Mordechai Vanunu, omul care a dezvăluit lumii secretele nucleare ale Israelului. Răpit la Roma de Mossad, Mordechai Vanunu a fost adus în Israel într-o ladă

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“In octombrie 1986, Mordechai Vanunu – un fizician care lucra la centrul nuclear Dimona (Israel) – a dezvaluit, pentru prima data, in saptamanalul britanic “Sunday Times” ca Israelul poseda “peste 200” de focoase nucleare.

Cateva zile mai tarziu, Vanunu era rapit la Roma de o echipa speciala a Mossadului si transportat, in secret, in Israel. In noiembrie 1986, Vanunu a fost judecat si condamnat la 18 ani de inchisoare, dintre care 14 de totala recluziune.


In 1999, ca urmare a cererii formulate de cotidianul “Yediot Ahronot”, Guvernul israelian a facut publice circa 40% din documentele procesului Vanunu. Potentialul real al armamentului de distrugere in masa al Israelului a constituit, decenii la rand, secretul cel mai bine pastrat al statului evreu. Pana la dezvaluirile din 1986 ale lui Vanunu, desi existau informatii ale serviciilor secrete nimeni nu cunostea cu exactitate pozitionarea reala a centrului nuclear de la Dimona sau date despre potentialul nuclear israelian.

“The Bulletin of the Atomic Scientist” estima ca Israelul ar fi a cincea putere mondiala dupa numarul de focoase nucleare. In februarie 2000, un membru al Knessetului, Issam Mahoul, declara ca Israelul poseda “intre 200 si 300 de focoase nucleare”, confirmand astfel o serie de supozitii. In august 2000, “Federation of American Scientist” – organizatie independenta din SUA – estima ca Israelul dispune “de cel putin 100 de focoase nucleare, dar probabil nu mai mult de 200”.


 

Organizatia “Stockholm International Peace Research Institute” (SIPRI) estima si ea capacitatea atomica a Israelului la 200 de focoase nucleare. Alte surse insa – ca “Jane’s Intelligence Review” – considerau ca forta atomica a Israelului este mult mai mare si ca ar cuprinde intre 400 si 500 de focoase nucleare si termonucleare. Centrul nuclear de la Dimona a devenit astfel simbolul puterii militare atomice a statului evreu.

Ceea ce este centrul de la Dimona pentru programul nuclear al Israelului constituie “The Israeli Institute for Biological Research” – IIBR – de la Nes Ziona, pentru programele de inarmare chimica si biologica (CBW). Centru de inalta securitate, “IIBR” nu figureaza pe harti – in locul centrului apar culturi de portocali – si nici in fotografiile de recunoastere aeriana.

In ceea ce priveste “inspectiile internationale”, centrul nuclear Dimona a fost vizitat doar de doua echipe: in 1961 de o echipa de experti norvegieni si in 1969 de o echipa de specialisti americani. Astfel ca, de peste 30 de ani, nici o echipa internationala nu a mai calcat pe la Dimona. Ceea ce nu ar trebui insa sa mire prea mult, deoarece chiar membrii Knessetului israelian au interdictie de a patrunde in centrul nuclear Dimona.

In 1993 “The Office of Technological Assessment” (Biroul de Evaluare Tehnica) al Congresului SUA nota intr-un raport ca Israelul dispune de “capacitati chimice ofensive nedeclarate” si “un program biologic ofensiv neraportat”. Anthony Cordesman, de la “Center for Strategic and International Studies”, sustine ca Israelul a intreprins cercetari extensive asupra gazelor de lupta si produce armament biologic.

Potrivit unei anchete exhaustive a ziaristului olandez Karel Knip, centrul “IIBR” de la Nes Ziona ar produce gaze de lupta, ca tabun, sarin si VX. In octombrie 1992, accidentul aerian al cursei “El Al” de la Amsterdam, care a produs 47 de morti, s-a soldat si cu cateva sute de bolnavi de o maladie necunoscuta. Abia dupa sase ani, in 1998, s-a dezvaluit ca zborul LY 1862 al companiei aeriene israeliene “El Al” transporta peste 200 de litri de “dimethyl methylphosphonat” (DMMP), care ajungea pentru a produce mai mult de 260 de kilograme de sarin. DMMR-ul fusese livrat de “Solkatronic Chemicals Inc” din Morrisville, Pennsylvania, centrului “IIBR” de la Nes Ziona.

Istoricul israelian Uri Milstein sustine ca Israelul ar fi utilizat arme biologice inca din cursul primului razboi cu palestinienii, in 1948. Milstein afirma ca “in multe din satele arabe, resursele de apa au fost otravite pentru a impiedica astfel locuitorii sa se intoarca”. Milstein apreciaza ca una din cele mai ample “operatiuni acoperite” de acest tip a declansat epidemia de febra tifoida de la Acra, din mai 1948.

Inaltul Comitet Palestinian Arab a acuzat in iulie 1948 Israelul pentru epidemia de holera din Egipt in 1947 si din satele siriene situate la granita siriano-palestiniana in februarie 1948. In mai 1948, ministrul egiptean al Apararii a declarat ca patru “sionisti” fusesera capturati pe cand incercau sa “contamineze” puturile cu apa din Gaza cu “un lichid despre care s-a descoperit ca era infestat cu microbii dizenteriei si febrei tifoide”.

In 1954, ministrul israelian al Apararii, Pinhas Lavon, a propus utilizarea armelor biologice (BW) pentru operatiunile speciale. Avner Cohen sustine ca: “Se presupune ca Israelul a utilizat arme biologice sau toxice in operatiunile speciale”. In 1955, primul ministru Ben Gurion a ordonat “stocarea” armelor chimice ale Israelului in vederea razboiului cu Egiptul, care se profila.

Fostul agent al Mossad, Victor Ostrovsky, afirma chiar ca s-au intreprins teste letale asupra prizonierilor arabi din 1956, la “IIBR”, de la Nes Ziona. In ceea ce priveste utilizarea armelor chimice, acuzele mai importante aduse Israelului sunt: utilizarea defoliantelor chimice de catre armata impotriva pamanturilor palestiniene, la Ain El-Bieda (1968), la Araqba (1972) si la Mejdel Beni Fadid (1978); folosirea armelor chimice in razboiul din 1982 din Liban, mai ales a hidrogenului-cianid si a obuzelor cu gaze si fosfor; recurgerea in 1980 la gaze letale contra civililor palestinieni si a prizonierilor palestinieni si libanezi.

Israelul a respins intotdeauna aceste acuzatii. Pe de alta parte, “The Bulletin of Academic Scientists” afirma ca avioanele militare F-16 de la bazele Nevatin si Ramon sunt adaptate pentru a transporta rachete cu focoase nucleare, iar un mic grup de piloti de la cele doua baze a fost antrenat pentru atacuri nucleare. “Sunday Times” afirma, la randul sau, ca echipajele de pe avioanele militare israeliene F-16 sunt “antrenate pentru a fi gata de atacuri chimice si biologice, in cateva minute de la primirea ordinului de lupta”.

In acelasi timp, Israelul poseda rachete “Jericho I” (cu o raza de 660 km) si “Jericho II” (raza de 1500 km), care pot fi oricand dotate cu focoase nucleare. Si mai interesant este faptul ca satelitul “Shavit” poate fi convertit intr-o racheta balistica intercontinentala, cu o raza de 7800 km.

Israelul mai dispune de trei submarine clasa “Dolfin” – “Dolfin”, “Leviathan” si “Tekuma” -, care pot fi modificate pentru a transporta rachete nucleare. Israelul a semnat – dar nu a ratificat – Conventia asupra Armelor Chimice. Si este unul din cele patru state – alaturi de Cuba, India si Pakistan – care nu au semnat Tratatul de Non-Proliferare Nucleara.

Mordechai Vanunu, omul care a dezvaluit lumii secretele nucleare ale Israelului

In 1989, in urma cererii cotidianului israelian “Yediot Ahronat”, Guvernul de la Tel Aviv a declasificat 40 la suta din documentele procesului lui Mordechai Vanunu. Acesta dezvaluise intr-un articol din octombrie 1986 publicat de saptamanalul britanic “Sunday Times” unele din cele mai importante secrete nucleare israeliene.

Evreu sefard, membru al “Rakkash” – partidul comunist israelian – Vanunu atrasese atentia Mossadului si Shabak (serviciul de securitate interna din Israel) prin simpatia aratata cauzei palestinienilor. Ambele servicii il “fisasera” ca element subversiv, punandu-l pe Vanunu sub o supraveghere speciala.

In noiembrie 1985, alaturi de alti 180 de specialisti, Vanunu fusese concediat de la centrul nuclear Dimona, din desertul Neghev. Motivul? Acelasi: “ratiuni de securitate”. Periodic, la Dimona aveau loc asemenea “disponibilizari de personal”. Centrul nuclear Dimona – construit in mare secret in anii ’60, cu ajutorul Frantei – continua sa fie in anii ’80 un secret absolut al Israelului, iar masurile de securitate care protejau centrul erau cu totul deosebite.

Pentru Vanunu, care lucra la Dimona de peste 10 ani, concedierea a fost insa resimtita ca o lovitura. Ranit in orgoliul profesional, Vanunu a parasit imediat Israelul si s-a stabilit in Australia, unde s-a convertit la crestinism. In Australia, Vanunu a inceput sa faca primele dezvaluiri privind programele nucleare desfasurate la Dimona, care reprezentau cel mai important secret in materie de aparare al Israelului.

Faptul a atras imediat atentia presei mondiale. Vanunu a fost contactat in Australia de saptamanalul britanic “Sunday Times” pentru o colaborare. In timp ce il astepta la aeroport pe Vanunu, corespondentul lui “Sunday Times” – mai mult sau mai putin intamplator – s-a “intalnit” cu o “veche cunostinta”, careia i-a relatat toata povestea. Cunostinta reporterului era agent al serviciului de informatii australian ASIO (Australian Secret Intelligence Organization).

Astfel ca ASIO a avertizat Mossadul. Ziua de 23 septembrie 1986 fizicianul israelian si-a petrecut-o la sediul lui “Sunday Times”, recitind articolul care urma sa-i fie publicat. Apoi Vanunu a fost condus de serviciul de protectie al saptamanalului britanic la Hotelul “Mountbatten”, unde Vanunu – sub un nume fals – ocupa camera 105.

Rapit la Roma de Mossad, Mordechai Vanunu a fost adus in Israel intr-o lada

Saptamana urmatoare Vanunu si-a petrecut-o la Londra, urmarit permanent de agentii serviciului de protectie, angajati de “Sunday Times”. In cursul plimbarilor sale prin capitala britanica Vanunu a facut cunostinta cu o foarte frumoasa si prietenoasa americana, care i s-a recomandat drept Cindy Hanin.

Cei doi au inceput sa frecventeze muzeele, cinematografele si restaurantele londoneze. Sub privirile agentilor de protectie, intre fizicianul israelian si frumoasa americana s-a nascut o “idila romantica”, care a evoluat rapid spre o poveste pasionala. Cindy l-a facut pe Vanunu, in numai cateva zile, sa uite de grijile si obsesia Mossadului. Dar, in acelasi timp, l-a facut din ce in ce mai imprudent.

In ziua de 30 septembrie 1986, Vanunu telefoneaza la redactia lui “Sunday Times” si anunta ca doreste sa petreaca cateva zile la Roma, urmand sa revina la Londra joia urmatoare, cu trei zile inaintea publicarii dezvaluirilor sale.

Acestea apar in ziua de 5 octombrie 1986, si pe langa dezvaluirile lui Vanunu “Sunday Times” publica planul centrului nuclear Dimona, precum si fotografii din interiorul centrului, facute clandestin de Vanunu. Efectul dezvaluirilor a fost devastator. Pe baza lor s-a estimat capacitatea nucleara a Israelului ca fiind de 200 de focoase nucleare.

La “Sunday Times” redactia era in sarbatoare, ca dupa o extraordinara “lovitura de presa”. Mass-media din intreaga lume solicita, pe baza de contract, preluarea articolului. Toate posturile de televiziune isi deschideau jurnalele de stiri cu dezvaluirile lui Vanunu. In mijlocul entuziasmului general un “mic detaliu” scapase atentiei: intre timp, Vanunu disparuse!

Anchetatorii au stabilit ca Cindy Hanin cumparase doua bilete la clasa “business” pentru cursa “British Airways” de la Londra la Roma. Martorii sustin ca, pe timpul calatoriei, Cindy se comportase ca o femeie indragostita de fizicianul israelian. Nimic nu tradase agenta experimentata a Mossad-ului. Feminitatea si gratia lui Cindy ascundeau perfect un caracter puternic, rece si meticulos. Vanunu fusese o “prada” usoara.

Imediat dupa aterizarea avionului la Fiumicino, la orele 18.38, cuplul parasise aeroportul cu un taxi. “Mergem la sora mea”, i-a spus Cindy lui Vanunu. Cum au ajuns in “apartamentul surorii”, Cindy a pretins ca merge sa faca “un dus”. Si dusa a fost. In locul ei, in apartament a navalit o echipa a Mossad.

In cateva secunde, Vanunu a fost imobilizat. O “asistenta sanitara” i-a administrat un somnifer puternic. Vanunu a fost apoi depus intr-o lada incapatoare si transportat cu o furgoneta in portul La Spezia. Anchetatorii italieni au stabilit ca lada cu Vanunu a fost incarcata la bordul unui vapor cargo cu destinatia Israel.

La 9 noiembrie 1986, Guvernul israelian anunta oficial, printr-un scurt comunicat, ca Mordechai Vanunu se afla in Israel, in stare de arest, si ca va fi judecat in scurt timp. La 23 decembrie 1986, in timp ce era transportat din inchisoare pentru a fi adus la audieri, Vanunu a profitat de un moment de neatentie a paznicilor sai si si-a lipit palma mainii de geamul masinii.

Aproape instantaneu, flash-urile fotoreporterilor s-au declansat. A doua zi, intreaga lume putea descifra mesajul inscris atat de ingenios in palma lui Vanunu: “Rapit la Roma, 30/9/86”. Mordechai Vanunu a fost condamnat la 18 ani de inchisoare, dintre care 14 de totala recluziune. Teoretic, in 2004 – daca nu intervin alte probleme – Vanunu urmeaza sa fie eliberat. Adica peste un an.

“Sunt mandru ca am lucrat la Dimona, dar furios ca nu mi se recunoaste statutul de victima”

Centrul nuclear Dimona se confrunta insa si cu alte probleme. Arie Spieler a supravietuit nazismului si tuturor razboaielor pentru apararea Israelului. Dupa aproape 30 de ani de activitate la centrul nuclear Dimona, Spieler trebuie sa duca acum un alt tip de “razboi”: cel cu administratia centrului, care nu-i acorda “compensatia de securitate sociala” legala, dupa ce Spieler s-a imbolnavit de cancer, in urma manipularii substantelor chimice radioactive.

Marti, 6 mai 2003, aproximativ 30 de fosti angajati la Dimona, bolnavi de cancer, au manifestat solicitand acordarea unei “compensatii de securitate sociala”. Alti 31 de fosti colegi au decedat intre timp, contaminati de mediul radioactiv de la Dimona, scutind astfel statul de plata compensatiilor.

Alte cateva zeci de bolnavi de cancer n-au putut lua parte la manifestatie datorita fazei avansate a bolii. “Aceasta batalie ma amaraste, fiindca eu mi-am daruit viata, cu loialitate, centrului pe care il respect”, spune Spieler, un om in varsta de 67 de ani. “Sunt mandru ca am lucrat acolo, dar furios ca nu mi se recunoaste statutul de victima.”

Conducerea centrului Dimona a respins insa cererea celor contaminati pentru acordarea de compensatii, declarand ca imbolnavirea celor cateva zeci de fosti angajati nu are nici o legatura cu manuirea substantelor radioactive si carcinogene de la centrul nuclear. Biroul primului ministru, responsabil pentru problemele centrului Dimona, a solicitat timp pentru efectuarea unei anchete.

Specialistii israelieni in poluarea mediului leaga “epidemia” de cancer de radioactivitatea mediului, mentionand mai ales cancerul de rinichi, cel de plamani si leucemia. Gal Fahima are 29 de ani. Tatal ei a murit in 1992, la numai 49 de ani, de cancer osos, patru luni dupa diagnosticare.

“Ma lupt de peste 10 ani”, sustine Fahima, care afirma ca persoane din administratia centrului Dimona – care n-au fost niciodata in contact cu substante radioactive sau carcinogene – au primit totusi compensatia sociala. In timp ce bolnavii de cancer trebuie sa se lupte ani de zile cu administratia, care sa le acorde un drept legal.

“Nivelul de loialitate al acestor oameni este incredibil”, sustine Fahima. Chiar si acum, grav bolnavi de cancer, ei refuza sa divulge orice informatie considerata secreta despre centrul Dimona. Yehuda Kalifa, director general in Ministerul Apararii, a ordonat redeschiderea tuturor dosarelor celor infestati la Dimona, si discutarea cazurilor. “Am avut o discutie serioasa. Am cerut trei luni, si speram sa rezolvam favorabil”, a spus Kalifa. “Multi elimina urinar uraniu; unora le curge si din nas”, recunoaste Yehuda Kalifa.

Confiscarea arhivei fostului prim-ministru Levy Eshkol, si afacerea “Yitzhak Yaakov”

Tabuul privind dezvaluirea oricarui fel de informatii legate de arsenalul de distrugere in masa al Israelului – mai ales cel nuclear – are la baza o anumita “filosofie”. Guvernele israeliene in succesiunea lor – ca si o mare parte a opiniei publice din Israel – pornesc de la “postulatul” ca singurul si adevaratul scop al statelor arabe vecine – mai apropiate sau mai indepartate – este sa “rada” Israelul de pe harta.

De aceea, pentru a rezista ca natiune, Israelul trebuie sa adopte “masuri de securitate” fara precedent, cu mult mai severe decat alte state. Desi aceasta “filosofie” nu este prea departe de realitate, ea da nastere, uneori, la situatii cel putin ciudate. Astfel, in 2001, Arhivele de Stat din Israel au confiscat documente privind secrete nucleare de la vaduva fostului prim-ministru israelian, Levy Eshkol, dupa cum a relatat “Haaretz”.

Ordinul de confiscare a unor documente, apartinand unei arhive vechi de aproape 40 de ani, a fost dat de Ministerul Apararii si a motivat prin posibilitatea unei “scurgeri de informatii” privind programul nuclear israelian. Atat doar ca Levy Eshkol a devenit prim-ministru in 1964, in urma cu aproape 40 de ani, cand programul nuclear al statului evreu se gasea la inceput de drum. Si este foarte greu – ca sa nu spunem altfel – sa demonstrezi ca, in acest caz, ar putea exista “scurgeri de informatii” vechi de aproape 40 de ani.

Mai mult, documentele care ar putea face obiectul unei “scurgeri de informatii se gaseau la biroul guvernului israelian din Ierusalim, dedicat memoriei lui Levy Eshkol. Evyatar Frisel, de la Arhivele de Stat, profitand de absenta din tara a vaduvei, Miriam Eshkol, a mutat documentele, dar a refuzat orice comentariu, dupa relatarile “Haaretz”.

Mai grava este arestarea, la sfarsitul lui martie 2001, a generalului (r) Yitzhak Yaakov (75 de ani), considerat in Israel “parintele industriei militare israeliene”, sub acuzatia de spionaj. In 1963 generalul Yaakov – supranumit si “domnul Securitate” tocmai datorita rigorii sale in aceste probleme – a condus o unitate speciala responsabila pentru dezvoltarea a noi tipuri de arme.

Generalul s-a retras insa din armata israeliana cu o saptamana inaintea razboiului din 1973, iar la sfarsitul anilor ’70 a emigrat in Statele Unite, unde a devenit presedintele companiei “Constellation” 3D”, specializata in informatica. In martie 2001, generalul (r) Yaakov a revenit in Israel doar pentru patru zile, ca sa-si serbeze implinirea a 75 de ani impreuna cu prietenii.

Opinia publica din Israel a ramas profund socata cand a aflat ca, dupa aniversarea zilei de nastere – la care au luat parte mari personalitati ale vietii politice, militare si economice din Israel – un detasament special al Ministerului Apararii l-a retinut pe generalul Yaakov pe aeroportul Ben Gurion, pe cand acesta se imbarca impreuna cu sotia, Tatiana Mendoza, pentru cateva zile de vacanta in Turcia.

Nimeni nu a fost informat despre aceasta arestare, timp de o luna. Prietenii il credeau pe general in concediu in Turcia. Dupa o luna, pe 22 aprilie, saptamanalul britanic “Sunday Times” a publicat prima stire despre arestarea generalului israelian, sub acuzatia foarte grava de “spionaj”.

Generalul Yaakov acuzat de “spionaj” pentru un interviu

Potrivit lui “Sunday Times”, generalul Yaakov era interogat despre “relatiile sale cu o rusoaica”, pe vremea cand generalul era inca activ in armata israeliana. Adica prin anii ’60, inceputul anilor ’70. A fost suspectata chiar sotia, Tatiana Mendoza, cetatean american de origine rusa.

In fata numeroaselor speculatii de presa, Amos Yaron, director general in Ministerul Apararii, a acordat un interviu postului national de radio, in care a declarat: “Nu avem de-a face cu un caz de spionaj”. El a numit incidentul drept unul “extrem de nefericit” si s-a referit la generalul Yaakov ca la un om recunoscut in Israel pentru “faptele sale admirabile”.

Cu toate acestea, “autoritatile nu au avut alta alternativa decat sa-l aresteze pe Yitzhak Yaakov”, pentru divulgarea de secrete unei persoane neautorizate. Despre ce era vorba in realitate? Generalul a aflat cu mahnire ca – deoarece se stabilise in SUA – fusese scos de pe lista candidatilor la “Premiul Israel”, cel mai prestigios premiu evreiesc. Dezamagit, generalul a acceptat sa se confeseze ziaristului Ronen Bergman, corespondentul la New York al cotidianului “Yediot Ahronot”. Interviul urma sa apara in ziua aniversara a generalului.

In interviu, Yaakov a vorbit destul de liber despre rolul sau in inzestrarea armatei israeliene. La sfarsit, el l-a obligat pe ziarist sa semneze un document prin care acesta se angaja ca, inaintea publicarii interviului cu “domnul Securitate”, sa prezinte materialul cenzurii militare. Cenzorii militari au interzis publicarea interviului, si s-a emis un mandat de arestare pe numele generalului, pentru “spionaj”.

Expertii sustin insa ca generalul Yaakov detine “secrete” vechi de aproape 30 de ani. Deci care nu mai intereseaza pe nimeni. Mai mult, generalul se afla de peste 20 de ani in Statele Unite. Generalul Amos Yaron a dat de inteles insa ca nu numai interviul sta la baza retinerii generalului de 75 de ani, ci si volumul de memorii. Care este mai mult o opera de fictiune. Cu alte cuvinte, pentru un interviu – supus cenzurii militare – si un volum de memorii, puternic beletristic, care se refera la o perioada de acum 30 de ani, generalul Yitzhak Yaakov este considerat, peste noapte, “spion”. “Haaretz” nota: “Este ingrijorator faptul ca, in zilele noastre, in Israel mai exista inca asemenea Dosare X”.

 

Un alt comentator a remarcat: “Un batran de 75 de ani este folosit ca sa transmita unei intregi generatii mesajul ca trebuie sa duca in mormant secretele pe care le detine. Chiar daca este vorba despre secrete atat de vechi ca nu mai au aproape nici o valoare operativa”. Data fiind varsta inaintata si socul cerebral provocat de arestare si acuzatie, generalul (r) Yaakov a fost internat la spitalul penitenciarului din Ramle. Jack Chen, unul din avocatii generalului, a declarat: “Este extrem de trist ca o persoana care si-a dedicat viata securitatii Israelului sfarseste prin a fi implicata fara voie intr-o poveste, in mod evident, “trasa de par”, care ii ameninta reputatia, cariera, totul. Pentru el este un soc urias”.

Cei 18 ani de detentie ai lui Mordechai Vanunu expira in 2004. Ministerul Apararii a decis recent sa-l tina pe Vanunu sub o atenta supraveghere chiar si dupa eliberarea din inchisoare. Si sa-l “rearesteze” in caz ca divulga alte informatii secretizate, relateaza “Haaretz”. Purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii a spus intr-o conferinta de presa ca nu are date despre confiscarea arhivei Levy Eshkol, sau despre recenta decizie privind cazul Vanunu. Si intr-un caz, si in altul asemenea masuri ar fi justificate daca “scurgerile de informatii” ar mai avea vreo valoare operativa, observa “Haaretz”.”[1]

SURSE

  1. Vladimir Alexe – http://www.ziua.ro/display.php?data=2003-08-02&id=124088
  2. Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...