Misterul de pe Muntele Shahdag

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Muntele Shahdag face parte din lanțul Caucazian și este cel mai înalt vârf din Azerbaidjan. Aceste munte ascunde foarte multe legende și povești fascinante, fapt pentru care a devenit atât de misterios. Diverse descoperiri recente arată că Muntele Shahdag, chiar dacă este imposibil de escaladat, a fost locuit de cel puțin 9000 de ani.

La poalele muntelui se află ruinele străvechiului oraș Kabala, care odinioară a fost capitala Albaniei Caucaziene. Acest stat a existat până în Evul Mediu, când din motive economice cât și teritoriale a dispărut. Zona este locuită în prezent de civilizația Udi, care susţine că este descendenta albanezilor caucazieni. Diverse legende locale povestesc că muntele Shahdag este în continuare locuit de anumiți oameni, mai avansați din punct de vedere spiritual decât cei de pe glob, care seamănă cu niște zei.


De asemenea, aceşti oameni misterioși dețin o sabie magică pe care fondatorii omenirii au folosit-o la începuturi. Această sabie a fost adusă dintr-un loc necunoscut din vastul Univers.

Dacă această legendă este adevărată atunci nu putem decât să ne întrebăm cine sunt acești oameni misterioși care trăiesc prin peșterile Muntelui Shahdag? Oare ei sunt extratereștrii sau pur și simplu oameni obișnuiți care au ales să se refugieze pe un munte care nu poate să fie escaladat din cauza vânturilor atât de puternice?


Deocamdată nu avem răspuns la aceste întrebări, dar nu trebuie să uităm că niciodată nu iese fum fără foc și astfel o legendă conține întotdeauna un sâmbure de adevăr.”[1]

SURSE

  1. https://www.efemeride.ro/misterul-de-pe-muntele-shahdag
  2. Foto: aze.info

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...