Industria Farmaceutică și Familia Rockefeller

by “Cartelul american Rockefeller Acest cartel farmaceutic american a avut o altfel de implicare şi abordare la nivel global, cu scopul promovării industriei farmaceutice a la long, în viaţa oamenilor. Spre finele secolului XIX Rockefeller deţinea şi controla 95% din tot petrolul produs în Statele Unite. Devenise miliardarul numărul unu din […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Cartelul american Rockefeller

Acest cartel farmaceutic american a avut o altfel de implicare şi abordare la nivel global, cu scopul promovării industriei farmaceutice a la long, în viaţa oamenilor. Spre finele secolului XIX Rockefeller deţinea şi controla 95% din tot petrolul produs în Statele Unite.


Devenise miliardarul numărul unu din America. Din primii ani ai secolului XX, Rockefeller a început să dea bani fundaţiilor, fondurilor, centrelor de cercetare şi institutelor care urmau să promoveze toate medicamentele pe care chimiştii lui trebuiau să le descopere în anii următori.

Dar cum să convingi opinia publică, când existau atâtea metode alternative – remedii homeopate, medicini tradiţionale cu remedii specifice şi eficiente, osteopatie, chiropraxie etc., cum să convingi oamenii să înceapă să ia în exclusivitate medicamente?


Şcoli medicale alopate şi tratament alopat – aproape în exclusivitate

De la începutul secolului XX, Rockefeller a început să infuzeze capital în acţiunea de promovare a medicinei alopate. În 1910 Consiliul Educaţiei Generale Rockefeller a furnizat 600 de milioane de dolari instituţiilor de educaţie medicală alopată (Barbara Griggs – „Green Pharmacy”).

Cuvântul „alopatie” înseamnă tratarea bolii cu substanţe chimice dure. Raportul Flexner din 1910 a reuşit să elimine şcolile medicale homeopate şi toate medicamentele naturale în întreaga SUA. Raportul a fost finanţat şi promovat de Fundaţia Carnegie şi Consiliul Educaţiei Generale Rockefeller. Acest raport a „ajutat” la reducerea la jumătate a numărului de colegii medicale până în 1930. În 1977, declaraţia de la Alma Ata a internaţionalizat, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „recomandările” raportului Flexner.

Raportul, numit şi Buletinul nr. 4 al Fundației Carnegie, cerea şcolilor medicale americane să impună standarde mai ridicate la admitere şi la absolvire, şi să adere strict la protocoalele ştiinţifice în ceea ce priveşte predarea şi cercetarea. Multe dintre şcolile medicale americane au fost astfel eliminate pentru că nu puteau respecta standardele impuse. Înainte de apariţia raportului Flexner, medicina „modernă” trebuia să facă faţă unei competiţii viguroase care venea din partea osteopatiei, medicinei chiropractice, medicinei eclectice, naturopatiei şi homeopatiei.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Asociaţia Medicală Americană făcea lobby peste tot pentru standardizarea învăţământului medical. Astfel, după impunerea acestui raport, şcolile medicale în care se predau diferite discipline de genul medicină eclectică, naturopatie, homeopatie, au fost somate să renunţe la aceste cursuri sau altfel îşi vor pierde acreditarea şi susţinerea economică.

Majoritatea opiniei publice şi, în mod virtual, toţi medicii cred astăzi în superioritatea medicinei alopate, ştiinţifice. Totuşi, homeopatia şi medicinele tradiţionale au reuşit să supravieţuiască, ca nişte flori rare, în întreaga lume.

La modul global, prin acea mişcare strategică de inspiraţie Rockefeller care a urmărit eliminarea medicinilor naturale, s-a ajuns la o medicină a corpului fizic şi nu a fiinţei umane în ansamblul ei. O medicină care tratează boli, nu oameni. O medicină care promovează substanţe chimice de sinteză şi nu substanţe naturale, pentru refacerea sănătăţii.

Relaţia Rockefeller–Farben

Această relaţie datează de mai bine de trei sferturi de secol, din anii ’20.
Al doilea război mondial s-a desfăşurat cu tetraetilul de plumb, necesar pentru combustibilul avioanelor, care era livrat de americani (firmele Rockefeller) atât englezilor cât şi nemţilor!

Înainte de cel de-al doilea război mondial, doar Standard Oil (al cărui fondator şi preşedinte era John D. Rockefeller), Du Pont şi General Motors puteau produce tetraetil de plumb. În 1938, managerul de la Standard Oil, Walter Teagle, a ajutat I.G. Farben să cumpere 500 de tone de tetraetil de plumb. În 1939 cei de la I.G. Farben au reuşit să mai cumpere o cantitate de tetraetil de plumb în valoare de 15 milioane de dolari.

După ce a început războiul în Europa, englezii s-au supărat pe americani pentru că au comercializat spre Germania materiale strategice. Dar se pare că americanii nu se opriseră din aceste vânzări. Standard Oil a schimbat imediat înregistrarea vaselor care livrau petrol nemţilor, pentru a evita cercetările sau sechestrele britanice. Vasele americane au continuat să care petrol în insulele Canare, unde încărcau petrolierele nemţeşti care mergeau spre Hamburg.

Cel care urma să devină preşedinte, Harry S. Truman, a spus la momentul respectiv că relaţia Rockefeller-Farben „se apropie de trădare” (afirmaţie mult prea blândă faţă de realitate).

În 1941 compania Standard Oil din New Jersey era cea mai mare companie petrolieră din lume, controlând 84% din piaţa americană de petrol. Banca acestei companii era Chase, iar deţinătorii băncii erau Rockefellerii. După Rockefelleri, al doilea deţinător de acţiuni la Standard Oil era I.G. Farben.

La finele războiului, când americanii au intrat în Germania şi au ajuns la Frankfurt, au fost uimiţi să găsească intacte toate clădirile I.G. Farben şi imensa fabrică. Piloţii americani au demolat orice altă clădire din oraş în afară de I.G. Farben. Ceea ce nu ştiau cei care au observat aceasta era că Secretarul de Război american, Robert P. Patterson, era avocatul familiei Rockefeller, numit de preşedintele Roosevelt la ordinele lui Rockefeller, şi era proaspăt ieşit din Dillon, Read and Co. Concernul Dillon-Read era o sucursală Rockefeller şi în acelaşi timp banca ce finanţa I.G. Farben.

Corespondentul de război al CBS News, Paul Manning, raporta că pe 10 august 1944, partenerii Rockefeller-Farben au mutat „capitalul lor de zbor” prin băncile afiliate din America, Germania, Franţa, Anglia şi Elveţia. Astfel au putut continua fără probleme afacerile în domeniile pe care le-au dorit, inclusiv în mult promiţătorul domeniu farmaceutic.

Dacă tragem o linie ca să vedem cine a beneficiat de pe urma războiului, ce observăm? Farben a testat medicamente, vacinuri, gaze toxice pe deţinuţii din lagăre, i-a folosit pentru a munci în fabrica Monowitz, a vândut cauciucuri, combustibil şi gaz de luptă armatei germane.

Rockefeller a vândut petrol şi tetraetil de plumb pentru luptă atât armatei americane, cât şi nemţilor, şi a urmărit distrugerea şcolilor de medicină tradiţională, homeopatie şi promovarea alopatiei şi, implicit, a industriei farmaceutice. Rezultatul obţinut: războiul a reprezentat un profit extraordinar pentru cele două carteluri.”[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7053
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro