Iranul acuză SUA că utilizează informații false pentru a ataca Siria și că Washingtonul se află de partea organizațiilor teroriste Al-Qaeda și ISIS
„Iranul, acuzații dure la adresa americanilor
Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a acuzat vineri SUA că utilizează ”informații false” pentru a ataca Siria și că Washingtonul ”se află de partea” grupărilor jihadiste Al-Qaida și Statul Islamic (SI), relatează AFP, citată de Agerpres.
”Statele Unite l-au ajutat (pe fostul președinte irakian) Saddam Hussein să folosească arme chimice împotriva Iranului în anii 1980. Prin urmare, ele au folosit informații false referitoare la armele chimice, mai întâi (pentru a ataca Irakul) în 2003 și acum în Siria”, a scris pe Twitter ministrul iranian, a cărui țară este un aliat apropiat regimului lui Bashar Al-Assad.
”După mai puțin de două decenii de la atentatele din 11 septembrie 2001, militarii americani luptă chiar de partea Al-Qaida și a Statului Islamic în Yemen și în Siria”, a acuzat Zarif într-o a doua postare pe Twitter.
Cu puțin timp mai înainte, purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene a condamnat puternic loviturile aeriene americane întreprinse vineri împotriva unei baze militare din centrul Siriei, aceasta fiind prima acțiune militară americană împotriva regimului lui Assad.”[1]
SURSE
- http://www.cotidianul.ro/iranul-acuzatii-dure-la-adresa-americanilor-298985/
- Foto: Facebook/The Mind Unleashed
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.