marga, După globalizare, Meteor, București, 2017). Dar nu pot să nu menționez că „societatea mondială”, în care trăim astăzi, este orizontul atunci când se operează în „globalitate”. Nu pot să trec peste observația unui sociolog perspicace (Ulrich Beck, Was ist Globalisierung? Irrtümer des Globalismus – Antworten der Globalisierung, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1997) că globalizarea este o politică economică ce „minimizează costuri și maximizează câștiguri… Planificarea de piață transregională este astfel un cuvânt magic la etajele reclamei și ale managementului industriilor culturale globale. Acolo unde costurile în producția de simboluri adecvate global urcă, globalizarea se oferă drept cale de ieșire și promisiune a paradisului câștigului apropiat” (p.82). Iar atunci când doar consecințele pozitive ale globalizării sunt luate în considerare și extrapolate, avem de a face cu globalismul – o simplă ideologie.

Confuzii. Ce este grav cu adevărat

Alături de confuzia dintre globalitate, globalizare și globalism, gravă este, de asemenea, considerarea globalismului drept adevăr. Faptul are nevoie de explicație, căci și în acest caz stăruie confuzii.

Atunci când, în jurul lui 1990, la Varșovia, Praga, Budapesta, Berlin, București și în alte locuri din Europa Centrală și de Răsărit, au cerut libertăți și drepturi, oamenii erau motivați de adevărul simplu că lumea este una și orice ființă umană este necesar să se poată bucura de acestea. Un anumit globalism, înțeles ca apel la universalitatea libertăților și drepturilor, a fost punctul de sprijin al aspirațiilor de emancipare și eliberare de atunci. El a pregătit terenul pentru ceea ce s-a numit societatea deschisă.

Numai că istoria ulterioară s-a complicat. Analiza care, cel puțin pe partea americană, a pregătit cotitura istorică din jurul lui 1990 (Guillermo O’Donnell, Philipp C. Schmitter, Tentative Conclusions about Uncertain Democracies, The John Hopkins University Press, 1986) a avertizat că, dacă mijloacele demantelării unui sistem autoritar sunt luate ca mijloace de construcție a noii societăți, se eșuează. Concret spus, neoliberalismul poate destrăma ordini arhaice, dar nu poate construi instituțiile democrației.

Așa se și explică de ce în unele țări s-a ajuns nu la societatea deschisă a unei democrații curate, ci la reeditarea autoritarismului. Globalismul – acea asumpție potrivit căreia rezolvările de probleme au ancoră în abordări de pe glob – a devenit în context o ideologie care s-a rupt de realități. Motivul este la îndemână: există deocamdată „societatea mondială”, dar nu există un „stat transnațional”! Globalismul a și intrat pe mâna unor profitori ai împrejurărilor istorice („să dăm ascultare neabătut la ceea ce spune Bruxelles-ul!”), care nici nu prea știu să facă ceva pentru valorile aflate în discuție.

Statul de drept din România

Astăzi, în multe țări sunt grupuri care invocă evoluții globale pentru a se justifica la nivel național, în loc să acționeze local pentru prestații cu valoare universală. La noi, de pildă, unii trăiesc din clamarea ritoasă a statului de drept, cu prescripțiile cunoscute, trecând sub tăcere nu doar faptul că și unele dictaturi se socoteau state de drept, ci și împrejurarea că însăși Constituția (1992) actuală cere mult mai mult. Ea cere „stat de drept democratic și social”, nu doar exaltarea a ceva ce nimeni nu contestă. În alte cuvinte, realitatea globalităţii și a globalizării ne pretind să transcendem cadrul de gândire transmis din modernitatea timpurie, organizat în jurul statului naţional, dar nu ne cer să nu mai vedem realitățile – cum ar fi, de exemplu, grava pervertire a justiției indigene prin „protocoale” secrete ale serviciilor secrete și magistraților și desemnările abuzive în funcții, care au antrenat instrumentalizarea statului însuși.

Erorile globalismului au fost deja inventariate pătrunzător. Este vorba de:
– „reducerea noii complexităţi a globalităţii şi globalizării la o dimensiune, cea economică, care este gândită de asemenea liniar, drept continuă extindere a dependenţelor de pe piaţa mondială” (Ulrich Beck, p.196);
– considerarea doar a efectelor stimulatoare pentru competiţie a dezlimitării pieţelor, nu şi a dificultăţilor pe care le generează în diferite locuri;
– reducerea globalizării la internaţionalizarea organizărilor unor puteri economice;
– încercarea de a deriva politica, ştiinţa, cultura din simpla mişcare a economiei de piaţă (p.203);
– considerarea viitorului doar din punct de vedere economic şi tehnologic, în mod liniar, ca prelungire a prezentului;
– răspândirea unui sentiment de angoasă şi groază, ce ajunge să paralizeze acţiunea politică;
– stimularea paradoxală a unui „protecţionism la negru”, ce este nu doar contradictoriu cu sine, dar şi contraproductiv sub aspect economic.

Nu ar mai fi de adăugat decât sesizarea efectelor globalismului, devenite tot mai evidente în subminarea instituțiilor democrației, inclusiv observația că globalismul acutizează fracturile și conflictele sociale – iar protestele franceze sunt probă concludentă.

Protestele vor reveni

Aceste procese se vor încheia într-o bună zi cu un rezultat sau altul. Numai că, în orice variantă, dacă orientarea societăților actuale, dictată de interese de scurtă respirație și încapsulată în noi dogme al „sfârșitului istoriei”, nu face o cotitură, protestele vor reveni în forme variate. Vor reveni, căci optica ruptă de realitate și tendința unor lideri de a se socoti pe sine în afara a ceea ce democrația permite – un fel de monarhi fără trecut și fără valori, care decid singuri și cu de la sine putere soarta milioanelor de oameni – le vor chema în actualitate.

Autor: Andrei Marga”[1]

SURSE

  1. Andrei Marga – http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=19090
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Citiți și...

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro