Jandarmeria devine Noua Securitate: Jandarmeria va avea puteri sporite și o răspundere minimă

by “Jandarmeria devine noua SECURITATE: PROIECT HALUCINANT DE LEGE PSD-PNL Un număr de 120 de parlamentari PSD şi patru PNL au depus în Senat o lege care acordă Jandarmeriei puteri sporite, pentru adaptarea la actualele necesităţi, precum dreptul de a identifica persoane, a efectua cercetare judiciară, a percheziţiona autovehicule şi […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Jandarmeria devine noua SECURITATE: PROIECT HALUCINANT DE LEGE PSD-PNL

Un număr de 120 de parlamentari PSD şi patru PNL au depus în Senat o lege care acordă Jandarmeriei puteri sporite, pentru adaptarea la actualele necesităţi, precum dreptul de a identifica persoane, a efectua cercetare judiciară, a percheziţiona autovehicule şi a chema sau conduce persoane la sediu. Iniţiatorii susţin că actuala lege este neclară şi nu acordă explicit aceste puteri, ci doar implicit, motiv pentru care jandarmii au trebuit să dea explicaţii din cauza unor „aşa-zise abuzuri”.


Pe lângă puterea de a legitima persoane, jandarmii ar putea, prin această lege, şi să „stabilească identitatea persoanelor care încălcă dispoziţiile legale ori despre care există suspiciuni rezonabile că pregătesc sau au comis o faptă ilegală”

Proiectul permite ca jandarmii să invite la sediul unităţilor/structurilor Jandarmeiri Române persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor, dar şi să îi „conducă”, în caz de nevoie. Dacă aceste persoane se împotrivesc, jandarmii vor putea folosi forţa pentru a-i duce la sediu.


„În cazul nerespectării dispoziţiilor date de jandarm, acesta este îndreptăţit să folosească forţa”, scrie în proiect.

O nouă prerogativă ar fi oprirea şi controlul vehiculelor, jandarmii urmând să poată să percheziţioneze vehicule, dar şi să efectueze înregistrări audio-video ale persoanelor, pentru a le pune la dispoziţia organelor judiciare, în special în cazul unor adunări mari de oameni, precum proteste sau competiţii sportive.

Jandarmii vor primi atribuţii şi în cazul animalelor periculoase, primind drept de a folosi arme tranchilizante sau letale împotriva lor, fie în lupta contra braconajului, fie în cazul efectuării unor intervenţii.

Proiectul prevede şi că Jandarmeria Română poate selecţiona şi pregăti pentru nevoile proprii rezervişti voluntari în limita posturilor prevăzute în statele de organizare, aprobate potrivit competenţelor, ei urmând să aibă calitatea de militari.

Iniţiatorii doresc ca jandarmii, precum şi personalul contractual, să aibă dreptul la asistenţă psihologică gratuită, dar şi obligaţia de a se supune controalelor periodice.

Potrivit expunerii de motive, multe dintre aceste noi prerogative erau necesare deoarece legea le permitea implicit, dar nu şi explicit.

„În forma iniţială a legii în discuţie, în vigoare la această dată, s-a omis introducerea, în mod expres, a unor drepturi şi obligaţii ale personalului Jandarmeriei ce constau, în principal, în desfăşurarea unor activităţi care sunt complementare atribuţiilor specifice prevăzute de lege şi, fără de care, acestea nu pot fi îndeplinite”, spun iniţiatorii.

Ei atrag atenţia asupra faptului că, de multe ori, jandarmii au fost acuzaţi de acţiuni „aşa-zis abuzive”, când îşi îndeplineau misiunile, fiind victime ale unui „disconfort psihic”, şi de aceea legea trebuie clarificată.

„Nu de puţine ori, personalul Jandarmeriei a fost subiectul unor plângeri ale cetăţenilor ca urmare a exercitării, aşa-zis abuzive, a drepturilor menţionate (…), care au avut ca rezultat crearea unui disconfort psihic al acestora cauzat de necesitatea prezentării în faţa organelor de urmărire penală, cu repercusiuni în îndeplinirea normală a atribuţiilor de serviciu”, scrie în expunerea de motive.

Proiectul a fost iniţiat de 120 de parlamentari PSD, însă nu este semnată şi de liderul Liviu Dragnea, dar şi de patru parlamentari PNL: Leon Dănăilă, Iancu Carcota, Carmen Hărău, Nicoleta Pauliuc şi Alexandru Pereş.

Iniţiativa este înregistrată în Senat, Camera Deputaţilor urmând a fi for decizional.”[1]

Un astfel de proiect va da Jandarmeriei puteri sporite si o raspundere minima. Jandarmeria Romana este cunoscuta pentru savarsirea multor abuzuri, mai ales in cazul protestelor impotriva exploatarii de la Rosia Montana sau in cazul protestelor impotriva exploatarii gazelor de sist de la Pungesti, cand Jandarmeria Romana a calcat in picioare batrani pentru a-i apara pe cei de la Chevron.

Daca acest proiect aberant si securist va intra in vigoare, acesti indivizi nu vor mai raspunde pentru abuzuri si vor avea o protectie asemenea procurorilor si judecatorilor, despre care, stim cu totii, ca nu raspund pentru abuzuri.

SURSE

  1. http://www.flux24.ro/jandarmeria-devine-noua-securitate-proiect-haluciant-de-lege-psd-pnl/
  2. Foto: opiniatransilvana.ro

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Citiți și...

De "4 Iulie", ambasadorul SUA le-a spus românilor ce au de făcut - fără dubii!
Monica Macovei sustine ca membrii Congresului american au fost socati ca nu au fost consultati inainte de propunerea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI ! Inca o dovada ca SUA controleaza totul in Romania !
Guvernul reglementează vânzarea apei plate, după ce studiile arată că românilor li se vinde otravă pe post de apă de băut
Protest împotriva Pactului ONU pentru Migrație. Marş împotriva "colonizării României" în Capitală: "Este visul marxiştilor dintotdeauna"
Globaliștii SUA-UE-Soros au creat, susținut și instaurat Noua Securitate în România
Globaliștii #Rezist ies în stradă să protesteze împotriva Guvernului României, după ce Guvernul a decis să taxeze băncile și multinaționalele, care își externalizează profitul
Presa din Romania aflata sub controlul SUA-UE si influenta negativa pe care o are asupra oamenilor: minciuni, manipulari si dezinformari!
Kovesi le-a dat lecții de "lupta anticorupție" bulgarilor: le-a explicat cum poți plagia și cum poți încălca Constituția fără a răspunde penal!
Bitdefender - antivirusul românesc care rezistă hackerilor CIA
Basescu recunoaste ca SRI a initiat legile neconstitutionale Big Brother si i-a pus pe parlamentari sa le voteze in unanimitate ! Au folosit un "tertip legal" pentru a evita sa se ajunga in CSAT unde ar fi fost respinse !
Radu Timofte, fost director SRI: Masoneria îşi propune să influenţeze şi să controleze principalele instituţii de decizie naţionale şi internaţionale. Se vorbeşte tot mai des şi se scrie tot mai mult de faptul că această organizaţie are ca scop şi adesea chiar reuşeşte să deţină controlul în domeniu economic, politic, cultural şi mai nou militar"
Sorosiștii #Rezist vor să strice ziua de 1 decembrie
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro