Masca obligatorie nu are legătură cu sănătatea, ci cu controlul social

Distribuie!by Autor: Adrian Pătrușcă “COVID-19 este oportunitatea perfectă de promovare planurile care urmăresc schimbarea modului de viață actual și restrângerea libertăților în favoarea unui stat tot mai expansionist. Un editorial de Molly McCann pentru The Federalist. Pe 26 mai, guvernatorul Democrat de Virginia, Ralph Northam, a anunțat că purtarea măștii […]
Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Autor: Adrian Pătrușcă

“COVID-19 este oportunitatea perfectă de promovare planurile care urmăresc schimbarea modului de viață actual și restrângerea libertăților în favoarea unui stat tot mai expansionist.


Un editorial de Molly McCann pentru The Federalist.

Pe 26 mai, guvernatorul Democrat de Virginia, Ralph Northam, a anunțat că purtarea măștii în afara casei va fi obligatorie începând cu 29 mai.


Cu o săptămână în urmă, el a dat de înțeles că ar putea emite un decret pentru obligativitatea măștii, probabil pentru a încerca terenul.

De la o zi la alta, un refren răsună tot mai puternic în spațiul public: „Lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel ca înainte”. Certitudinea cu care suntem informați despre acest viitor predeterminat te lasă perplex. Nu este câtuși de puțin clar dacă „lucrurile” vor mai fi vreodată la fel, deși este clar că multe persoane speră acest lucru.

Pentru cei care caută să obțină beneficii politice de pe urma crizelor, COVID-19 reprezintă o oportunitate pentru a avansa planuri vizând să transforme radical libertatea americană și modul de viață american.

Măsurile de obligativitate a măștii oferă o bază serioasă pentru a utiliza virusul ca o armă împotriva împotriva libertății americane, chiar și în viitor.

O mare parte a libertății noastre este menținută prin rezistența colectivă și starea de spirit a opiniei publice americane. Când guvernatorul de Minnesota a exclus deschiderea bisericilor din Faza I a planului de relaxare, liderii catolici și luterani au anunțat într-un consiliu comun că bisericile lor se vor redeschide, cu sau fără binecuvântarea statului.

Este foarte probabil că răsucirea cu 180 de grade a guvernatorului, care a urmat, nu a fost consecința unei epifanii legale. Mai degrabă, a înțeles că a împins lucrurile prea departe. Cetățenii din Minnesota nu mai sunt dispuși să tolereze nici un abuz la adresa libertăților lor religioase.

Cetățenii din Virginia, cu excepția celor de la periferiile cu populație formată majoritar din alegători Democrați, sunt ei gata să accepte un ordin de obligativitate a măștii?

Pentru a ne lipsi de libertăți, cei care au planuri anti-americane trebuie să mobilizeze un anumit cvorum inițial de populație dispusă să consimtă.

Masca obligatorie urmărește să creeze tocmai acest consimțământ. Pe lângă extinderea ficțiunii că ne aflăm într-o situație de urgență suficient de periculoasă pentru a declanșa autoritatea extra-constituțională a puterilor locale și statale, obligativitatea măștii ar acționa ca o presiune din partea concetățenilor pentru conformarea la „noua realitate” care va veni.

Un articol din 18 aprilie, din Washigton Post, dezvăluie această strategie, prezentând controversa asupra măștii ca o ciocnire ideologică Stânga vs. Dreapta.

Persoanele care se opun obligativității măștii sunt catalogate ca fiind în general lipsite de rațiune, încăpățânate și cu un intelect redus – afișând o „bravadă a americanului ignorant” și respingând știința și bunul simț. (Această caricaturizare este ea însăși un instrument pentru a batjocori, marginaliza și reduce la tăcere disidența.)

Cel mai grăitor pasaj al articolului este următorul:

„Pentru partizanii lui Trump, refuzul de a purta mască este un mijloc vizibil de a demonstra că «sunt Republican» sau «vreau ca întreprinderile să se redeschidă» sau «îl susțin pe președinte», a declarat Robert Kahn, profesor de drept la Universitatea St. Thomas din Minneapolis, care a studiat atitudinile americanilor față de mască. «Măștile vor deveni în curând noua normalitate în statele albastre (Democrate), însă dacă distanțarea socială continuă până în 2022, mentalitatea Republicanilor s-ar putea schimba și ea: dacă vreau să muncesc, iar costul unei îmbunătățiri a vieții mele este să port mască, probabil că americanii din ambele partide vor accepta această idee.»”

Aceasta este cheia. Dacă dorim să ne îmbunățim viețile, ne vom supune. Măștile nu reprezintă sfârșitul jocului. Scopul măștilor este de a învăța poporul american că, dacă dorește să aibă o oarecare normalitate („cvasi-normalitate”, le promitea românilor, din august, și Nelu Tătaru – n.r.), atunci trebuie să accepte anormalitatea.

Dacă toată lumea poartă mască, aceasta reprezintă o acceptare la scara întregii societăți a faptului că statu-quo-ul s-a schimbat și, odată cu acest consens, și alte schimbări pot urma.

Societatea va fi pregătită să accepte măsuri pe care majoritatea americanilor normali le-ar respinge în orice alte condiții.

Noua normalitate va însemna o expansiune permanentă a birocrației și a noilor reglementări alarmiste legate de COVID.

Adevărul este că nu ești irațional sau încăpățânat, dacă ești sceptic față de măști. „Experții” au recunoscut că eficiența măștilor este în general neglijabilă. Dr. Anthony Fauci însuși, într-un interviu pentru emisiunea „60 minutes”, la începutul pandemiei, a respins măștile, calificându-le inutile și chiar dăunătoare.

„Nu există nici un motiv să te plimbi cu o mască. Când te afli în mijlocul unei epidemii, purtarea măștii îi poate ajuta pe oameni să se simtă mai în siguranță și chiar să blocheze o picătură, dar nu oferă protecția perfectă pe care o cred oamenii, iar adesea există consecințe nedorite.”

Fauci și-a schimbat între timp discursul, dar numeroși alți doctori spun același lucru. Săptămâna trecută, un medic declara în Wall Street Journal că măștile de pânză – tipul de mască purtat de marea majoritate a populației – nu sunt foarte eficiente, adică exact ceea ce spunea anterior și Fauci.

Instituirea obligativității măștii pentru o societate de 300 de milioane doar pentru că îi face pe unii să se simtă mai bine reprezintă absurdul întruchipat.

Dar măsura capătă mult mai mult sens dacă înțelegi că scopul și inutilitatea ei sunt să schimbe mentalitatea americanilor.

Obligativitatea măștilor este un element crucial pentru a ne condiționa să acceptăm abuzurile la adresa libertății noastre.

 

Obligativitatea măștilor furnizează baza pe care guvernele vor continua să-și justifice măsurile de urgență, de a guverna prin ordonanțe și decrete și de a crea un climat de consimțire națională, pentru ca America să accepte extinderea fără limite a puterii guvernului, deoarece ne confruntăm cu o „nouă normalitate”.”[1][2]

Anders Tegnell, epidemiolog şef la Agenţia de Sănătate Publică din Suedia, cel mai important expert în boli infecţioase din Suedia, arhitectul strategiei imunității de grup, susţine că este „foarte periculos” dacă oamenii cred că purtarea măstilor va opri răspândirea coronavirusului

“Principalul imunolog din Suedia este de părere că purtarea măştilor faciale este un act periculos

  • Anders Tegnell consideră inutilă utilizarea măştilor
  • Măştile pot fi utilizate în scopuri complementarea dar nu pentru oprirea răspândirii coronavirusului
  • Imunologul crede că nu s-au făcut suficient de multe teste pentru a dovedi eficienţa acestora

Cel mai important expert în boli infecţioase din Suedia susţine că este „foarte periculos” dacă oamenii cred că purtarea măstilor va opri răspândirea coronavirusului. Anders Tegnell, epidemiolog şef la Agenţia de Sănătate Publică din Suedia, şi-a exprimat în mod repetat scepticismul asupra măştilor de faţă ca instrument de control al focarelor virale.

„Este foarte periculos să crezi că măştile de faţă ar putea schimba jocul atunci când vine vorba de COVID-19”, a spus Tengell.

El a menţionat că în ţările în care masca este obligatorie, precum Belgia şi Spania, rata îmbolnăvirilor continuă să crească, relatează The New York Post.

„Măştile de faţă vin în completarea altor lucruri atunci când acele lucruri se află în locuri sigure. Dar să începeţi să aveţi măşti pentru faţă şi apoi să credeţi că vă puteţi aglomera în autobuze sau centre comerciale – aceasta este cu siguranţă o greşeală.”, a continuat expertul.

„Cum cifrele sunt în scădere în Suedia, nu are niciun rost să purtăm măşti, nici măcar în transportul public.”, punctează Tegnell. Tot el susţine că dovezile privind eficacitatea utilizării măştilor de faţă au fost „uimitor de slabe”.

“Sunt surprins că nu avem studii reprezentative care să arate efectele pe care măştile le au de fapt”, a declarat imunologul.

 

Tegnell s-a confruntat cu critica comunităţii internaţionale, după ce Suedia a refuzat să intre în carantină, iar rata deceselor a explodat faţă de ţările vecine care au luat măsuri stricte din timp.”[3]

SURSE

  1. https://evz.ro/masca-obligatorie-nu-are-legatura-cu-sanatatea-ci-cu-controlul-social.html
  2. https://evz.ro/masca-obligatorie-nu-are-legatura-cu-sanatatea-ci-cu-controlul-social.html/2
  3. https://www.mediafax.ro/coronavirus/principalul-imunolog-din-suedia-este-de-parere-ca-purtarea-mastilor-faciale-este-un-act-periculos-19513080
  4. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro