Mesajele subliminale și manipularea conștiinței umane

Distribuie!

Un mesaj subliminal este un mesaj ascuns într-un alt mesaj, pentru ca astfel să poată trece de barierele noastre conștiente. Subliminal înseamnă sub pragul conştienţei. Mesajele de felul acesta nu sunt percepute în mod conștient, dar sunt primite și procesate de creier la nivel subconștient.

Exemplul clasic este acela al unei imagini care ne este expusă pentru o durată atât de scurtă, încât nu ne dăm seama că am văzut-o, dar pe care creierul nostru o percepe (ne intră în subconștient). Să precizăm de la început că legislaţiile actuale interzic acest gen de mesaje în publicitate, deoarece nu este etic.


Un mesaj subliminal este un stimul, un agent susceptibil de a provoca o modificare de comportament. El se află dincolo de nivelul conştient, dar excită foarte bine simţurile. Nu se cunosc încă toate mecanismele creierului, dar se pare că, deşi efectuează fără încetare o triere a informaţiilor pe care le primeşte, acesta nu aplică acelaşi filtru la toate nivelurile, astfel încât unele informaţii ne pot influenţa emoţiile fără ca organul cognitiv să intervină.

Motivul pentru care un mesaj este transmis subliminal este că, din moment ce în mod conştient nu ne dăm seama de el, nu îl putem respinge, critica sau analiza. Ca urmare, persoana în cauză va urma sugestia ca fiind propria-i decizie, luată în mod conștient.


Sugestiile subliminale

Sugestiile subliminale acţionează ca cele hipnotice. Această capacitate a creierului de a ocoli judecata critică a conştientului este esenţială pentru a implanta idei noi. În mod normal, atunci când avem de făcut o alegere, hotărâm la nivelul conştient ce vom face, în funcţie de nevoile şi de dorinţele noastre.

Inconştientul nu are însă aceeaşi capacitate de analiză a informaţiei şi acţionează pe baza datelor pe care le-a primit, ca şi cum ar fi adevărate. Este un fapt psihologic recunoscut că suntem conduşi şi influenţaţi de impulsurile noastre inconştiente. Astfel, influenţând prin sugestie zona inconștientă a creierului, pot fi produse modificări puternice în comportamentul unei persoane, acesta acționând totuși natural.

Mesajele subliminale reprezintă stimuli de diverse forme – vizuali ori auditivi. Ele este necesar să dureze foarte scurt timp și să fie transmise în așa fel încât creierul să nu le poată înregistra la nivel conştient. Vorbim de informaţii care ajung la creier fără ca noi să ne dăm seama. Ei bine, suntem bombardaţi cu acest tip de mesaje în mod curent și ele ne influenţează deciziile. De aceea, este bine să le cunoaștem și să învățăm să ne ferim de ele.

Mesajele subliminale vizuale sunt invizibile la un timp normal de expunere. Ochiul nu le va vedea, iar spectatorul nu se va întreba ce a fost acel lucru care a apărut pe ecran pentru foarte puţin timp, decât dacă ştie că există o imagine subliminală, pe care s-o caute şi asupra căreia să se concentreze.

Numai atunci va putea s-o întrezărească şi, chiar dacă n-a văzut-o înainte, acum, când ştie unde este, o va putea vizualiza la nivel conștient.

Imagini subliminale

Un exemplu cunoscut de folosire a subliminalului vizual este cel din timpul alegerilor prezidențiale americane din anul 2000, când s-a descoperit din întâmplare o imagine subliminală strecurată în spotul publicitar al lui George W. Bush. Această imagine conţinea insulta „rat” (şobolan, gunoi) atunci când spotul făcea referire la contracandidatul său, Al Gore. Confruntați cu dovada, cei care au creat spotul au spus că a fost vorba de o eroare tehnică…

Da, dar una care, potențial, a crescut numărul părerilor nefavorabile ale alegătorilor privind candidatul vizat.

Mesajele subliminale auditive

Spre deosebire de subliminalul vizual, cel auditiv nu se bazează pe durată, ci pe intensitate. O frază, de exemplu, este difuzată la un nivel prea scăzut pentru a fi percepută în mod conştient. Totuşi, creierul o înregistrează şi o decodează. Atunci când ascultăm o melodie care conţine mesaje subliminale, în general nu auzim decât melodia.

Melodiile alese sunt de obicei cele care formează pânze sonore fără rupturi evidente. În acest caz, mesajul subliminal este prezent la un nivel sub 20-30 de decibeli și folosește „efectul de mască”. Acest procedeu împiedică recunoaşterea conştientă a mesajului ascuns în spatele muzicii.

O altă metodă este înregistrarea mesajelor subliminale sonore în zona de frecvenţă situată la limita percepţiei umane a auzului (între 14.000 şi 20.000 Hz). În sfârșit, o altă tehnică este codarea mesajelor sonore pe un zgomot de fond.

Multă vreme s-a crezut că ideea mesajelor subliminale transmise pe micile sau marile ecrane, care ar încerca să influențeze deciziile oamenilor spre a cumpăra anumite produse, sau a întreprinde anumite acțiuni, nu sunt decât o altă legendă urbană contemporană, sau o altă teorie a conspirației.

Influența asupra deciziilor

Dar un studiu amplu al unor cercetători britanici publicat în prestigioasa revistă „Neuron” a pus pe jar mediul academic. Experimentele acestora au demonstrat că, într-adevăr, deciziile oamenilor pot fi influențate prin intermediul mesajelor subliminale.

„Imaginați-vă un jucător profesionist de poker care decide când să renunțe la cărți sau când să meargă la cacialma. Astfel de oameni acționează ca răspuns la niște stimuli imperceptibili, trimiși de adversar, folosind o parte a creierului care nu este în relație cu gândurile conștiente.

La același nivel, o imagine care nu durează decât câteva miimi de secundă, transmisă sub forma unui șoc electric, poate determina un om să facă acțiuni pe care, în mod normal, nu le-ar fi făcut”, susține Mathias Pessiglione, conducătorul echipei de cercetare de la Colegiul Universitar din Londra.

În testul efectuat, subiecții – 11 bărbați și 9 femei cu vârste cuprinse între 18 și 39 de ani – au fost supuși unui bombardament cu imagini care nu durau mai mult de câteva milisecunde, suficient însă pentru a fi percepute de creier, fără ca oamenii să le conștientizeze.

Acestora le-au fost prezentate imagini ale mai multor simboluri. Următorul pas a fost identificarea acestor simboluri dintr-un set foarte mare, premiul constând într-o sumă de bani pe care voluntarii o puteau păstra.

Spre surprinderea oamenilor de știință, subiecții au ales simbolurile respective dintre 120 de variante, într-un procent covârșitor. Unii concurenți s-au apropiat chiar de procentajul maxim! „Chiar dacă nu suntem conștienți, creierul nostru cunoaște valoarea unei recompense și ne îndrumă deciziile.

Conform informațiilor obținute în urma testelor, putem afirma cu siguranță că mesajele subliminale, atunci când amintesc de recompense și avantaje, ne pot influența în deciziile luate”, concluzionează același Pessiglione.

Manipularea psihologică

Pe lângă sofisticatele mesaje subliminale descrise mai sus, există multe alte tipuri de mesaje care au ca scop schimbarea percepției conștiinței umane. O metodă foarte eficientă, dar cu efecte mult mai grave asupra comportamentului uman, este manipularea psihologică.

La nivel social, acesta este un tip de influență care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți prin tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive. Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, metodele lui sunt exploatatoare, imorale și înșelătoare.

Șansele lui de reușită se bazează pe ascunderea intențiilor reale, lipsa de scrupule și cunoașterea victimei și a vulnerabilităților ei. Dr. Simon Baron-Cohen, profesor de psihopatologie la Universitatea Cambridge, a identificat câteva modalități clasice prin care manipulatorii își influențează și controlează victimele:

Minciuna

Este cea mai comună formă de manipulare umană. În primul moment, este greu de spus dacă cineva minte și, de multe ori, adevărul iese la iveală când deja este prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințiți este acela de a conștientiza că există persoane care sunt experți în arta minciunii și a trișatului. În termeni de specialitate, ei se numesc psihopați și… trăiesc liberi printre noi.

Minciuna prin omisiune

Este o formă subtilă de minciună, comisă prin omiterea unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se utilizează în propagandă.

Sursa: https://yogaesoteric.net

Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...