Omul între două lumi

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Știm oare cu adevărat “pe ce lume trăim”? Cei mai mulți vor spune că da. Așa să fie însă?

Prinși în nevoile lumii în care trăim, luptându-ne să facem carieră sau să avem un trai confortabil, cel mai adesea nu ne mai punem întrebări esențiale despre viață și legile ei. Fără să conștientizăm prea mult, trăim între bine și rău, între frumos și urât, între minte și suflet dar, mai ales, între legile fizicii relativiste și cele ale fizicii cuantice…


Misterul care ne învăluie existența este, pentru căutătorii adevărați, un imbold de a se afunda în cercetarea legităților care guvernează Universul.

În acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii, împreună cu invitatul nostru – prof. univ. Dr. Adrian Restian, membru al Academiei de Științe Medicale din România – vă invit să descoperiți măcar o parte dintre tainele care ne înconjoară, în încercarea de a înțelege existența noastră; una care se desfășoară permanent între două lumi: între lumea relativistă și cea cuantică.”[1][2]


Emisiune “La granitele cunoasterii”: Omul între două lumi. Pătrunde în misterele Universului!

SURSE

  1. http://daniel-roxin.ro
  2. http://www.cunoastelumea.ro/omul-intre-doua-lumi-patrunde-in-misterele-universului/

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...

Citește mai multe:
Cum distrug progresiștii Occidentul prin “Cultura Victimizării”? Minoritățile sunt învățate că nu pot fi trase la răspundere pentru nimic

Jandarmeria română, atacată pentru menționarea “familiei tradiționale”! Neomarxiștii sunt împotriva valorilor naționale!

Michael Swift – “Manifestul Gay” (1987): “Fiii voștri vor deveni slujitorii noștri și vor face ce le spunem noi. Vor fi replămădiți după imaginea noastră”

CIA pregătește un atac informatic fără precedent la adresa Rusiei
Gândurile pure şi impactul lor asupra lumii

Închide