Pădurea Baciu: Secretele celui mai misterios loc din România. Ce se întâmplă în pădurea inclusă în topul celor mai înfricoşătoare din lume

by “În România există un soi de ”triunghi al bermudelor” balcanic, un loc considerat bântuit şi atins de fenomene greu de explicat. Este vorba despre o pădure aflată în apropiere de Cluj şi care atrage ca un magnet amatorii de paranormal. La doar trei kilometri de municipiul Cluj Napoca, în […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“În România există un soi de ”triunghi al bermudelor” balcanic, un loc considerat bântuit şi atins de fenomene greu de explicat. Este vorba despre o pădure aflată în apropiere de Cluj şi care atrage ca un magnet amatorii de paranormal.

La doar trei kilometri de municipiul Cluj Napoca, în apropiere de Muzeul Satului, pe coasta unui deal, se află o pădure veche de stejari şi goruni. La prima vedere pare un codru secular şi atât. Pentru amatorii de paranormal dar şi pentru cercetătorii acestui domeniu, această pădure numită Hoia-Baciu este un adevărat ”triunghi al bermudelor“, unul dintre cele mai bântuite locuri de pe Terra.   


În acest codru care se întinde pe o suprafaţă de 295 de hectare au fost semnalate din anii 60 încoace sute sau mii de fenomene paranormale din cele mai diverse, de la apariţii ale OZN-urilor şi până la ruine care apar şi dispar. Totodată pădurea este renumită pentru cazuri de dispariţii misterioase dar şi pentru stări de transă şi experinţe extrasenzoriale greu de explicat. Datorită acestor fenomene raportate şi documentate cu ajutorul fotografiilor de cercetători în domeniu, pădurea Hoia Baciu atrage ca un magnet mii de amatori de paranormal din toată lumea.   

De altfel pădurea Baciu a fost inclusă de cotidianul britanic ” The Guardian” în top 10 al celor mai înfricoşătoare locuri din Europa, iar BBC preciza în 2013 că pădurea transilvană este una dintre cele mai bântuite păduri din lume. Totodată renumita publicaţie ”Travel&Leisure” a inclus pădurea Baciu într-un top mondial al celor mai înfricoşătoare locuri din lume. Faima pădurii Hoia Baciu a aprins imaginaţia multor amatori de senzaţional care caută în permanenţă dovezi şi întâmplări stranii. Totul a început în anii 60, odată cu cercetările unui biolog român şi care a înregistrat primele fenomene paranormale documentate ştiinţific în zonă.


Pădurea în care toate temerile ies la iveală

Fenomenele paranormale din pădurea Hoia-Baciu au început să devină cunoscute publicului larg abia din anul 1968. Este practic anul în care se năştea acest fenomen, pădurea Hoia Baciu. Anterior localnicii din zona Floreşti, Baciu şi chiar Cluj Napoca, aveau totuşi propriile legende despre această pădure. Legende şi superstiţii vechi de sute de ani. De altfel se fereau să intre în acest codru şi îl evitau pe cât posibil. Spuneau despre el că este blestemat şi că odată intrat între copaci, omului îi ies la iveală cele mai cumplite frici ale sale. Ca şi cum pădurea ţi-ar simţi şi exploata temerile. Se vorbea de asemenea despre dispariţii şi apariţii la fel de stranii. Toate aceste lucruri anterior anului 1968 erau cunoscute mai ales de localnici şi considerate superstiţii şi folclor, ca în multe alte cazuri. La finele anilor 50 prin pădurea Hoia Baciu a început însă să se aventureze un cercetător care nu ţinea cont de superstiţiile oamenilor.   

Se numea Alexandru Sift şi era un cunoscut biolog. Acesta a petrecut aproape un deceniu studiind această pădure. El a fost primul care a început să constate faptul că localnicii aveau dreptate şi că într-adevăr era ciudat cu aceea pădure. Sift a studiat fiecare colţ al pădurii, biologul fiind şi un pionier al studierii paranormalului, pe baze ştiinţifice. Tot acesta a cules poveşti ale localnicilor şi a remarcat că oamenii locului spuneau că odată intraţi între copaci, simt senzaţii ciudate de teamă , greaţă, dureri de cap şi chiar arsuri în zona tegumentelor.  De altfel Sift a observat la rândul său umbre bizare care-l însoţeau peste tot în pădure. Biologul a reuşit chiar să pozeze umbrele respective iar la developarea filmului a costat şi alte fenomene stranii care nu erau percepute însă de ochiul uman. Sift a fost cel care a deschis drumul aventurilor paranormale în pădurea Hoia Baciu.  

Pădurea OZN-urilor  

Aşa cum aminteam faima pădurii s-a răspândit în toată ţara dar şi în Europa după 1968. Atunci a avut un loc eveniment straniu care a atras atenţia în special pasionaţilor de OZN-uri şi extratereştrii. Mai precis în luna august a anului 1968, tehnicianul-militar Emil Barnea, un bărbat de 45 de ani s-a aventurat alături de câţiva prieteni în pădurea Baciu. Nu era un supertiţios şi a ignorat poveştile localnicilor. În timp ce căuta lemne de foc prin pădure Barnea a văzut deasupra copacilor un obiect zburător ciudat, foarte luminat care zbura fără zgomot la înălţime mică. Imediat aparatul de zbor a accelerat cu o viteză fantastică şi a dispărut. Barnea a reuşit să-l fotografieze, iar după developare, fotografiile sale au fost considerate cele mai clare poze ale unui OZN. De altfel toţi erau convinşi că era vorba de un OZN. Emil Barnea oferise pozele unor astfel de pasionaţi de fenomenul OZN din aceea perioadă, Florin Gheorghiţă şi Ion Hobana care la rândul au făcut cunoscute imaginile în Europa.   

În anul 1977 profesorul Vonkeviziczky prezenta pozele cu OZN-uri din pădurea Baciu în cadrul Congresului Internaţional de Ozenologie din Acapulco. Din acel moment pădurea Hoia Baciu a pusă pe harta zonelor frecventate de OZN-uri şi descrisă la fel ca toate experienţele ciudate consemnate anterior de Sift în reviste şi cărţi de specialitate din toată lumea. De altfel apariţiile OZN-urilor în pădurea Hoia-Baciu a fost constant semnalate. Inclusiv biologul Sift remarca faptul că a văzut un obiect zburător ciudat survolând zona.   

Profesorul universitar Adrian Pătruţ preşedintele Societăţii Române de Parapsihologie, un cercetător care a studiat pădurea Hoia Baciu spune că urma acelui obiect văzut de Sift a persistat într-o poiană până în anul 2009. Este vorba de celebra Poiană Rotundă, acolo unde au fost sesizate cele mai multe apariţii ale unor presupuse OZN-uri, considerat şi loc de aterizare . Mai ales după anii 90 a început o adevărată vânătoare de OZN-uri în acest loc, mii de pasionaţi din domeniul ufo-ologiei din toată lumea venind în apropiere de Cluj să surprindă „farfuriile zburătoare”.   

Capete fără corp, ruine care dispar şi experienţe extrasenzoriale  

Bineînţeles misterele din pădurea Hoia Baciu nu se opres aici. Pe lângă mărturiile cu OZN-uri foarte populare de altfel în anii 70, există numeroase fenomene paranormale şi deosebit de bizare întâlnite atât de călători,căutători de paranormal dar şi de cercetători. De altfel cercetările ştiinţifice în pădurea Baciu după eforturile biologului Sift au fost continuate în anii 70 de profesorul Adrian Pătruţ cu un întreg colectiv. De altfel Pătruţ şi-a dedicat o bună parte din viaţă  cercetării acestei păduri şi afirma că, ”Pădurea Hoia-Baciu rămâne un teritoriu insuficient elucidat, care va putea fi studiat inclusiv de generaţiile viitoare. (…)Pădurea Hoia-Baciu este unul dintre cele mai active puncte pe plan mondial, poate cea mai activă zonă în care se produc fenomene neobişnuite”. Cu alte cuvinte se petrec tot soiul de activităţi şi fenomene greu de explicat ştiinţific. Pătruţ a povestit una dintre aceste întâmplări. ” Ceva cu totul aparte mi s-a în­tâmplat în 2000, în preajma Paştelui. Mă dusesem atunci la pădure cu un cercetător originar din Cluj, care trăieşte în Germania.   

Deodată, am observat că din vârfurile a mii şi mii de copaci curgea ceva. Era o sevă, un lichid… Parcă era un izvor ce curgea de pe copaci, de la 10-15-20 de metri şi se aduna la rădăcinile lor. Am rămas încremenit.”, spunea Pătruţ pentru stiridecluj.ro. Tot cercetătorul clujean vorbeşte despre alte fenomene stranii. Mai precis apariţia şi dispariţia unor ruine misterioase. ”Fusesem să fotografiez nişte ruine, erau chiar în centrul pădurii. Era prin ianuarie şi am făcut câteva sute de fotografii lângă ruinele alea, cu un grup foarte mare de prieteni. După vreo două săptămâni, m-am întors să caut locul acela, pentru că-mi plăcuse, mă simţisem bine acolo. Dar ruinele nu mai erau acolo, nici ţipenie, ca şi când n-ar fi fost!… Şi nici nu le-a mai văzut după aia nimeni, nicicând! Iar după câţiva ani, şi imaginile lor au dispărut, s-au volatilizat pur şi simplu din fotografiile mele”, a precizat acesta pentru aceeaşi publicaţie. Totodată se vorbeşte despre tot soiul de dispariţii, transmutări în timp şi spaţiu,lumini misterioase care apar în poze, oameni fără cap surpinşi lângă arbuşti şi tot soiul de fiinţe asemănătoare fantomelor.   

Totodată sunt oameni care susţin că în pădurea Baciu oamenii pot fi transportaţi doar la nivel mental în alte epoci şi aduşi înapoi. Despre fenomene stranii la pădurea Baciu vorbeşte şi un angajat al Biroului de Promovare Turistică a Primăriei Cluj-Napoca, Marius Lazin. Acesta tocmai făcuse un proiect pentru a atrage turişti din toată lumea în zonă şi bineînţeles i-a dus la renumita pădure Baciu. Spune că acolo s-au întâmplat lucruri bizare mai ales în Poiana Rotundă. ” Era 11 noaptea şi eram cu un cuplu de tineri din Anglia. La un moment dat, vine tipul la mine şi-mi spune că a auzit o voce care îl chema spre ea, culmea, în limba engleză.   

Nu mi s-a părut foarte neobişnuită întâmplarea, pentru că nu era prima dată când turiştii îmi spuneau că aud voci care încearcă să comunice cu ei(…) În timp ce povesteam în mijlocul poienii, am auzit un sunet asemănător unui lătrat. Apoi, am auzit un sunet subtil venind dinspre una dintre cele şase intrări în Poiana Rotundă. Era un fel de tropăit, combinat cu foşnet de frunze. L-am auzit toţi trei. Sunetul a venit de la una dintre intrările în poiană şi a luat-o de jur împrejurul nostru, apropiindu-se tot mai mult. Nu ne-a înconjurat, pentru că la jumătatea poienii s-a oprit. Cel puţin pentru mine a fost destul de înfricoşător, cred că şi pentru cei doi englezi“, spunea clujeanul într-un interviu pentru Adevărul din anul 2014. Pe lângă toate aceste fenomene cu OZN-uri, voci ciudate sau alte experienţe extrasenzoriale rod al imaginaţiei sau nu, în pădurea Hoia Baciu şochează forma ciudată a copacilor. Mai precis numeroşi copaci sunt pur şi simplu contorsonaţi, crescând într-un mod bizar.  

Hoia Baciu, mit sau adevăr?  

Deocamdată nimeni nu a fost capabil cu adevărat să se pronunţe cu privire la veridicitatea celor petrecute în pădurea Hoia Baciu. S-a făcut inclusiv un documentar prin care se încearcă explicarea pe cale ştiinţifică a fenomenelor de la Hoia Baciu, iar numeroşi specialişti au oferit posibile explicaţii. Se vorbeşte inclusiv de un câmp electromagnetic anormal dar şi de un soi de ”cancer„ al copacilor care le-a curbat trunchiurile. Cert este că la Hoia Baciu vin turişti din toată lumea, mulţi amatori de paranormal. La fel de mulţi pleacă dezamăgiţi fără să fii simţit ceva special, dar sunt şi cei care sunt convinşi că au avut parte de experienţe extrasenzoriale sau au văzut OZN-uri şi humanoizi ciudaţi. Inclusiv Adrian Pătruţ preciza că ”nu e nimic sigur. Sunt fenomene care nu pot fi explicate”. În pădurea Baciu după numeroase tipuri de cercetare s-au găsit inclusiv urmele unei bătălii din Primul Război Mondial.”[1]

SURSE

  1. https://adevarul.ro/locale/botosani/secretele-celui-mai-misterios-loc-romania-intampla-padurea-inclusa-topul-celor-mai-infricosatoare-lume-1_593a6f785ab6550cb8f3cb94/index.html
  2. Foto: adevarul.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Intelligence România (DIR)

Departamentul Intelligence România (DIR): Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dir.org.ro