În efectul placebo sau în autosugestie un rol foarte important îl are credinţa. Aceasta, la nivelul psihicului, poate accesa nişte mecanisme care au efect asupra organismului

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

„Rezultatul unor cercetări recente arată că creierul unei persoane căreia i s-a administrat o substanţă placebo comandă producerea substanţelor necesare vindecării. În astfel de situaţii, corpul se comportă ca şi când i s-ar fi administrat medicamentul, la analize punându-se în evidenţă acest lucru. Iată deci că vibraţia gândului produce materie.

Mintea însă poate produce, prin puterea ei, şi efecte negative în corp, ducând organismul până la autodistrugere prin autosugestie.


În Norvegia, unui deţinut i s-a promis o scădere substanţială a pedepsei dacă era de acord să participe la un experiment care consta în secţionarea venelor de la încheietura mâinii pentru a măsura timpul scurs de la începerea sângerării până la pierderea cunoştinţei.

A fost legat la ochi şi apoi doar zgâriat la încheietura mâinii ca şi cum ar fi fost tăiat. După aceea i s-a turnat apă, puţin câte puţin, pe zgârietură pentru a-i da impresia că pierde sânge. Impactul psihic a fost atât de mare, încât după câteva minute deţinutul a decedat, crezând că a pierdut sângele.


Un alt caz este al unei persoane care s-a închis accidental într-o cameră frigorifică. În acea instituţie nu mai era nimeni ca să-i poată deschide uşa. Astfel, frica persoanei închise a luat amploare şi, cu gândul că nu va supravieţui frigului, a început să scrie ce simţea în acele momente. A fost găsită fără viaţă cu toate că acea cameră frigorifică nu era pusă în funcţiune.

În efectul placebo sau în autosugestie un rol foarte important îl are credinţa. Aceasta, la nivelul psihicului, poate accesa nişte mecanisme care au efect asupra organismului.

Ca şi în medicina alopată, în bioterapie acţionează într-o oarecare măsură şi autosugestia, însă mai mult asupra vitezei de refacere a organismului, pentru că în esenţă au loc, în primul rând, procese de echilibrare energetică.

Cum poate funcţiona autosugestia la persoane care se află în comă sau la depărtare de bioterapeut? Însănătoşirea acestor persoane se face prin tratarea corpurilor energetic şi spiritual.”

Sursa: https://m.jurnalul.ro/paranormal/fenomenul-placebo-314289.html

Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Citiți și...

Sufletul după moarte
Experimentele Philadelphia si Montauk - locul unde s-au facut calatorii in timp! Oamenii de stiinta pot face calatorii in timp, desi nu prea vor sa recunoasca asta oficial! Timp de 20 de ani Guvernul American a incercat cenzurarea cartilor lui Al Bielek, Peter Moon, Duncan Cameron, Preston Nichols si Brad Steiger despre experimentele Philadelphia si Montauk! Instalatia de la Montauk permitea materializarea gandurilor manifestate oameni!
Încă din Antichitate sunt cunoscute persoane care au avut calităţi de clarvăzători
Puterea conştiinţei
Nikola Tesla: „Pacea nu poate veni decât ca o consecință a iluminării umanității”
Pământul este împânzit de o reţea de mii de piramide care sunt construite după aceeaşi tehnologie. Aceste piramide sunt răspândite pe toate cele cinci continente, sau chiar pe fundul oceanelor. Unele piramide au în mod cert zeci de mii de ani vechime
Studiu: "Cercetătorii au descoperit motivul pentru care dozele mari de vitamina C sunt eficiente în tratamentul cancerului"
Teleportarea umana si a energiei se pot efectua fara probleme de catre oamenii de stiinta! Fizica cuantica admite capacitatea de a se teleporta si oameni! Fizicienii clasici refuza sa vorbeasca despre asta! Oamenii de stiinta au reusit sa teleporteze niste particule fotonice la o distanta de 143 km! Teleportarea umana se practica inca din cadrul proiectului Montauk, din anii '60! Corpul uman are capacitatea de a se teleporta singur, pentru cei care stapanesc Merkaba!
Jurnalul pierdut al lui Nikola Tesla
Ce nu face niciodată un om inteligent
Polul Nord, o zonă a misterelor
Energia Orgonica - energia universala a vietii, esentiala pentru sanatatea oamenilor ! Wilhelm Reich a murit in inchisoare, dupa ce a facut publica aceasta descoperire !
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...