Pământul gol – o realitate

Distribuie!
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

“Există la ora actuală informaţii explozive, care circulă în special pe Internet, care dezvăluie argumente deosebit de pertinente şi atent documentate, în sprijinul unui adevăr tulburător: planeta noastră este goală pe dinăuntru, iar în acel spaţiu interior există de mii de ani o civilizaţie mult mai avansată decât civilizaţia de la suprafaţă.

Chiar dacă la prima vedere acesta nu pare să fie decât subiectul unui roman de science-fiction, argumentele existente îi pot face până şi pe cei mai sceptici să se gândească mult mai serios la această chestiune. Sunt deosebit de concludente în acest sens informaţiile conţinute în mai multe studii ştiinţifice serioase care expun o fundamentare teoretică riguroasă a realităţii Pământului cavitar.


În plus, există date concrete rezultate dintr-o serie întreagă de descoperiri arheologice extraordinare, precum şi numeroase mărturii foarte competente care atestă existenţa tărâmului din interiorul Pământului.

Ceea ce învăţăm în prezent la şcoală este că în interiorul Pământului există un nucleu alcătuit din elemente grele (în special fier), având 3.400 de km în diametru, aflat în condiţii de temperaturi și presiuni ridicate. Ni se spune că acest nucleu interior este la rândul lui înconjurat de o manta (ce conţine o magmă foarte fierbinte) de aproximativ 2.900 de km grosime.


Urmează, spre suprafaţă, crusta sau scoarţa Pământului, în grosime de 40-80 de km. Deşi aceste date sunt oficial considerate ca fiind certe, merită să ştim că cea mai adâncă săpătură ce a fost realizată pentru a fora spre interiorul Pământului a fost făcută în Rusia şi are doar… 13 kilometri. Modelul oficial nu este aşadar decât o teorie, care nu a fost confirmată concret, practic.

Teoriile ştiinţifice despre modelul Pământului gol au fost formulate încă începând din secolul XVII de către unii savanţi celebri. Printre aceştia s-au numărat astronomul Edmund Halley, matematicianul Leonard Euler, fizicianul John Leslie sau savanţii William Reed, Marshall B. Gardner ori Charles Wilkes.

La începutul secolului trecut, William Reed, de exemplu, adresa următorul îndemn auditoriului său cu privire la teoria despre Pământul cavitar: „Ceea ce cerem oricui şi în special omului de ştiinţă care nu crede în teoria noastră este să nu îşi bată joc şi să nu nege ipotezele, ci să aducă argumente care să demonstreze contrariul faptelor autentice pe care le-am expus aici”.

Câţiva ani mai târziu, în 1912, Marshall B. Gardner a prezentat descoperirile sale cu privire la faptul că Pământul este gol pe dinăuntru Oficiului de Brevete al Statelor Unite. Aproape doi ani mai târziu, această agenție federală i-a acordat domnului Gardner un brevet științific a cărui semnificație științifică era depășită doar de descoperirea zborului mecanic realizată de fraţii Wright în 1903. Din motive care sunt acum foarte clare, descoperirea sa a devenit însă foarte curând un secret militar extrem de bine păzit.

Teoria modernă spune că Pământul s-a format prin condensarea materiei, generată de forţele de atracţie gravitaţională. Ceea ce nu a fost explicat, ci dimpotrivă, cu desăvârşire ignorat, a fost influenţa extrem de importantă pe care o exercită forţa centrifugă. Pornind tocmai de la influenţa forţei centrifuge, Reed a expus ideile despre Pământul gol în 1903, iar Gardner în 1913.

Teoriile lor spun că Pământul – şi în general toate planetele – se formează din condensarea unor nebuloase. Teoriile lui Reed și Gardner afirmă că în centrul Pământului se află un nucleu incandescent care este de fapt ca un fel de Soare interior, ce are un diametru de aproximativ 1000 de km.

Faptul că modelul Pământului gol corespunde cel mai bine realității se verifică prin aceea că o serie întreagă de fenomene (altfel greu de explicat) se îmbină perfect în puzzle-ul geodinamicii terestre.

Un astfel de exemplu îl reprezintă aurorele polare pe care ştiinţa oficială – care nu admite existenţa unei imense cavităţi în interiorul Pământului – le pune pe seama impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru.

Teoria Pământului gol susține că aceste benzi luminoase provin de la Soarele interior, ale cărui raze ies prin deschiderile polare și se irizează în atmosfera mai rarefiată din acele zone. Dacă aurorele polare ar proveni de la lumina Soarelui exterior, de ce persistă acestea și noaptea? Și de ce nu ar apare și în alte zone cu atmosferă rarefiată, aflate în bătaia Soarelui exterior, de exemplu pe vârfurile munților foarte înalți?

Teoria Pământului gol explică de asemenea existenţa gheţarilor de la Poli şi constituția lor. Cum altfel putem înțelege că ghețarii sunt formați din apă dulce? Explicația simplă și firească a modelului cavitar este că apa dulce provine de la râurile ce izvorăsc din interiorul mai cald al Pământului. După ce ajunge în zona rece de la suprafaţă, această apă dulce îngheaţă brusc şi se transformă în iceberguri.

Studii recente, sprijinite de argumente ştiinţifice foarte elaborate, au fost realizate printre alţii de dr. Raymond Bernard, Dennis Crenshaw, Jan Lamprecht, Frederick Culmer, Alfred Bohrmann, Mark Harp, Joseph Gustaitis, Johannes Lang, Warren Smith, Irving Wallace, Bruce Walton, Floria Benton, Sherman Lyon şi mulţi alţii.

Este interesant să ştim că în mod neoficial a fost realizată o analiză detaliată a unor observaţii astronomice actuale, pe baza unor fotografii publicate accidental de NASA. Fotografiile pun în evidenţă faptul că practic toate planetele din sistemul nostru solar au o structură cavitară, ce prezintă două deschideri principale către spaţiul interior, situate la poli.

În cazul fotografiilor publicate oficial de NASA se constată că marea lor majoritate omit să indice clar zonele polare ale planetelor. Atunci când totuşi o fac, se poate sesiza la o analiză atentă că respectivele fotografii au fost trucate, uneori chiar grosolan. Această constatare indică faptul că în realitate NASA urmăreşte să ne ascundă existenţa deschizăturilor polare planetare, în special pe cele ale Pământului.

Au existat însă şi imagini înregistrate de NASA care au fost salvate de cercetători înainte ca ele să fie prelucrate astfel încât să ascundă deschiderile polare. În fotografia alăturată puteţi vedea una dintre imaginile realizate cu ajutorul sateliţilor spaţiali ESSA, în care se pot identifica destul de clar deschiderile polare: cea nordică are un diametru de aproximativ 1400 de mile, iar cea sudică de 1300 de mile.

Conform lucrării dr. Raymond Bernard, O lume ascunsă, publicată în anul 1969, teoria Pământului gol şi-a găsit confirmarea atât în expediţia arctică (din 1947), cât şi în cea antarctică (din ianuarie 1956), conduse de amiralul american Richard Evelyn Byrd. Raymond Bernard arăta în cartea sa că totul a fost însă foarte curând învăluit într-o discreţie absolută: „Descoperirea amiralului Byrd constituie astăzi un secret internaţional de prim rang.

După ce Byrd a anunţat prin radio, de la bordul avionului, descoperirea făcută şi după o scurtă notiţă apărută în presă, toate ştirile ulterioare în legătură cu subiectul respectiv au fost îndepărtate cu grijă de către agenţiile guvernamentale”.”

Sursa: https://yogaesoteric.net/cateva-dezvaluiri-esentiale-despre-taramul-locuit-din-interiorul-pamantului

Foto: Internet

Donații pentru Departamentul de Informații România (DIR)

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook DIR – Departamentul de Informații România!

Departamentul de Informații România (DIR) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Dragoș Anunnaki – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul de Informații România (DIR)!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Departamentul de Informații România (DIR)

Departamentul de Informații România (DIR) este o organizație privată de informații și investigații, fără personalitate juridică. Departamentul de Informații România (DIR) a fost creat la data de 15 august 2013. Departamentul de Informații România (DIR) deține o arhivă uriașă.

You may also like...