Misterul elicopterelor negre

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

„În 23 ianuarie 2015, un cotidian englez a publicat un articol referitor la elicoptere negre care au fost vizualizate în Anglia.

Aceste apariții au fost confirmate și în Franța, dar și în SUA. Apariția lor a fost întitulată Black Helicopter Phenomenon. Originea acestor elicoptere, dar și obiectivul lor este un mister.


Niciun elicopter nu poartă înmatriculările obligatorii. Ele zboară n formație, câte două sau trei, dar au fost cazuri în care erau 20.

Zboară în linie dreaptă cu mare viteză sau în cerc, ca și când ar încerca să vizualizeze cât mai bine zona. Parcă ar căuta ceva, scrie Efemeride.ro. Conform martorilor oculari, acestea zboară uneori la înălțimi foarte mici și în momentul în care au încercat să sune la poliție, acestea s-au ridicat și au plecat în mare viteză.


Este ca și cum s-ar fi știut că cineva încearcă să anunțe autoritățile. Elicopterele scot un zgomot static și par că au ceva atașat în spatele aparatului. Un lucru interesant este faptul că ele apar în zonele unde au fost văzute OZN și la fața locului se află specialiști care verifică locul. Se spune că este o legătură între elicoptere și studierea fenomenului extraterestru.

Prima apariţie a unui astfel de elicopter negru a fost reclamată de un fermier din Colorado, în 1972, când a descoperit că 40 de miei, care aparțineau fermei sale, fuseseră mutilați, pe un câmp din apropiere. Fermierul susținea că un elicopter negru a survolat zona, mult timp. Nu avea inscripții și a plecat în viteză foarte mare, când el s-a apropiat de animale.

În 29 decembrie 1980, Betty Cash se afla în mașina sa, pe o șosea. Vede un OZN și oprește mașina. La câteva secunde, au apărut 20 de elicoptere negre care au înconjurat OZN-ul, acesta având probleme tehnice.

Cash a mărturisit că preț de 10 minute nu s-a putut mișca. Parcă era paralizată. După incident, s-a simțit foarte slăbită și a mers la medic. Diagnosticul a fost că era iradiată.”

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/misterul-elicopterelor-negre-nimeni-nu-stie-ce-cauta-si-unde-dispar_5dcc91ef406af85273cf6093

Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...