Israelul recunoaște că i-a susținut pe teroriștii din Siria, care luptă împotriva lui Președintelui Bashar al-Assad

by “Israelul recunoaște războiul său din Siria Ani de zile, statul evreu a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi jucat un rol esențial în finanțarea și înarmarea insurgenței contra președintelui Bashar al-Assad în Siria, iar liderii de la Ierusalim au refuzat să facă vreun comentariu atunci când au fost confruntați […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Israelul recunoaște războiul său din Siria

Ani de zile, statul evreu a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi jucat un rol esențial în finanțarea și înarmarea insurgenței contra președintelui Bashar al-Assad în Siria, iar liderii de la Ierusalim au refuzat să facă vreun comentariu atunci când au fost confruntați cu dovezi concludente în privința armamentului israelian ajuns în mâinile unor grupări rebele, conectate cu rețeaua teroristă Al-Qaeda. Pentru prima oară, un lider israelian confirmă acum ajutorul militar acordat insurgenților sirieni de către Israel.


Aflat la sfârșit de mandat, șeful Statului Major al armatei israeliene, Gadi Eisenkot, a devenit prima oficialitate israeliană care recunoaște că statul evreu le-a furnizat arme rebelilor sirieni, purtând, în același timp, un „război invizibil în Siria”, care a constat în „mii de atacuri”. Într-un interviu acordat publicației britanice „Sunday Times”, Eisenkot mărturisește că armata israeliană nu le-a oferit combatanților care luptă pentru înlăturarea lui Bashar al-Assad doar „ajutoare umanitare”, așa cum declara conducerea de la Ierusalim până acum.

Cu toate acestea, el susține că Israelul a oferit insurgenților „armament ușor”, pentru „autoapărare”, în pofida relatărilor și dovezilor care, în ultimii ani, au dezvăluit un amplu program israelien pentru înarmarea și finanțarea regulată a numeroase grupări rebele, inclusiv a celor afiliate la rețeaua teroristă Al-Qaeda din Siria, notează site-ul „ZeroHedge”.


Ani de zile, guvernul de la Damasc a acuzat Israelul că, în parteneriat cu state occidentale și țări din Golf, precum SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Qatar și Turcia, au finanțat și înarmat insurgența declanșată de Al-Qaeda și organizația Stat Islamic, într-un plan secret menit să ducă la înlăturarea regimului condus de al-Assad și a aliaților săi din Siria, Iranul și gruparea Hezbollah.

În același interviu, Eisenkot a mai recunoscut că „am acționat într-o zonă controlată de ruși, atacând câteodată ținte aflate la un kilometru sau doi de pozițiile rușilor”. De altfel, șeful armatei israeliene a admis că, în total, statul evreu a lansat „mii de atacuri” pe teritoriul sirian.

„Am declanșat mii de atacuri (în ultimii ani), fără asumarea responsabilității și fără atribuirea de merite”, a spus el. Mai mult, a adăugat Eisenkot, Israelul a lansat 2.000 de bombe asupra unor obiective iraniene din Siria, doar în 2018. Ținând cont de faptul că liderii israelieni au vorbit până acum de „sute” de atacuri, mărturisirea neașteptată a lui Eisenkot confirmă starea de facto a războiului deschis dintre Israel și Siria, izbucnit încă din 2013, atunci când Ierusalimul a anunțat începerea raidurilor aeriene asupra teritoriului sirian.

„Mărturisire” la comandă?

Declarațiile surprinzătoare oferite de Eisenkot au loc într-un moment în care Casa Albă a anunțat continuarea operațiunilor de pregătire a retragerii americane din Siria, decizie care a alarmat conducerea israeliană, îngrijorată de întărirea pozițiilor iraniene în apropierea granițelor statului evreu. Cuvintele lui Eisenkot par astfel un avertisment adresat Teheranului, prin care Israelul anunță intensificarea atacurilor contra obiectivelor iraniene din Siria.

Le dau iranienilor un sfat: plecați repede din Siria, deoarece noi vom continua energic aceeași politică de atac, fără teamă și fără încetare”.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului“[1]

“ISIS cere scuze Israelului pentru atacarea forţelor sale militare

Un fost ministru israelian al Apărării, intenţionat sau din greşeală, a dezvăluit faptul că Israelul dispune de un canal de comunicare cu o celulă a Statului Islamic ce operează în Înălţimile Golan. Fostul ministru a mai susţinut că militanţii jihadişti şi-au cerut scuze, în cel puţin un caz, pentru atacarea forţelor armate israeliene.

Într-un incident bizar care în mod sigur va stârni întrebări în legătură cu apropierea – fără a vorbi despre fluxul de fonduri – dintre Israel şi grupul jihadist Statul Islamic (cunoscut şi sub numele de ISIS sau Daesh), un fost ministru israelian al Apărării, citat de ziarul Times of Israel, a declarat că militanţii jihadişti au cerut scuze Tel Aviv-ului cel puţin o dată pentru că au atacat din greşeală soldaţi ai Forţelor de Apărare Israeliene în teritoriul ocupat al Înălţimilor Golan. Dezvăluirea ar putea, de asemenea, să clarifice oarecum de ce, după ce au atacat aproape orice religie şi etnie a regiunii, practic nu a fost documentat niciun atac al Statului Islamic asupra Israelului sau a cetăţenilor săi.

Discutând despre politica israeliană mai largă a “neutralităţii” în Siria, fostul ministru israelian al Apărării, Moshe Ya’alon, a recunoscut din greşeală că Israelul are deschis un canal de comunicare cu o celulă a Statului Islamic care operează în Înălţimile Golan.

“A existat un caz recent când Daesh a deschis focul şi şi-a cerut scuze”, a declarat Ya’alon sâmbătă, fiind citat de ziarul Times of Israel.

Când i s-a cerut să detalieze controversata declaraţie, biroul lui Ya’alon a refuzat să facă acest lucru. Forţele de Apărare Israeliene (FAI) au refuzat, la rândul lor, să comenteze. Conform legii israeliene, orice comunicare cu teroriştii este considerată ilegală, decât dacă, bineînţeles, Israelul consideră pe ascuns că ISIS nu este un grup terorist.

Ya’alon a deţinut funcţia de ministru al Apărării începând din 2013 până când şi-a dat demisia în mai 2016, iar comentariile sale aparent au făcut referire la primul incident direct care a implicat ciocniri între forţele israeliene şi teroriştii Daesh. În acest incident, care a avut loc în noiembrie 2016, celula Shuhada al-Yarmouk, care a jurat loialitate Statului Islamic, a făcut un schimbat de focuri cu forţele israeliene după ce Brigada Golani a FAI a trecut dincolo de un gard de securitate în Siria pentru a desfăşura o “ambuscadă”.

În timp ce poziţia oficială a Israelului urmăreşte neutralitatea în conflictul sirian, regimul din Tel Aviv a atacat de câteva ori obiective militare siriene în interiorul Siriei – în cel mai recent incident, avioane de luptă israeliene au atacat poziţii ale armatei siriene sub pretextul că doreau să împiedice un presupus transfer de arme către Hezbollah, un grup libanez pe care Israelul îl consideră terorist. Luna trecută, Tel Aviv a confirmat că a desfăşurat lovituri aeriene asupra mai multor obiective în Siria, după ce Damascul şi-a activat sistemul de apărare aeriană împotriva avioanelor de luptă israeliene.

Deşi premierul israelian Benjamin Netanyahu a justificat incursiunile repetate, explicând că avioanele de luptă ale FAI au vizat un convoi de arme al grupului Hezbollah, Damascul a afirmat că loviturile israeliene au ajutat doar Statul Islamic şi alte grupuri teroriste. La începutul acestei luni, preşedintele sirian Bashar al-Assad a învinuit din nou Israelul că ajută militanţii să îi terorizeze ţara.

“Puteţi presupune că aceşti terorişti luptă pentru Israel. Dacă ei nu fac parte din armata israeliană, atunci ei luptă pentru Israel. Israelul are obiective comune cu Turcia, SUA, Franţa, Marea Britanie, Arabia Saudită, Qatar şi alte ţări”, a declarat Assad, fiind citat de Ynet.

“Israelul depune eforturi pentru a-i ajuta pe aceşti terorişti în orice loc în care avansează armata siriană. Israelul atacă într-o formă sau alta pentru a oferi [teroriştilor] asistenţă şi pentru a opri avântul armatei siriene în faţa teroriştilor”, a adăugat liderul sirian.”[2]

Interesul Israelului este acela de a ocupa Siria. Vorbim de un stat fara granite, fara Constitutie, aflat intr-o continua expansiune, care se autointituleaza “singura democratie din Orientul Mijlociu”.

SURSE

  1. https://jurnalul.antena3.ro/stiri/externe/israelul-recunoaste-razboiul-sau-din-siria-797191.html
  2. http://epochtimes-romania.com/news/isis-cere-scuze-israelului-pentru-atacarea-fortelor-sale-militare—260362
  3. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Citiți și...

„Polițiștii lui Allah” au ajuns și în inima Europei. Apărătorii legii islamice vânează femeile care „au ales calea greșită”
Carla Ortiz, după opt luni petrecute în mijlocul evenimentelor din Siria, denunță propaganda occidentală
Facebook strânge și informațiile celor care nu folosesc rețeaua
Putin: "Rusia e capabilă să se întoarcă militar în Siria în câteva ore, dacă e nevoie"
Donald Trump, omul împotriva Noii Ordini Mondiale, a devenit noul Președinte al SUA! Iluminații (George Soros, Rothschild, Rockefeller etc.) au pierdut! Donald Trump: „Nu vom mai preda această țară și poporul ei cântecului fals, insidios și manipulator al Globalismului”
Mesajele subliminale din muzica, filme, jocuri, reclame si influenta negativa asupra mintii umane
Miliardarul american Jim Rogers: "Vine cea mai mare criză economică. Vor fi țări în faliment, bănci, spitale și universități închise"
George Soros și stânga radicală în spatele protestelor anti Trump
Scopul declarat al masoneriei este distrugerea suveranitatii statelor pentru a crea Noua Ordine Mondiala cu un Guvern Masonic Totalitar! Din acest motiv avem: Uniunea Europeana, Uniunea Nord-Americana, Uniunea Asiatica si Uniunea Africana!
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic: "NATO ne-a distrus țara și ne-a omorât copiii"
O lamentabilă decădere morală. Comitetul ONU pentru Drepturile Omului intenționează să „impună” legalizarea universală a avortului în numele dreptului la viață
În 1963, preşedintele SUA, John Fitzgerald Kennedy, a emis un ordin executiv (ordinul cu nr. 11110) prin care a autorizat Trezoreria SUA să tipărească dolari. El urmărea în felul acesta să stopeze frauda prin care Federal Reserve extorca poporul american prin bani falși pentru care lua și dobândă
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro