Mistere din Brașov. Cetatea Râșnov și piramidele de la Șona

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Cetatea Râșnov este unul dintre cele mai misterioase locuri din România. În incinta cetății, există o fântână despre care se spune că are o adâncime de peste 150 de metri.

Fântâna ascunde o comoară, dar nimeni nu s-a încumetat să coboare pentru a căuta comoara.


La fântâna au lucrat doi prizonieri turci timp de 15 ani. Documentele istorice confirmă faptul că fântâna a fost construită în 15 ani, începând cu anul 1625, iar adâncimea este de 150 de metri. Se mai spune că pe pereții fântânii sunt scrise versete din Coran.

Râșnovul mai este numit și Valea Trandafirilor, pentru că în trecut, zone întregi erau acoperite de trandafiri.


În zona Râșnovului, cercetătorii au descoperit pietre paralelipipedice cu muchii șlefuite milimetric. Aceste pietre acoperă grote imense și tuneluri. Se presupune că aceste pietre au fost construite cu ajutorul unei tehnologii necunoscute. Există șapte astfel de structuri cu formă de piramidă, în interiorul cărora au fost descoperite grote și tuneluri.

RÂȘNOV – PIRAMIDELE DE LA ȘONA

Pietrele sunt tăiate cu o precizie de ordinul micronilor. Piatra a fost topită la temperaturi de mii de grade Celsius și tăiată cu laserul. Din același tip de material sunt realizate și piramidele de la Șona care la rându-le rămân un mister pentru cercetători. Piramidele sunt aliniate perfect pe două rânduri și este puțin probabil ca ele să fie rodul hazardului.

Unii cercetători au lansat ipoteza că piramidele s-au format în urma alunecărilor de teren. În astfel de condiții cum am putea explica alinierea perfectă și forma piramidală la toate cele opt structuri?

În anul 2009, una dintre piramide a fost vandalizată de mai mulți infractori. Cu o aparatură sofisticată, aceștia au reușit sa facă mai multe gauri în piramidă. La scurt timp, din piramidă a ieșit un gaz urât mirositor și se auzeau vuiete. Speriați de ceea ce s-a întâmplat, sătenii au astupat găurile.”[1]

SURSE

  1. https://www.efemeride.ro/mistere-din-brasov-cetatea-rasnov-si-piramidele-de-la-sona
  2. Foto: efemeride.ro

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...