Mintea umană este atât de puternică încât poate să influenţeze inclusiv starea trupului

„Cum influențează mintea starea fizică?
Mintea umană este atât de puternică încât poate să influenţeze inclusiv starea trupului nostru. Mulţi dintre noi poate că au trecut prin experienţa unei boli şi au avut senzaţia că odată cu acea suferinţă fizică, mintea şi conştiinţa funcționau mai încet ca de obicei, erau mai lente şi mai înceţoşate, nemaifiind la fel de receptive la diverşi stimuli sau senzaţii.
De asemenea, atunci când o persoană se confruntă cu anxietate sau cu depresie, este probabil ca boala, pe lângă faptul că o afectează la nivel psiho-mental, să determine în același timp și apariția unei serii de simptome fizice.
Cercetările medicale din ultimii ani au arătat că o stare de agilitate şi de luciditate în sfera conştiinţei este asociată atât cu o stare fizică mai bună, cât şi cu o percepţie mai bună pe care o avem despre aceasta.
Se pare că ordinea de la nivelul gândurilor şi ideile noastre şi o orientare a lor optimistă, constructivă au capacitatea, prin intermediul funcţionării sistemului nervos, să se transforme într-o stare fizică mai bună. În mod contrar, suntem mai vulnerabili în faţa bolilor atunci când mintea este agitată şi dezechilibrată.
Să ne gândim o clipă la acele momente în care ne-am simţit anxioşi: inima bătea mai puternic şi mai rapid decât de obicei, mâinile aveau un tremur uşor şi începeam să transpirăm. Toate acestea sunt simptome care apar deoarece ceea ce există în universul nostru lăuntric ne influenţează trupul. Totuşi, atunci când intensitatea unor gânduri sau emoţii este foarte mare sau se repetă în mod continuu, se pot produce perturbări şi chiar deteriorări importante la nivel fizic.
Una dintre conexiunile care a fost cel mai mult observată este aceea dintre starea psiho-mentală şi starea sistemului imunitar. Atunci când mintea nu funcţionează bine, de obicei se revoltă contra propriului trup şi potenţează orice atac care se produce din exterior. În acest sens, mintea poate fi asemănată cu un computer, iar sistemul imunitar cu un sistem antivirus. Dacă computerul funcţionează prost, atunci va dezactiva acest sistem antivirus.
Ce rol are creierul în acest proces?
Să nu uităm că în spatele ideilor şi gândurilor noastre există un corespondent chimic în sistemul nostru biologic. O structură fundamentală pentru a înţelege acest aspect este hipotalamusul, care are un rol foarte important în reglarea sistemului hormonal.
Particularitatea acestei mici structuri este reactivitatea sa foarte ridicată față de trăirile noastre psiho-mentale, fie că acestea sunt sub formă de amintiri, fie sub formă de interpretare a stimulilor prezenți, sau sub formă de anticipare a evenimentelor viitoare. Astfel, hipotalamusul poate „să ne trezească” astfel încât să fim pregătiți pentru a acționa mai rapid, să ne relaxeze pentru a ne putea odihni sau să potențeze senzația de plăcere.”
Sursa: https://yogaesoteric.net/gandurile-si-emotiile-nefaste-persistente-ajung-sa-se-manifeste-sub-forma-de-boli
Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.