Liga Națiunilor și Guvernul Mondial

by Departamentul de Informații România (DIR) · miercuri, 26 august 2020

Distribuie!

Motto: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.” – David Rockefeller, într-un discurs din 23 septembrie 1994, la un dineu al ambasadorilor ONU

„Un alt proiect de guvernare mondială a fost introdus sub paravanul Ligii Naţiunii, înfiinţată la Paris, pe data de 28 aprilie 1919. Preşedintele american Woodrow Wilson, promotorul entuziast al Ligii, n-a putut însă convinge Senatul american de multiplele aşa-zise avantaje pe care le prezenta chipurile pentru Statele Unite un organism suprastatal internaţional. Spre dezamăgirea lui Wilson şi a cercurilor mondialiste (în special cele finanţate de Andrew Carnegie), Statele Unite nu s-au alăturat Ligii, ceea ce a transformat-o într-o organizaţie „de mucava”.

Cel ce îi va succeda lui Wilson la preşedinţia Americii, republicanul Warren G. Harding va pune punctul pe i: „un superguvern mondial este împotriva a tot ceea ce noi consideram demn de admirat, el nu poate primi încuviinţarea Republicii noastre”.

„Anihilarea” Ligii Naţiunilor de către Senatul american i-a adus pe promotorii guvernului mondial cu picioarele pe pământ. Ei au înţeles că omenirea nu era pregătită să accepte dintr-o dată o confederaţie mondială. Pentru atingerea obiectivului final nu putea fi urmată decât o strategie graduală a „micilor paşi” – simbolul socialiştilor fabiani este broasca ţestoasă.

Încă din 1939, unii dintre arhitecţii americani ai viitoarei Organizaţii a Naţiunilor Unite (mulţi dintre ei membri CRE), reuniţi în influenta Comisie de Studiu a Organizării Păcii (CSOP), propuneau stabilirea unui număr de sisteme regionale – Statele Unite ale Europei, un Sistem asiatic, şi o Uniune Pan Americană, reunite într-o confederaţie mondială.

„Este necesar – apreciau membrii comisiei – să recunoaştem inadecvarea statului naţional în actualele condiţii de interdependenţă economică şi culturală; în consecinţă, lumea este pusă în faţa a două alternative: un imperiu a la Hitler sau o federaţie mondială, singura compatibilă cu democraţia.””[1]

SURSE