Mânăstirea Cetățuia – Negru Vodă păstrează misterioase simboluri preistorice

Pe un pisc cu inaltimea de 881 m, intre Valea lui Coman, Valea Chiliilor si raul Dambovita, la 25 km sud-est de Campulung Muscel, pe langa soseaua ce vine de la Targoviste, se afla Manastirea Cetatuia-Negru Voda, ce continua un vechi schit medieval care, la randul lui, e plasat pe locul unui stravechi sanctuar dacic. In amintirea celor dintai ctitori, sihastrii preistorici si geto-dacii, aici a fost comemorat de curand regele Decebal, de la a carui jertfa s-au implinit 1900 de ani.

Enigmatice temple rupestre

Prin muntii nostri, indeosebi in locuri greu accesibile, s-au pastrat temple neolitice si geto-dacice, unele in intregime, altele ruinate si altele transformate in lacasuri de cult crestine. Dupa multi ani de calatorii documentare prin tara, ascultand sfaturile unor istorici profesionisti si ale altor pasionati de istorie, am ajuns la trista concluzie ca e mai bine ca locurile unde s-au conservat, aproape sau chiar in intregime, stravechi sanctuare, sa nu mai fie mediatizate, ci pastrate neatinse pentru vremuri mai sigure si mai civilizate. Nu era oare mai bine ca Sarmizegetusa Regia sa nu fi fost dezgropata?

Desi mandra capitala a lui Decebal face parte din patrimoniul UNESCO, actualmente este nepazita, jefuita de catre cautatorii de comori, distrusa de vandali si neglijata de autoritatile (in)competente. In acelasi timp, din templele de creta de la Basarabi-Murfatlar se alege praful.

Calugarii crestini s-au instalat in unele sanctuare geto-dacice rupestre inca din Evul Mediu, intervenind deseori in structura acestor lacasuri, de obicei cu rezultate ingrozitoare. Ce-i drept, in acele vremuri nu existau reguli arheologice, asa ca monahii nu trebuie sa fie prea mult invinovatiti. Dar Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) de astazi nu are nici o scuza. Nu numai ca neglijeaza monumentele istorice, ca nu are un inventar complet al lor, dar nu tresare nici cand interventiile neghioabe asupra acestora sunt semnalate de presa.

Megalitii de la Cetatuia

Inca din 1912, istoricul Virgil Draghiceanu remarca importanta preistorica a sitului Cetatuia, prin prezenta megalitilor de tip „pierres branlantes”, sau cu forma de leu, a urmelor sapate in stanci ce faceau legatura cu „Tronul lui Voda”, care este un promontoriu la sud-est de biserica rupestra. Pe peretele unei mici pesteri alaturate intrarii acestei biserici apar striuri incizate din Epoca Bronzului.

Ca la Cetatuia a fost un sanctuar predacic o arata si alte semne sacre, sapate in piatra, cum ar fi tridentul si doua perechi de talpi pe o poteca de piatra, toate regasindu-se si in iconografia preistorica descoperita in vestul si in nordul Europei.
Stancile de la poalele cetatii par a fi fost azvarlite de uriasii care misuna prin legendele locale. Se spune ca aici s-au descoperit si schelete de uriasi, dar, ca si in alte zone ale Romaniei, nimeni nu stie unde au fost duse.Cavalerul Trac

Alaturi de amintirile „uriasilor” din preistorie apar si urme geto-dacice, cum ar fi un altar spre miazanoapte, inchinat desigur unei divinitati nocturne, ca la templul rupestru de la Alunis, judetul Buzau. Cea mai spectaculoasa imagine, incrustata in stanca, este celebrul si misteriosul Cavaler Trac, al carui cult era raspandit din Carpati pana la Marea Mediterana. Dupa regretata cercetatoare Silvia Paun, „biserica rupestra, in al carei altar regasim absida ovoidala (de 3,30×2,10 m) si orientarea spre solstitiul hibernal, face parte dintr-un ansamblu de chilii, unele naruite azi, cum arata si toponimul de „Valea Chiliilor”. Semnificativ este si numele de „Cetatuia”, al satului alaturat”.

Gratie acestor semne sacre geto-dacice, directorul revistei de cultura „Radacini”, Marian Mihai, a organizat zilele trecute, la Cetatuia, comemorarea regelui Decebal, incheiata cu o vizita pana la manastirea din pisc. Insusi parintele staret, protosinghelul Modest Marian Ghinea, care pomeneste de sacralitatea locului la geto-daci, a participat la comemorarea regelui erou.

Sihastriile Daciei

Trecutul indepartat al Cetatuii de pe Dambovita este aproape in intregime invaluit in mister. Dupa unii istorici, aici s-a facut cunoscuta, in veacul al XIII-lea, Cetatea Dambovitei, si ca important centru comercial, dar si vamal, de unde si toponimul „Locul Targului”.

Cu privire la ctitorul bisericii rupestre, Virgil Draghiceanu considera ca ar fi fost voievodul Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I. Nicolae Alexandru apare in al treilea strat din fresca din naos. Insa traditia locala sustine ca adevaratul ctitor a fost Negru Voda si ca urmele talpilor din piatra sunt ale acestui voievod si ale doamnei sale, Margareta.

Vechile sihastrii rupestre, devenite crestine, inconjoara Carpatii si azi. Dintre acestea, tot dupa Silvia Paun, au supravietuit, pana astazi, vicisitudinilor istoriei peste 300, indeosebi in zona montana. Ele au marcat toponimia a peste 200 de localitati, ca si a catorva sute de numiri de munti, dealuri, poieni, vai, izvoare.
Drumul de la poalele muntelui pana la Manastirea Cetatuia-Negru Voda, abrupt si presarat cu piatra de mica, asa cum e si drumul spre Sarmizegetusa lui Decebal, este o cale initiatica spre o spiritualitate orginala si profunda.”[1]