Miting pentru autonomie la Miercurea Ciuc cu militanti ai Garzii Maghiare. S-a scandat: ”Vrem autonomie”, ”Epurare etnica”

Distribuie!

Aproximativ 500 de etnici maghiari au participat sâmbătă, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, la un miting pentru autonomie, organizat de Partidul Civic Maghiar, în care s-a citit o petiție adresată Guvernului Cioloș prin care se solicită modificarea Constituției României și includerea în legea fundamentală a principiilor formulate în Proclamația de la 1 Decembrie 1918, scrie Agerpres.

autonomie

Pe platoul din fața Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, maghiari din Harghita, Covasna și Mureș, purtând în mâini steaguri secuiești sau ale Ungariei, au strigat sloganuri pro-autonomiste și împotriva Tratatului de la Trianon. De asemenea, unii dintre ei purtau pancarde pe care se pe putea citi, în română, maghiară și engleză, ‘Soluția — autonomia’, ‘Drepturi colective’, ‘Vrem autonomie, nu izolare’, ‘Epurare etnică în Europa’. Printre manifestanți s-au aflat mai mulți tineri îmbrăcați în negru, unii purtând însemnele organizației extremiste ungare ‘Garda Maghiară’.


Despre contextual istoric în care a avut loc Unirea de la 1918 a vorbit fostul deținut politic și deputat în Parlamentul României Nagy Benedek, iar când acesta s-a adresat și în limba română cu formula ‘dragi frați români în suferință’, a fost huiduit de participanți.

Programul mitingului a cuprins mai multe moment artistice, după care s-a dat citire, în limbile română, maghiară și engleză, a unei petiții adresate Guvernului Dacian Cioloș, în care manifestanții, ‘înainte cu trei zile de Ziua Națională a României’, supun atenției așteptările și obiectivele comunității maghiare. Aceștia cer includerea în Constituția României a principiilor formulate în proclamația de la Alba Iulia, făcând referire, cu precădere, la ‘alineatul unul al punctului trei, care prevede libertatea națională pentru toate popoarele conlocuitoare’.


În petiție sunt incluse cinci solicitări, despre care organizatorii au punctat că reprezintă ‘amendament la Proiectul de lege privind revizuirea Constituției’. În primele două puncte se arată că ‘România este stat suveran, indivizibil și național al românilor și al comunităților naționale autohtone conlocuitoare’, iar ‘comunitățile naționale istorice și autohtone din România sunt factori constituenți ai statului român’.

Se mai arată că proclamația de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, ‘este fundamentul moral istoric și juridic al egalității naționale și libertății naționale, etnice din România’ și că drepturile comunităților naționale autohtone din România ‘sunt garantate prin lege organică, în măsura și în funcție de voința legitimă exprimată a comunității, în spiritual Proclamației de la Alba Iulia, conform normelor și standardelor europene în materie și cu respectarea integrității teritoriale a României’.

Un alt punct pe care maghiarii din România doresc să fie inclus în Constituția României este acela conform căruia ‘comunitățile naționale istorice și autohtone recunoscute în România sunt acele comunități care conviețuiesc cu populația română de minimum 100 de ani, de pe timpul creării României moderne’.

Președintele Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, organizator principal al manifestării, a anunțat că petiția va fi înaintată Guvernului Cioloș și va fi trimisă și tuturor ambasadelor acreditate la București.

El a declarat presei că pledează pentru inițierea unui dialog pentru obținerea autonomiei și aceste demersuri vor continua până când vor avea sorți de izbândă.

Manifestarea de la Miercurea Ciuc s-a încheiat cu intonarea imnului de stat al Ungariei și a celui secuiesc. Secuii sunt încurajați de faptul că în fruntea României e un minoritar care nu respectă Ziua Națională, fiind cunosut faptul că Iohannis nu a organizat recepția de 1 Decembrie.

SURSE

  1. http://www.napocanews.ro/2015/11/miting-pentru-autonomie-la-miercurea-ciuc-cu-militanti-ai-garzii-maghiare-s-a-scandat-vrem-autonomie-epurare-etnica.html

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Trădarea României: Politicienii români au modificat legea offshore și resursele uriașe din Marea Neagră vor fi cedate "investitorilor străini"
Facebook a început cenzura și în România sub pretextul "combaterii știrilor false"! Adevărul va fi dincolo de orice cenzură!
Înregistrări șocante cu Laura Codruța Kovesi! Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ordine către procurori: "Să ajungem la domnul premier"
Colonel STS confirma operatiunea "Steag Fals" de la Clubul Colectiv: "Focul de la Clubul Colectiv a fost pus intentionat!"
Directorul Institutului Elie Wiesel, Alexandru Florian, solicită revizuirea emisiunii de mărci poștale Făuritori ai Marii Uniri, cerând îndepărtarea primului Patriarh al Țării și al primului premier al României Mari
"Laserul lui Henri Coandă" – arma secretă cu care România i-a speriat pe sovietici
Sondaj american: Românii resping MASIV homosexualitatea și cred că Biserica are un rol important în societate. Românii sunt ortodocșii cei mai favorabili democrației. Taberele care cer mai multă sau mai puțină religie în stat sunt aproape EGALE
Cristian Pârvulescu, Mircea Toma și Sabin Gherman au semnat, alături de Laszlo Tokeș, o declarație în favoarea „autonomiei culturale și teritoriale” a ungurilor din România. Textul integral
O nouă încercare. Nou proiect e autonomie a Ținutului Secuiesc depus la Parlament: "E o chestiune de onoare"
Președintele grupului ALDE în Parlamentul European, Guy Verhofstadt, dorește ca România să lupte împotriva naționalismului
Big Brother: Procurorii au primit acces nelimitat la datele românilor
Despre neoliberalism și originile sale. Neoliberalismul, controlul oligarhiei bancar-corporatiste asupra oamenilor. Neoliberalismul înseamnă privatizări, liberalizări, descentralizare, regionalizare, diminuarea rolului statului în economie, facilităţi fiscale pentru corporaţii şi bănci, reducerea asistenţei şi ajutoarelor sociale, acorduri cu FMI, "investitori străini", scumpirea prețurilor și sărăcirea oamenilor

Citiți și...

Mii de imigranți urmează să fie aduși la Huedin și în județul Cluj! Nu vrem imigranți în România!
Ambasadorul SUA, Hans Klemm, este deranjat de legea offshore, în varianta PSD, cu privire la exploatarea gazelor din Marea Neagră, căci "investitorii străini" vor trebui să plătească mai mult României
Curajul de a fi filoromân
Domnule Ministru al Justiției, Tudorel Toader, fiți patriot: revocați-i pe Laura Codruța Kovesi și Augustin Lazăr - oamenii americanilor!
Globaliștii #Rezist ies în stradă să protesteze împotriva Guvernului României, după ce Guvernul a decis să taxeze băncile și multinaționalele, care își externalizează profitul
Câteva zeci de persoane au întrerupt proiecția filmului 120 bpm la MȚR. Oamenii au venit cu icoane și mesajul „România nu e Sodoma” și au cântat Troparul "Înălțării Sfintei Cruci”. Pelicula nu a mai fost difuzată
Mafia pădurilor nu iartă și nu uită! Din denunțător la DNA, un pădurar a fost dat în judecată de Romsilva
Evreii și instaurarea comunismului în România
Curtea Constituțională a României îl obligă pe președintele Klaus Iohannis să emită decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA! Statul Paralel din România este la un pas de a fi destructurat!
Lovitura de stat din decembrie 1989 - orchestrata de CIA, KGB si MOSSAD - Ceausescu a refuzat Grupul Bilderberg si i-a deranjat pe asasinii economici de la FMI si Banca Mondiala platindu-le datoria
Atunci când toate câștigurile tale se duc pe plata hranei și a celorlalte necesități ale traiului zilnic, munca ta nu mai este vazută ca o oportunitate a progresului economic, ci mai degrabă ca un act de supraviețuire. În lumea reală, aceasta se numește sclavie
Patronul Hexi Pharma a fost asasinat pentru că știa prea multe!

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...