Istoria secretă a asasinatelor care au fost comise de serviciile secrete ale Israelului

by “Cartea jurnalistului Ronen Bergman, Raise and Kill First. The Secret History of Israel’s targeted assassinations, vorbeşte despre operaţiunile Israelului care au stârnit atât de multe controverse în Occident. O prezentare a acesteia, semnată de Gabriel Bejan. Un sfat din Talmud spune astfel: „Dacă cineva vine cu intenţia să te […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Cartea jurnalistului Ronen Bergman, Raise and Kill First. The Secret History of Israel’s targeted assassinations, vorbeşte despre operaţiunile Israelului care au stârnit atât de multe controverse în Occident. O prezentare a acesteia, semnată de Gabriel Bejan.

Un sfat din Talmud spune astfel: „Dacă cineva vine cu intenţia să te omoare, ridică-te şi omoară-l tu primulˮ. Plecând de la această învăţătură bine cimentată în mentalitatea iudaică, jurnalistul de investigaţii Ronen Bergman, cel mai bun reporter specializat în serviciile secrete israeliene, a publicat anul trecut o istorie a operaţiunilor secrete ale comunităţii de intelligence din Israel, foarte bine primită în toată presa mare occidentală. Cartea se numeşte Raise and Kill First. The Secret History of Israel’s targeted assassinations.


Subiectul este cu atât mai fascinant cu cât are în centrul său nu neapărat ideea de operaţiune sub acoperire, ci programele de „targeted assassinationsˮ (asasinate ţintite) coordonate de statul Israel, concept care a stârnit în Vest multe controverse din perspectiva drepturilor omului. În lipsa unei traduceri standard acceptate în limba română, se poate traduce această formulă prin „operaţiuni de eliminare a unor ţinte pe care statul Israel le consideră inamiciˮ. Corelează asta în logica luptei împotriva terorismului şi vei înţelege mai uşor care este scopul acestor operaţiuni.

Uciderea ţintelor


Programele de „targeted killingˮ au început să fie folosite după încheierea celui de-al doilea Război Mondial, iar Ronen Bergman susţine că Israelul a recurs mai des la ele decât oricare altă ţară occidentală. În Vest, ele sunt interzise.

În 2006, Curtea Supremă din Israel a statuat că acest tip de operaţiuni reprezintă o formă legitimă de apărare a ţării împotriva terorismului (până atunci, ele nu erau reglementate) şi a definit condiţiile punerii în aplicare a acestor operaţiuni. Acţiunile sunt declanşate printr-un ordin al premierului, iar la şedinţele în care sunt decise dacă anumite personaje considerate „ţinteˮ vor fi ucise, participă conducerea Mossad (serviciul de informaţii extern al Israelului), membri ai serviciului de informaţii intern (Shin Bet), membri ai Israel Defence Forces (IDF) şi, uneori, chiar şi un rabin.

Înainte de implementarea unei astfel de operaţiuni, agenţiile secrete sunt obligate să urmeze nişte proceduri. Ca regulă generală, este preferabil să fie arestată ţinta despre care există informaţii certe că pune la cale atacuri asupra cetăţenilor israelieni sau coordonează atacatori, iar decizia de lichidare a acelei ţinte se ia doar dacă ea justifică minimalizarea pierderilor de vieţi omeneşti. Curtea Supremă le-a interzis să pună în aplicare operaţiunile de „targeted killingˮ în situaţiile în care comunitatea de intellingence deţine informaţii că în zonă se află copii. Pentru a evita erorile, identitatea persoanei care urmează să fie ucisă este necesar să fie confirmată de două surse independente una de cealaltă, în acelaşi timp.

Bergman nu ocoleşte nici situaţiile din trecut în care au existat erori de identificare şi dezvăluie o acţiune din iulie 1973, când Mossadul a ucis un marocan nevinovat, care era chelner într-un orăşel din Norvegia, pentru că îl confundase cu Ali Hassan Salameh, teroristul care plănuise uciderea atleţilor israelieni în timpul Olimpiadei de la Munchen, din anul 1972.

Să fim bine înţeleşi, acest tip de eliminare a unor personaje considerate ostile statului Israel din perspectiva terorismului nu schimbă sistemul de legi aplicabile cetăţeanului simplu. Crima, potrivit sistemului judiciar din Israel, rămâne una dintre cele mai grave infracţiuni, dacă ea este săvârşită de cetăţenii obişnuiţi, şi este sancţionată ca atare.

Ce afli din lumea închisă a serviciilor secrete

De la înfiinţarea sa în 1948, statul Israel a coordonat aproximativ 2300 de operaţiuni de asasinare, în urma cărora au fost ucise mii de ţinte. Chestiunea devine controversată cu atât mai mult cu cât Ronen Bergman dezvăluie că au existat operaţiuni ratate, în care au fost ucise persoane nevinovate sau au existat victime colaterale. Acest tip de subiect va fi întotdeauna înconjurat de dileme etice: sunt justificate aceste acţiuni împotriva unor ţinte considerate teroriste, cu riscul de a ucide şi oameni nevinovaţi?

Autorul evită sentinţe, însă, prin bogăţia informaţiilor cu care descrie fiecare operaţiune în parte, invită cititorul să tragă singur concluziile. Conflictul israeliano-palestinian, de pildă, este atât de complicat, încât este imposibil să nu apară victime colaterale de o parte şi de cealaltă.

Pentru documentarea acestei istorii, Ronen Bergman, care deţine şi un doctorat în istorie la Cambridge, a lucrat şapte ani, timp în care a înregistrat în jur de o mie de interviuri cu oficiali de rang înalt politic, cu personaje din conducerea serviciilor secrete israeliene, care implementau aceste operaţiuni, sau cu simpli „operativiˮ. În acelaşi timp, Bergman a avut acces la informaţii clasificate, pentru a verifica acurateţea unor operaţiuni cunoscute deja publicului şi pentru a face publice altele cu totul neştiute.

Bergman observă că, de-a lungul timpului, a existat puţină coordonare între Mossad, Shin Bet şi AMAN (serviciul secret al armatei israeliene), pentru strângerea informaţiilor şi implementarea acestor operaţiuni, paradigma schimbându-se însă după septembrie 2000, când civilii şi membrii acestor unităţi militare au început să lucreze sub acelaşi acoperiş. Consecinţa acestor strângeri de rânduri? Dacă în anul 2000 au fost puse în practică 24 de „targeted assassinationsˮ, trei ani mai târziu numărul acestora crescuse la 135.

Cronologic, cartea lui Bergman începe cu atacurile mişcării subterane sioniste împotriva ţintelor britanice din timpul Mandatului britanic (1922-1948) şi se termină cu o versiune nouă despre operaţiunea de ucidere a oamenilor de ştiinţă din domeniul nuclear, care lucrau pentru Iran.

Capitolele volumului ating operaţiuni care au devenit celebre în lume, cum ar fi capturarea nazistului Adolf Eichmann şi aducerea lui în Israel, operaţiunea de eliminare a oamenilor de ştiinţă germani care lucrau pentru Egipt, în timpul regimului lui Nasser, războiul prelungit al Mossadului împotriva Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, operaţiunea Pace pentru Galileea, „afacerea Bus 300ˮ din 1984, în care conducerea Shin Bet a ordonat execuţia a doi activişti palestinieni, iar apoi a depus mărturie mincinoasă privind implicarea ei în această operaţiune, decapitarea conducerii Hamas în timpul celei de-a doua Intifada (2000-2005) şi multe altele.

Bergman nu se sfieşte să spargă şi legende care au făcut înconjurul lumii. El susţine că, după succesul operaţiunii Eichmann, în urma căreia Hannah Arendt definea „banalitatea răuluiˮ, Mossad nu a mai găsit oportun să aloce energie pentru prinderea naziştilor răspândiţi în lume, pentru că ameninţările Israelului erau cu totul altele.

Deşi abundă în operaţiuni care, aşa cum justifică establishmentul, au schimbat procesul de decizie în multe momente tensionate ale Orientului Mijlociu, sunt analizate şi unele eşecuri răsunătoare.

Unul dintre ele s-a petrecut în septembrie 1997 când o echipă de opt memebri Mossad, la ordinul premierului Benjamin Netanyahu, a încercat să-l ucidă pe Khaled Mashal, care atunci deţinea funcţia de şef al mişcării Hamas din Iordania. Israelienii care intraseră în Iordania cu paşapoarte canadiene false, l-au atacat pe la spate pe Mashal, în timp ce acesta voia să intre în clădirea în care lucra, în ideea de a-i inocula un gaz otrăvitor în ureche. La scurt timp, doi dintre agenţii Mossad au fost prinşi de poliţiştii iordanieni. După incident, regele Hussein i-a cerut lui Netanyahu să-i spună antidotul pentru otravă, ameninţând cu ruperea relaţiilor diplomatice. La început, Netanyahu a refuzat, însă, cum relaţiile diplomatice se complicau foarte mult, preşedintele SUA Bill Clinton a intervenit şi l-a convins pe premierul israelian să ofere antidotul cu care medicii iordanieni i-au salvat viaţa lui Mashal. În urma acestei operaţiuni ratate, şeful Mossad, Dany Yatom, a demisionat.

Românul Ion Pacepa apare în operaţiunile Mossadului

Plină de informaţii care ating toată istoria complicată a conflictelor din Orientul Mijlociu, cartea lui Ronen Bergman aduce în discuţie inclusiv serviciile de informaţii româneşti, din timpul generalului Ion Pacepa, fost şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) al României comuniste, consilier personal al dictatorului Nicolae Ceauşescu, care ar fi fugit la americani. Jurnalistul abordează în detaliu planurile Mossad, coordonate de premierul Ariel Sharon, care dezvoltase o obsesie de a-l elimina pe rivalul şi liderul palestinian, Yasser Arafat. Deşi au existat eşecuri din partea Mossad de asasinare a liderului palestinian, jurnalistul sugerează, fără a putea da încă informaţii sigure, că moartea misterioasă prin otrăvire, la Paris, a lui Arafat, s-ar datora Mossadului.

„Dacă aş şti răspunsul la întrebarea cine l-a ucis pe Yasser Arafat, nu aş putea să o scriu în această carte, nici măcar nu aş putea să scriu că eu ştiu răspunsul. Cenzura militară din Israel îmi interzice să discut acest subiectˮ, scrie Bergman în cartea sa.

La nivel de imagine, această abordare avantajează totuşi Mossad, lăsând deschisă portiţa că agenţia este atât de puternică, încât l-a putut elimina inclusiv pe liderul simbol al palestinienilor.

Bergman susţine că Mossad ar fi pus mâna pe o înregistrare compromiţătoare, realizată de oamenii lui Pacepa, în timpul vizitei liderului palestinian la Bucureşti, cu imagini în care el ar fi întreţinut relaţii sexuale cu bodyguarzii săi, ipoteză care există de altfel şi în cartea lui Pacepa Orizonturi roşii. Informaţia nouă pe care o susţine Bergman este că acea casetă ar fi ajuns în mâinile israelienilor, iar Ariel Sharon a fost pe punctul de a distribui imaginile pe internet pentru compromitere.

„Sharon a renunţat la această idee dezagreabilă când Israelul şi-a atins obiectivele prin alte metode – convingând administraţia SUA că Arafat este incorigibil. Israel a strâns probe indubitabile privind implicarea lui Arafat în contrabanda cu arme, cunoscută drept Afacerea Karine A, vasul cu care erau aduse din Iran grupuri de terorişti în Teritoriile Palestinieneˮ, scrie jurnalistul.

Ce fel de oameni caută Mossad, ca să-i transforme în agenţi secreţi

Procesul de recrutare al Mossad s-a rafinat de-a lungul timpului, tocmai pentru a garanta succesul operaţiunilor din Orientul Mijlociu. După eşecul spionului Eli Cohen, infiltrat în sfera militară a aparatului de stat sirian, deconspirat de sirieni şi condamnat la moarte, Mossad a devenit mult mai sever în selecţia agenţilor care lucrau sub acoperire în ţări ostile. Mai întâi, este necesar să fie spus că agenţia avea acces la baza de date a populaţiei şi o primă selecţie se făcea fără ca nimeni să ştie. O a doua condiţie era să fie format deja de armata israeliană, ceea ce este des întâlnit în Israel, întrucât în această ţară armata este obligatorie atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

„Candidatul perfect avea prezenţă europeană, unul care putea să treacă drept turist sau om de afaceri dintr-o ţară ai cărei cetăţeni erau bine primiţi în lumea arabă. Un grup de potenţiali recruţi consta în copiii intelectualilor israelieni sau ai corpului diplomatic israelian, care petrecuseră mult timp peste hotare din cauza locurilor de muncă ale părinţilor lor. Dar majoritatea recruţilor era alcătuită din imigranţi care trăiseră în ţările lor natale până la maturitate. În cazuri foarte rare, Caesarea (o unitate secretă) recruta un evreu care încă trăia în afara Israelului, pentru că avea un avantaj evident: nu mai era necesar să fie instruit pentru a juca rolul unui non-israelianˮ, explică Bergman.

Profilul psihologic pentru a fi primit în lumea spionilor israelieni? Să fii echilibrat psihic, inventiv în a gestiona situaţii noi, dar să calculezi bine riscurile, pentru a nu pune în pericol operaţiunea, să ştii să disimulezi sau să-i minţi uşor pe alţii, dar să nu-ţi minţi niciodată superiorul şi să fii bun vorbitor de limbi străine. Cine e atras de această lume? Cei cărora le plac aventurile şi nefericiţii în căsnicii. Ambele variante erau acceptate. Mossad susţine că nefericirea de acasă, pusă în slujba statului, poate aduce foloase.”[1][2]

SURSE

  1. https://www.vice.com/ro/article/d3m4dq/asasinatele-facute-de-serviciile-secrete-ale-israelului
  2. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=19800
  3. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro