Legea acţiunii şi reacţiunii

Distribuie!

„Viaţa este asemănătoare cu traversarea unei păduri. De cum ne naştem, ne afundăm în pădure şi ne orientăm după indicatoarele de pe copaci, pentru a găsi drumul cel mai bun către capătul ei. Şi mergând aşa, noi vedem copacii, dar nu vedem pădurea. Ar trebui să privim de sus, de deasupra pădurii, pentru a o vedea în întregime, dar de acolo de sus, în mod normal, nu vom vedea copacii.

Ne-am orienta ideal în drumul nostru dacă ne-am deplasa prin pădure având în minte imaginea întregii păduri. Analiza făcută de jos şi sinteza făcută de sus reprezintă cele două jumătăţi ale unei sfere care formează viaţa. Analiza este viaţa materială, iar sinteza este viaţa de dincolo de vizibil. Jos, clipă de clipă, adunăm bagajul din noi, pe care sus spiritul îl poartă în karma.


Cea mai importantă lege din Univers este aceea a acţiunii şi reacţiunii. Ar trebui să se ţină cont de ea în viaţă, la fiecare pas, căci respectarea ei aduce fericirea, iar ignorarea ei atrage necazuri.

Vibraţiile unei acţiuni malefice, produse de o entitate asupra alteia, atrag declanşarea aceluiaşi tip de vibraţii, prin acţiunea celei de-a doua entităţi împotriva primei. Conform legii acţiunii şi reacţiunii, tensiunea identică produsă de cele două părţi ale sistemului duce la stingerea litigiului.


Dar, de obicei, cel care a creat acţiunea se îndârjeşte şi produce o nouă acţiune malefică, pe care o va stinge cel cu reacţiunea. Şi lupta poate continua până la realizarea unor distrugeri mari de ambele părţi. Privind din alt unghi, un sistem care se scaldă în frecvente malefice lasă o amprentă negativă ambelor părţi ale lui, chiar dacă litigiul se încheie, conform legii acţiunii şi reacţiunii.

Sunt şi proverbe care prin câteva cuvinte explică acest întreg mecanism. De exemplu, „Bine faci, bine găseşti!”, „Rău faci, rău găseşti!”, „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face!” ori „Nu face rău altuia, că-ţi faci ţie rău!”. De curând, chiar s-a descoperit ştiinţific faptul că atunci când cineva gândeşte, spune sau face rău cuiva, în organismul său se produc substanţe toxice, care pot duce, în final, până la producerea infarctului miocardic.

Dacă le dorim celor din jur ce ne dorim nouă, vom constata schimbări considerabile atât la noi, cât şi în relaţiile cu ceilalţi. Gândul nostru este transmis telepatic şi celorlalţi, fapt care duce la schimbarea comportamentului lor, conform influenţei gândurilor noastre.

Dacă dorim să rezolvăm o anumită problemă, înainte de a adormi, psihicul trebuie să se concentreze intens numai pe acel singur gând. Vibraţiile acelui gând realizează în timpul somnului, prin comunicare cu ajutorul undelor alfa ale creierului, condiţiile pentru îndeplinirea dorinţei respective, influenţând sistemul care va realiza acest lucru.

Totul este posibil prin accesul la existenţa de dincolo de vizibil, unde putem ajunge prin transcendenţa spirituală, prin trecerea din universul nostru vizibil, existent sub viteza luminii, către cel invi­zibil, aflat deasupra vitezei luminii.”

Sursa: Romulus Popescu – jurnalul.ro

Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...