Munții Metaliferi ascund zăcăminte bogate de metale preţioase

Distribuie!

În Munţii Metaliferi, zăcămintele bogate în metale preţioase au fost exploatate din cele mai vechi timpuri. Începând din Evul Mediu, în ţinutul greu accesibil, familiile minerilor au fondat o mulţime de sate care gravitau în jurul minelor de aur, argint şi alte metale preţioase şi rare.

Din secolul al XVIII-lea, comorile din adâncuri au făcut faimoase peste hotarele Transilvaniei localităţi miniere ca Abrud, Roşia Montană, Cărpiniş, Câmpeni, Bistra, Bucium, Nojag (Săcărâmb), Certej, Măguta Topliţa, Fizeşti, Băiţa, Hărţăgani, Câinelu, Ruda, Porcurea, Almaşu Mare, Poiana, Stănija, După Piatră şi altele.


Cele mai multe dintre marile zăcăminte din Munţii Metaliferi au fost exploatate aproape neîntrerupt de peste două secole. Întâi prin metode arhaice: mii de gropi erau săpate de localnici în căutarea bulgărilor de metale preţioase, iar nisipul râurilor de munte era cernut, măcinat şi spălat pentru a putea fi culese din el grăunţele de aur.

Galeriile miniere au început să se extindă la sute de metri adâncime, spre măruntaiele pământului, formând uriaşe labirinturi subterane. Unele mine s-au dezvoltat, în jurul lor fiind construite topitorii, uzine de preparare, mori de măcinare, ateliere metalurgice. Toate au început să fie închise definitiv de la sfârşitul anilor ´90, iar un deceniu mai târziu nicio veche exploatare minieră din ţinutul metaliferilor nu mai funcţiona.


Sursa: Daniel Guta – https://adevarul.ro/locale/hunedoara/treptele-romane-poarta-adancurile-pline-aur-secretul-minei-rezista-aproape-doua-milenii-video-1_62236bf95163ec4271cce3d3/index.html

Foto: hunedoara.adevarul.ro

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație neguvernamentală de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013.

You may also like...