Istoria secretă a manipulării: experimentele şi planurile criminale elaborate de Institutul Tavistock

by “de Vlad Petreanu “Am văzut un om de afaceri echilibrat şi sigur pe el, care a intrat în laborator zâmbind încrezător. În mai puţin de 20 de minute era chinuit de ticuri şi se afla în pragul unei crize de nervi. Se tot trăgea de lobul urechilor şi îşi […]
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“de Vlad Petreanu

“Am văzut un om de afaceri echilibrat şi sigur pe el, care a intrat în laborator zâmbind încrezător. În mai puţin de 20 de minute era chinuit de ticuri şi se afla în pragul unei crize de nervi. Se tot trăgea de lobul urechilor şi îşi frângea mîinile. La un moment dat şi-a lăsat capul în palme şi a murmurat: Dumnezeule, opriţi-vă! Şi totuşi a continuat să execute fiecare instrucţiune a experimentatorului şi s-a supus până la capăt.” S. Milgram, 1963 (concluzii în urma unor experimente de manipulare)


Subiectul conspiraţiei planetare fascinează şi intrigă publicul larg. Dezvăluirile făcute mai ales în ultimii ani au aruncat lumină asupra faptului că există o gigantică şi monstruoasă conspiraţie care urmăreşte să ia în stăpânire întreaga planetă. Manipularea este una dintre armele de temut folosită de conspiratori pentru a-şi ascunde scopurile reale şi pentru a controla publicul larg.

Mulţi oameni se îndoiesc că ar putea exista o conspiraţie pe o scară atât de largă. Unii cer probe, dar atunci când le găsesc le neagă existenţa sau le consideră irelevante. Alţii rămân indiferenţi, spunând că au probleme mai importante de rezolvat pentru a supravieţui într-o societate concurenţială. Vedem cum în mod paradoxal toţi aceştia reacţionează exact aşa cum sunt programaţi, în timp ce neagă în continuare existenţa programării. Bernard Levin dezvăluie în cartea sa “Time Perspective and Morale” cum au fost şi sunt utilizate astfel de mecanisme.


“Profilarea” creierelor – arma războiului psihologic

În jargonul conspiratorilor, tehnicile de influenţare şi manipulare se numesc „profilare”. Odată ce vom înţelege cât de uşor de realizat este aceasta, la nivel de individ sau de grup, pe toate nivelurile ierarhice, prin inducerea unor reflexe condiţionate, conspiraţia nu va mai fi un mister pentru nimeni.

Profilarea este o tehnică elaborată în 1922 în Marea Britanie, la comanda Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale (RIIA). La acel moment, maiorul John Rawlings Reese a înfiinţat în cadrul Universităţii din Sussex cea mai mare instituţie de „spălare a creierului” din lume – Institutul Tavistock pentru Relaţii Umane. Acest institut a devenit ulterior nucleul Biroului de Război Psihologic al Marii Britanii. Rezultatele cercetărilor lui Reese şi-au dovedit aplicabilitatea prin faptul că au fost verificate pe optzeci de mii de cobai umani (soldaţi luaţi prizonieri de armata britanică) supuşi mai multor forme de experiemente.

Utilizând metodele de manipulare a maselor concepute la Tavistock de John Rawlings Reese, populaţia SUA a fost uşor de convins să participe la al Doilea Război Mondial. În urma acestui succes, sub îndrumarea doctorului Kurt Lewin, a fost înfiinţat Biroul de Servicii Strategice – OSS (Office of Strategic Services), predecesor al CIA (Central Intelligence Agency) considerat ca fiind o “necesitate” pentru acele vremuri.

În timpul războiului Kurt Lewin a devenit directorul Biroului de Studiu al Bombardamentelor Strategice, care a planificat ca Royal Air Force să se concentreze asupra bombardării cartierelor muncitoreşti din Germania, lăsând intacte ţintele militare tactice, cum erau fabricile de muniţii. Trebuie menţionat aici că fabricile de muniţii din ambele tabere aparţineau bancherilor internaţionali, care nu aveau nici un interes să-şi vadă bunurile patrimoniale distruse.

Ideea care a stat la baza bombardării până la saturaţie a cartierelor muncitoreşti civile era distrugerea moralului muncitorilor germani. Lewin şi echipa sa au stabilit o cifră ţintă, şi anume că dacă bombardamentele nocturne ale Royal Air Force distrugeau 65% din locuinţele muncitorilor germani, moralul populaţiei civile avea să se prăbuşească. Documentul propriu-zis a fost redactat de Prudential Assurance Company. Royal Air Force sub comanda mareşalului Arthur Travers Harris, supranumit şi „Bombardierul” a dus la îndeplinire planurile lui Lewin, culminând cu teroarea bombardării oraşului Dresda, în timpul căruia au fost masacraţi peste 125.000 de oameni, în majoritate bătrâni, femei şi copii. Adevărul cu privire la raidurile ororii declanşate de “Harris-Bombardierul” asupra civililor germani a rămas un secret bine păzit şi a fost dezvăluit după mulţi ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai târziu, după sfârşitul războiului, NATO a ordonat Universităţii din Sussex să înfiinţeze un al doilea centru de „spălare a creierului”, instituţie care a fost integrată în Biroul de Război Psihologic al Marii Britanii. Scopul principal al acestui centru a fost orientarea cercetărilor mai degrabă spre aplicaţii civile decât spre cele militare. Aşa a apărut Science Policy Research Unit (SPRU) care a devenit cunoscută ca un institut al „şocurilor viitorului”, titlu atribuit aşa-numitei psihologii destinate să manipuleze grupuri mari de oameni prin expunerea la evenimente şocante şi schimbări foarte rapide de situaţie, menite să provoace panică, derută şi nesiguranţă în rândul populaţiei. SPRU a fost prima dintre numeroasele instituţii de acest gen înfiinţate la Tavistock.

Prin intermediul acestor crize artificiale urmate de „administrarea” lor, se urmăreşte ca oamenii să devină incapabili să ia decizii corecte, să-şi hotărască singuri destinele şi astfel să fie mai uşor de manipulat. În cazul Statelor Unite există deja o agenţie de administrare a crizelor – Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor (Federal Emergency Management Agency – FEMA). FEMA a jucat un rol important în manipularea opiniei publice din timpul crizei create prin demolarea deliberată a Turnurilor World Trade Center din 11 septembrie 2001.

Crizele artificiale şi “şocurile viitorului”

„Şocurile viitorului” sunt descrise ca serii de evenimente care se produc atât de rapid, încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările de situaţii. Ştiinţa a arătat că există limite clar demarcate ale numărului şi naturii schimbărilor cărora le poate face faţă mintea omenească. Astfel, după un şir continuu de şocuri, grupul vizat nu mai vrea să aleagă între variantele existente care i se par incerte. În urma confruntării cu prea multe posibilităţi ambigue, populaţia este astfel derutată şi demoralizată, cuprinsă de o violenţă necugetată, determinând astfel apariţia ucigaşilor în serie, a violatorilor şi a răpitorilor de copii, generându-se sentimente de frică, angoasă şi teroare. Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de inerţie şi de indiferenţă faţă de orice altă schimbare. Un asemenea grup devine uşor de controlat şi va urma docil ordinele, fără să se opună.

„Şocurile viitorului”, spun cei de la SPRU şi manualele Institutului Tavistock, sunt definite ca nişte “tulburări fizice şi psihice cauzate de sarcina excesivă impusă mecanismului de luare a deciziilor din mintea omenească”. La fel cum un circuit electric suprasolicitat va arde o siguranţă fuzibilă, şi oamenilor încep să li se „ardă siguranţele” – sindrom pe care ştiinţa medicală abia acum începe să-l înţeleagă, deşi John Rawlings Reese a efectuat experimente în acest domeniu încă din anii ’20 ai secolului trecut.

Unul dintre subiectele studiate la SPRU este introducerea şi proliferarea consumului de droguri. Pentru că grupul-ţintă vizat era tineretul, acesta fiind cel mai greu de controlat, modalitatea cea mai eficientă a fost crearea “miracolului Beatles”, de fapt o invenţie a Institutului Tavistock şi parte integrantă din procesul de „fragmentare-adaptare deficitară” elaborat de profesorul Willis Harmon. Acest proces constă în introducerea, cu ajutorul unui corp conspirativ care nu poate fi identificat, a unui element foarte distructiv şi dezbinator în interiorul unui mare grup demografic, vizat să fie schimbat împotriva propriei lui voinţe.”

Ceea ce a început cu Beatles şi cu pacheţelele de droguri (LSD-Lysergic acid diethylamide) distribuite sub formă de eşantioane în timpul concertelor acestei formaţii a generat un torent de droguri care şi la ora actuală, inundă lumea. Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără cooperarea mijloacelor de informare, care le-au prezentat sub masca de „noi idei” şi „noi culturi” ce se dezvoltau în lumea artei şi a muzicii. O reclamă absolut gratuită pentru LSD, firav deghizată în „artă” şi „cultură”, în timp ce cuvintele elaborate în contextul „muzicii rock” fabricate în aceleaşi laboratoare ale manipulării nu erau altceva decât stimuli cu înţelesul subliminal de a folosi droguri şi a fi „cool”.

„Violul mulţimilor” prin intermediul publicităţii şi al propagandei politice

Un vechi banc spunea că dacă cineva l-ar fi întrebat pe câinele lui Pavlov ce crede despre stăpânul său acesta ar fi spus: “Iată ce reflex condiţionat i-am creat. Când se aprinde beculeţul îmi aduce de mâncare.” Pavlov a demonstrat existenţa unui tip de reflexe condiţionate numite întârziate, prin care putea determina apariţia unui anumit comportament, în absenţa stimulului original care crease condiţionarea, dar care fusese asociat cu alţi stimuli. Extrapolând la fiinţa umană experimentele făcute de Pavlov pe câini, studiul stărilor nevrotice ne demonstrează faptul că aceste stări negative sunt adesea condiţionate de dezechilibre care se instalează la nivelul sistemului nervos ca urmare a unei suprasolicitări la care este supus subiectul. Pe baza acestui principiu se bazează şi psihologia publicităţii.

Prin intermediul publicităţii se urmăreşte influenţarea omului obişnuit – numit consumator, prin declanşarea unor reflexe condiţionate în sensul dat de cel care face publicitatea prin intermediul sugestiei. Publicitatea încearcă să creeze celui căruia i se adresează o nevoie prin utilizarea unor scheme de reflexe condiţionate abil ascunse. Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmăreşte mai mult să „frapeze” decât să convingă, să sugestioneze mai mult decât să explice. Apoi apare obsesia şi nevoia stringentă de a avea acel lucru căruia i se face publicitate, chiar dacă cel manipulat nu este conştient de aceasta şi, mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv.

Publicitatea, ca şi propaganda politică care se adresează maselor, speculează intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut. În consecinţă, utilizează două principii importante: prin repetiţia nesfârşită a aceloraşi sloganuri, imagini, sonorităţi ritmice obsedante se creează o stare de oboseală mentală, care este propice supunerii la voinţa celui care a iniţiat acest proiect; al doilea principiu constă în faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinaţi să creadă în lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar dacă acestea nu au la bază nici o motivaţie reală, ci sunt doar de factură emoţională. Ne aflăm astfel în faţa unei adevărate imposturi psihice, un adevărat viol psihic exercitat asupra individului şi a maselor de oameni.

Atunci când un ziarist scrie un articol politic, când un om de stat semnează un decret, când un cetăţean depune un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se ceartă şi se atacă reciproc, toate aceste acte, fără excepţie, nu sunt altceva decât reflexe condiţionate de diverse grade. Iată ce spune Serghei Ceahotin: „Ceea ce caracterizează cu adevărat epoca în care trăim este mai degrabă o descreştere a influenţei reale a colectivităţii asupra vieţii publice; ele devin mai degrabă instrumente docile în mâinile dictatorilor şi chiar ale uzurpatorilor care, folosind pe de o parte o cunoaştere mai mult sau mai puţin intuitivă a legilor psihologice şi pe de altă parte dispunând de formidabilele mijloace tehnice pe care le are astăzi statul modern, nelăsându-se împiedicaţi de nici un fel de scrupule morale, exercită asupra indivizilor care compun un popor o acţiune eficace pe care am prezentat-o ca fiind un veritabil viol psihic. Altfel spus, aceştia sunt fără încetare violaţi psihic. E firesc ca, din când în când, să fie obligaţi să recurgă la manifestaţii zgomotoase, în care exploatează şi fac să se dezlănţuie forţele inerente mulţimilor.” Acest lucru – la care se referă Ceahotin în cartea sa „Violul mulţimilor prin propaganda politică” – se explică prin faptul că dacă un reflex condiţionat nu este „reîmprospătat” din când în când, el îşi pierde din eficacitate; atunci e nevoie de evenimente exterioare (pentru aceasta au fost create “şocurile viitorului”) care să determine reapariţia sentimentului de frică, de exaltare sau chiar de debusolare pentru ca lanţul cu care erau înainte legaţi aceşti „sclavi psihici” să se strângă şi mai tare.

O altă premisă pe care se bazează unele tehnici de manipulare este aceea că numai o parte dintre oameni au capacitatea de a înţelege şi de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care îşi formează doar opinii superficiale şi trecătoare; aşa stau lucrurile în privinţa tuturor problemelor societăţii. Reiese astfel că iraţionalitatea este predominantă la nivelul conştiinţei publice.

Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina şi distrage atenţia oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe problemele societăţii industriale moderne, cu atât este mai uşor să se introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a ajuns în situaţia absurdă ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de nişte manipulatori abili, să dobâdească aparenţele unor realităţi ştiinţifice.

Controlul social prin intermediul mass-media

Pavlov atribuia o importanţă extraordinară cuvântului ca stimul în formarea reflexelor condiţionate. Influenţa propagandistică se realizează cu un succes evident folosind mass-media. Prin intermediul „actualităţilor” de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte eficiente în a prezenta cât mai dramatic lucrurile), etc sunt aduse în casele şi minţile oamenilor ideile dorite. Iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere şi dându-i o importanţă deosebită. Apoi procesul este repetat până când rezistenţa publicului este învinsă pe toate planurile. Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un „muzician al sufletelor”, el trebuie să cunoască perfect instrumentul la care cântă – claviatura pulsiunilor şi instinctelor umane, străfundurile şi sublimările lor. El trebuie să poată provoca deliberat în mase reflexele condiţionate, să le inhibe pe unele şi să dezinhibe altele, să creeze unele noi, să declanşeze noi acţiuni. Pentru a atinge aceste scopuri, el se foloseşte de presă. Printr-o informaţie mai mult sau mai puţin tendenţioasă se crează o stare emoţională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă reflexele condiţionate pe care ziaristul urmăreşte să le direcţioneze pentru a-şi atinge scopul.

O altă metodă de manipulare constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în care un grup de experţi promovează produsul şi/sau ideea, sub pretextul „dezbaterilor”. Se recrutează participanţi pro şi contra, discutând în punct şi contrapunct şi exprimându-şi sprijinul sau opoziţia. Când totul se termină fără a se ajunge la nici o concluzie pentru că nici nu se dorea aceasta, subiectul promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor. Această practică, nouă la începutul anilor şaizeci, a devenit în prezent o metodă standard.

Bibliografie:
1. John Coleman – The Conspirators Hierarchy: The Committee of Three Hundred
2. Serghei Ceahotin – „Violul mulţimilor prin propaganda politică”, studiu de Mihnea Columbeanu, ed. Antet
3. N. Gueguen – Psychologie de la manipulation et de la soumission, Dunod, Paris, 2004
4. Walter Lippmann – Public opinion, Hacrourt, Brace and Co., New York, 1922
5. I.P. Pavlov – Les reflexes conditionnels, Felix Alcan, Paris, 1932
6. B. Altemeyer – Enemies of freedom. Understanding right-wing authoritarianism, Jossey-Bass, San Francisco, 1988
7. S. Milgram – Soumission a l’authorité, Calmann-Levy, Paris, 1974
8. Stanley Hall – A Synthetic Genetic Study of Fear, American Journal of Psychology, 1914″[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=4625&lang=RO
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro