În Rusia, există Muntele Yamantau şi oraşul Mezhgorye, care adăpostesc, din câte se pare, unul dintre cele mai mari secrete ale Rusiei

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“În Rusia, există Muntele Yamantau şi oraşul Mezhgorye (cunoscut sub numele de Beloretsk 15 şi Beloretsk 16), care adăpostesc, din câte se pare, unul dintre cele mai mari secrete ale Rusiei.

Mezhgorye are statut de oraş închis, prin urmare nu sunt indicatoare către el şi nu trebuie să apară pe alte hărţi decât pe cele clasificate. Scanările din satelit realizate la sfârşitul anilor ’90 i-au făcut pe americani să suspecteze existenţa unui buncăr antinuclear în masivul Yamantau. De asemenea, proiectul de sub Muntele Yamantau a fost asociat cu aşa-zisa „Mână Moartă“, adică puterea de comandă nucleară şi sistemul de control al rachetelor strategice.


De-a lungul timpului, oficialii americani au cerut omologilor ruși explicaţii cu privire la facilităţile din Mezhgorye şi din preajma muntelui Yamantau, iar de fiecare dată explicaţiile au fost diferite, variind de la existenţa unui sit minier sau a unei zone pentru depozitarea alimentelor şi până la un bucăr destinat protejării liderilor importanţi din Rusia în cazul unui război nuclear.

Tot în Rusia, de data aceasta în Moscova, există, se pare, un sistem secret de linii de metrou care sunt paralele cu cele ale metroului public și chiar le-ar depăși în lungime. Din câte se pare, metroul are 4 linii şi 50 până la 200 de metri adâncime şi ar face legătura între Kremlin şi cartierul Serviciului General de Securitate sau aeroporul Vnukovo 2, precum şi alte locuri de importanţă națională.


Reţeaua ar fi fost construită în timpul mandatului lui Stalin, iar KGB-ul le-a dat numele de cod D-6. Existenţa neconfirmată, dar nici infirmată a Metroului 2 din Moscova reprezintă în acelaşi timp o atracţie pentru fanii conspiraţionişti, dar şi principalul obstacol în vizitarea tunelurilor.”[1]

SURSE

  1. https://www.gds.ro/Magazin/2012-04-26/Pe-aici-nu-se-trece/
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...